ComenteazăÎncă din primăvara acestui an, când social-democrații se plasau pe locul trei în sondajele electorale pentru Bundestag, Olaf Scholz răspundea presei la întrebarea „Veți ajunge cancelar?” cu un foarte clar și monosilabic „Da”.
Calculele sale erau de „cursă lungă”: cândva, poate chiar în pragul alegerilor, va deveni clar pentru mai multă lume că el e succesorul natural al lui Merkel. Ceea ce s-a și întâmplat. În prezent, politicianul de 63 de ani conduce negocierile pentru formarea guvernului, după ce partidul său a ieșit pe primul loc la scrutinul parlamentar din 26 septembrie.
Dar chiar dacă acestea vor avea succes și Scholz va fi cel care va rosti tradiționalul discurs de Crăciun al cancelarului în acest an, provocările rămân: de la împăcarea intereselor politice într-o coaliție tripartită (o noutate în politica germană recentă), până la relația cu propriul partid, al cărui grup parlamentar are vederi mai de stânga decât el. La asta se adaugă și faptul că SPD-ul a ieșit învingător cu doar 25,7% dintre voturi, cel mai mic scor obținut vreodată (indirect) de un cancelar german.
Întrebat după alegeri dacă nu se teme că în această constelație va fi „cel mai slab cancelar pe care l-a avut Germania”, răspunsul lui Scholz a venit la fel de ferm și sigur ca în primăvară: „Nu”.
Dacă la începutul anului siguranța monosilabică a social-democratului era considerată neverosimilă sau chiar prilej de glume, între timp nimănui nu îi mai arde de așa ceva. Dimpotrivă: vorbele lui bine măsurate sunt întoarse pe toate părțile și i se încropesc în grabă minibiografii.
Toată lumea vrea să știe cât mai multe despre bărbatul introvertit și pragmatic care ar putea deveni cel mai puternic politician german, după 16 ani cu Angela Merkel la putere.
O jumătate de veac de politică
Născut în Osnabrück, în Germania de Vest, Scholz a crescut în Hamburg, în zona răsărită a unui cartier defavorizat, alături de doi frați mai mici. A studiat dreptul și s-a specializat în dreptul muncii.
E membru SPD de la 17 ani și are aproape o jumătate de secol de politică în spate. A fost, pe rând, secretar general al SPD, ministru federal al muncii, primar al orașului-land Hamburg, și este, din 2018, ministru de finanțe și vicecancelar. Cu toate acestea, se cunosc puține lucruri despre viața lui personală și nu i s-a dedicat până acum nicio carte.
„Nimeni nu îl consideră suficient de interesant încât să îi pună viața între două coperți” sună nu rareori verdictul jurnaliștilor nemulțumiți de lipsa detaliilor inedite din biografia sa, mai ales în aceste zile, când toată lumea vrea să îl „citească” pe posibilul cancelar.
Personalul e politic – la propriu
În plan privat, Scholz pare să interpreteze mottoul feminist „personalul e politic” ad litteram. E căsătorit cu o politiciană, iar cercul său de prieteni e format, din câte se știe, tot din politicieni. Se speculează că cei doi au decis să nu aibă copii pentru a se putea concentra asupra politicii.
Și chiar și atunci când aleargă sau dă la vâsle (sporturile sale preferate), se spune despre el că „se menține în formă pentru politică”.
De la depășirea la propășirea modelului economiei capitaliste
Unul dintre (puținele) aspecte spectaculoase ale biografiei sale este schimbarea de viziune politică din primele decenii de activitate.
Ca membru și vicepreședinte al organizației de tineret a SPD, „Jusos”, Scholz milita în anii 80 în termeni socialiști radicali pentru „depășirea modelului economiei capitaliste” și împotriva unui „NATO agresiv-imperialist”.
