Klaus Iohannis este şi a fost tot timpul de-a dreptul prezent.

E adevărat că uneori se mai precipită, acţionând ca un celerat. Cuvântul – care, desigur, nu există, dar în ultimele zece zile i s-a potrivit  – vine de la celeritate, „iuțeală, repeziciune”.  

Ce mare lucru s-a petrecut? O dronă rusească de fabricaţie iraniană (un lego de-a dreptul scaraoţchian) a lovit, în noaptea de 7 spre 8 septembrie, în judeţul Tulcea. Fulgerător, pe 12 septembrie, preşedintele a convocat de urgenţă Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru 19 septembrie, la ora 13. Primul punct pe ordinea de zi: „Stadiul și perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România”. Sună vag, însă concis. Mi se pare doar că trebuia adăugat în fraza de mai sus, poate chiar la începutul ei, şi „perspectivele judeţului Tulcea”. Acolo apare o nouă ocupaţie: dronar, culegător de drone de pe drum.

Nu e prima oară când o dronă rusească se rătăceşte prin judeţ. S-au mai nimerit unele anul trecut în septembrie, octombrie şi decembrie şi la sfârşitul lui iulie anul curent. De data asta, pe preşedintele nostru l-a celerat (iuţit) faptul că n-a putut s-o lase pe anul viitor în primăvară. Întâi fiindcă i se termină mandatul, iar în al doilea rând că apucase, pe 9 septembrie, ditamai John Kirby, comunicatorul pe teme de strategie al Consiliului Naţional de Securitate, să informeze el că America „urmăreşte îndeaproape” problema dronelor ruseşti infiltrate pe teritoriul României. Aşa că a fost nevoit să o urmărească şi Klaus Iohannis, călcându-şi pe ultima vacanţă din mandat, victimă colaterală a afurisitelor de drone.  

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

De fapt, aşa cum se va concluziona pe 19 septembrie după ora 13, problema e limpede: dronele ruseşti au încălcat cu nesimţire legislaţia românească în vigoare. Aceasta le obliga să cadă naibii pe poligoane sau măcar în mijlocul centrelor de instrucţie, pentru ca să poată interveni corespunzător sistemele de apărare antiaeriană.    

Informez persoanele îngrijorate că celeratul din fruntea ţării va intra din nou în faza consacrată de decelerare.

Nu cred însă că se va pensiona pe caz de boală (sindromul burnout). Mai degrabă îl văd îndreptându-se spre o destinaţie exotică – Guvernul României.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Grigore   •   19.09.2024, 09:29

Umorul dvs. dezinvolt, stimată dna Lelia, este exact ceea ce lipsește din publicația numită LIBERTATEa.

Bogdan53   •   18.09.2024, 22:09

Adevărul, Gândul, Latrina 3 (ma rog, la cască - lunetistul din stratul de morcovi al lui Bogdan Chireac). Mercenarii se cauta și pentru frontul din Ucraina. Plătește Taica Putin!

parpalache   •   18.09.2024, 19:15

Bravo!Subtilitate și umor!Dar strica orzul pe gâște!

    unfake   •   18.09.2024, 22:17

    parpalache   •  18.09.2024, 19:15

    Bravo!Subtilitate și umor!Dar strica orzul pe gâște!

    Sa te fereasca Sfantul sa te laude unul ca parpu_lake

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Silviu Prigoană a murit, dar NU s-a înecat cu mâncare! Ce s-a întâmplat, de fapt. Dezvăluiri terifiante de la Bran – UPDATE
FANATIK.RO
Silviu Prigoană a murit, dar NU s-a înecat cu mâncare! Ce s-a întâmplat, de fapt. Dezvăluiri terifiante de la Bran – UPDATE
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI