Într-o după-amiază cam rece de iulie 2020, exact în perioada în care făcea o înțelegere de recunoaștere la DNA, urmând să fie condamnat definitiv într-un dosar de corupție, omul de afaceri Radu Budeanu trimitea o propunere de afacere către o adresă din Zürich. 

Mesajul scris a ajuns în strada Dufourstrasse, numărul 23, printr-un avocat. Dufourstrasse arată ca o uliță mai largă, care străpunge cartierul presei elvețiene. La 23 e sediul Ringier AG.

Casa de presă elvețiană Ringier a venit în Europa de Est la scurt timp după căderea Zidului. În Ungaria a fost primul investitor occidental în presă, în Cehia și Slovacia, printre primii. În România, a intrat în 1992. 

În 2010, elvețienii au fondat o companie pentru această zonă, din Serbia în Polonia și din Ungaria în Slovacia, împreună cu nemții de la Axel-Springer, un trust german de presă dintre cele mai mari din Europa. 

În unele dintre aceste țări, grupul este ultimul investitor occidental rămas în jurnalism. Acestui consorțiu îi aparține și siteul Aktuality.sk, unde lucra ziaristul de investigații Ján Kuciak, omorât împreună cu prietena sa de mafia slovacă redenumită „oameni de afaceri”.

În România, ziarele Ringier, Libertatea și Gazeta Sporturilor, „publică lucruri mai bune sau mai proaste, unde fiecare poate merge să îşi spună punctul de vedere, fiind cu totul la latitudinea ziariştilor ce publică”.  Și asta, conform aceleiași surse, profesoara Alina Mungiu Pippidi, „e un pericol”.

Ringier AG nu a dat curs propunerii de discuție înaintate de omul de afaceri Radu Budeanu. Dar de unde veneau banii cu care Budeanu ar fi vrut să cumpere Libertatea și Gazeta Sporturilor? De la Romprest. Iar misiunea lui Budeanu de unde venea?

Romprest, patroni de carton

Aflată astăzi în mijlocul unui caz public de amploare, Romprest este compania de salubritate care, în ultimele decenii, a derulat afaceri de zeci de milioane de euro pe an cu diverse entități publice, fără ca patronii săi cunoscuți să fie unii care să gireze o asemenea dezvoltare a afacerii. Printre clienți au fost Aeroportul Otopeni (care e și acționar în Romprest) sau Primăria din Cluj. În 2021, 40 de milioane de euro urmau să vină numai de la Primăria Sectorului 1 și instituțiile afiliate acesteia, potrivit bugetului companiei, publicat de G4Media.

După ce primarul Sectorului 1,  Clotilde Armand, a oprit contractul cu Romprest, compania a intrat în atenția publică, iar Armand a fost călcată în picioare, zilnic, de o sumedenie de televiziuni, publicații și siteuri.

Repudiată pe bună dreptate și de cetățeni, pentru că e treaba Primăriei să asigure curățenia, Clotilde Armand a devenit personajul principal al conflictului.  Trecutul Romprest a rămas acoperit, iar personajele care profită, de asemenea.

Proprietarul legendar și mai ales legendat al Romprest a fost Florian Walter. „Genul clar de patron de fațadă”, conform unui fost apropiat al său, Walter a fost mai cunoscut pe vremuri drept unul dintre acționarii echipei de fotbal Dinamo decât drept fondatorul Romprest.

Relațiile patronului Romprest în lumea interlopă

„Walter a făcut parte din grupul de sponsori aduși, mai cu rugăminți, mai cu presiuni, de către cei care țin dosarele. Era obsedat să nu iasă în față. Îndrăgostit în mod autentic de fotbal, dinamovist pe bune, el mergea uneori în cantonamente cu jucătorii, dar insista să nu fie filmat, pozat”, spune unul dintre oamenii de la Dinamo.

„Walter avea relații în multe zone, era respectat și în zona interlopă”, își amintește același angajat al clubului. O necunoscută e cui i-a aparținut Romprest, cu adevărat, în toate aceste decenii.

Radu Budeanu a ajuns, prin compania sa Premium Management, acționar la Romprest pe vremea lui Florian Walter.

Banii încasați de Budeanu de la Romprest

După moartea lui Walter, în 2019, din cascada de companii și off-shore-uri care dețineau Romprest au urcau la suprafață două tabere, cu săbiile în dinți. 

Soția fostului patron și o parte din familie au rămas cu executivul companiei, Bogdan Adimi, cu misteriosul om de afaceri Andrei Dracea, și cu Radu Budeanu.

De partea cealaltă, unul dintre copiii lui Walter s-a aliat cu Miron Mitrea și cu Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV, mai cunoscut după motto-ul său de afaceri: „Respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!”.

Ambele tabere au afișat același dispreț pentru regulile democratice și aceeași poftă de a folosi televiziunile și presa pentru amenințarea publică a celuilalt. 

În vara lui 2020, Radu Budeanu a anunțat că și-a vândut acțiunile de la Romprest. Imediat a pornit la cumpărături de presă la Zürich. S-a aflat și în anumite medii din România, că asta e o probă de forță. Numai că Ringier a refuzat orice discuție. 

Aceeași schemă: cumpără ce nu poți intimida

Ca și în cazul conflictului intestin al Romprest, în bătălia Romprest – Clotilde Armand, se folosesc „presiuni și campanii de linșaj mediatic, de tip mafiot, de neimaginat în orice țară civilizată”, după caracterizarea ziaristului Dan Tăpălagă.

Dar cui îi aparține, de fapt, Romprest? Acelorași forțe de la care Radu Budeanu a luat banii pe acțiuni și care s-au gândit să lichideze cu banii jos ultima investiție de presă vestică din România.

Budeanu a încercat să cumpere Libertatea după ce a fost condamnat definitiv pentru că făcuse același lucru: a mutat bani de mită, făcuți din afaceri publice, dinspre magnatul energiei Bogdan Buzăianu către Elena Udrea, ajutând-o să dețină, să controleze și să folosească presă. 

Dublul discurs al serviciilor secrete românești

Ideea de a controla televiziunile și publicațiile e veche. Rareori însă modelul folosit și consecințele sale s-au arătat mai străveziu ca în scandalul Romprest. E doar un studiu de caz, dar unul de mari proporții și cu imediate consecințe asupra vieții oamenilor.

Și e doar începutul unei noi etape de cumpănă, în care intrăm. 

Miza reducerii la tăcere a oricărui adversar sau relatărilor independente va crește odată cu cele aproape 30 de miliarde bani europeni, care, în curând, vor intra în România.

În ceea ce deja se întâmplă și în ceea ce va urma, serviciile secrete românești au o responsabilitate uriașă. SRI în primul rând, dar nu numai cei de acolo.

Discursul lor de neutralitate politică și economică, livrat pentru cetățenii români și către partenerii occidentali, este depășit de propriile realizări în materie de indiferență sau de complicitate. Ca instituție spun una, dar ce tolerează e alta. 

În fapt, patronii de carton, grupările și direcțiilor de afaceri pe care le-au vegheat și politicienii asociați interlopilor cu gulere albe au căpătat o forță disproporționată pentru o societate democratică. Pandemia a dezvăluit imediat legăturile. 

Unifarm și Romprest, două fețe ale aceleiași monede

De pildă, afacerile murdare ale Unifarm, o companie pentru care ei au garantat, prin oamenii serviciilor puși în Consiliul de Administrație, duc pe față la personajele create de ei. Unii sunt foști angajați descoperiți de presa din București, alții, tot foști angajați, găsiți de jurnaliștii din Iași. Unifarm e doar versiunea etatistă necamuflată a Romprest. 

Teoria comunicată deseori de SRI și pe care Eduard Helvig se străduiește să o apere, că nu serviciile ca instituții, ci oamenii lor, foști sau actuali, sunt conectați la acțiuni nedemocratice conține un adevăr indiscutabil. Însă nu poți la nesfârșit să pretinzi că tu aperi domeniile de siguranță națională, când instituții democratice sunt compromise chiar de către oamenii tăi, unii în continuare activi.

Există în România mulți, foarte mulți cetățeni care nu depind în niciun fel de acest sistem, dar sunt afectați și amenințați de el. Despre riscurile acestor oameni, în Libertatea de mâine. 

Al doilea și al treilea articol din ciclul dedicat banilor europeni și perspectivelor românești le puteți citi aici:

 
 

Urmărește-ne pe Google News