Dar tot el propunea, la începutul anilor 2000, scoaterea conceptului de „socialism democratic” din programul partidului (fără succes) și apăra, în calitate de secretar general, reforma pieței muncii cunoscută sub numele Agenda 2010, puternic criticată pentru factura ei neoliberală (și impusă de un guvern format din SPD și Verzi). Din această perioadă a justificărilor în limbaj tehnocrat i se trage și porecla de „Scholzomat” („Scholz” + „Automat”).
Suișuri, coborâșuri și scandaluri
Agenda 2010 a fost, până în acest an, o adevărată traumă istorică pentru SPD, reflectată și în scorurile electorale scăzute. Și cariera politică a lui Scholz a avut de suferit după acest episod, părând aproape încheiată. A reușit, totuși, să revină în politică, cu determinarea caracteristică, învățând din greșeli și păstrându-și încrederea în sine.
Așa a ajuns să ocupe din nou poziții-cheie și să se profileze, în mai multe rânduri, ca un bun administrator de criză: începând cu prestația sa în rolul de ministru federal al muncii în timpul crizei din 2008-2009 și până la cea de ministru de finanțe în timpul pandemiei și în contextul inundațiilor din această vară.
A trecut printr-un nou moment dificil în urmă cu doi ani, când partidul nu l-a ales în fruntea sa, votând în favoarea a doi politicieni mai orientați spre stânga (în principal pentru a asigura paritatea sexelor, SPD alege două persoane la conducerea partidului).
A fost o oficializare a unei relații al cărei stadiu e mai degrabă „complicat”: SPD-ul îl respectă pe Scholz, dar nu îl iubește. Pentru o parte dintre tovarășii și tovarășele sale de partid, el e politicianul care face compromisuri, un realpolitik care pune deseori circumstanțele mai presus de doctrină.
Rezultatul votului a fost o lovitură pentru Scholz, dar a reușit să o depășească și, într-un final, să profite chiar de pe urma ei, primind susținerea tuturor grupărilor din partid pentru cursa electorală.
Iar acestea nu au fost singurele momente de impas prin care a trecut de-a lungul carierei. Unele dintre ele sunt legate și de scandaluri, cum ar fi cel de evaziune fiscală Cum-Ex sau frauda Wirecard. Deși nu a făcut o figură prea bună în comisiile de anchetă, invocând chiar lacune de memorie în timpul audierilor legate de Cum-Ex, Scholz a reușit de fiecare dată să evite acuzațiile, iar în ciuda intensei mediatizări, pentru el nu au existat consecințe politice.
În cel mai recent exemplu, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor, au avut loc percheziții la ministerul său, iar Scholz a participat apoi la o ședință specială a Comisiei de Finanțe din Bundestag, privind eventualele erori comise în lupta contra spălării de bani. De aceasta dată însă, acuzațiile și mai ales perchezițiile au fost suspectate de motivații politice, nu doar din rândurile SPD.
Cât de revoluționar mai e viitorul cancelar – „clona lui Merkel”
De-a lungul timpului, Scholz s-a perfecționat în așa-numita realpolitik, asigurându-și o ascensiune tăcută și tenace. Unii îl văd chiar ca pe un adevărat „cameleon politic”, cel mai nou exemplu fiind alegerile din septembrie, când s-a putut prezenta ca o „clonă a lui Merkel”.
Adevărul este însă că Merkel și Scholz chiar au multe lucruri în comun, de la discursul lipsit de emoții și emfază până la profesionalismul cu care își fac meseria de politicieni „de cursă lungă” și flerul de a se adapta la circumstanțe (Merkel a acționat suficient de des chiar ca o social-democrată, introducând, de exemplu, salariul minim, pe care Scholz vrea acum să îl crească). În plus, SPD a coguvernat în trei din cele patru mandate ale lui Merkel, iar Scholz a fost ministru în două cabinete ale acesteia.
„Clona lui Merkel” se conturează mai degrabă în planurile pline de compromisuri ale posibilei coaliții de guvernare, îndeosebi prin „frânele” pe care liberal-democrații le vor pune în calea politicilor sociale plănuite de SPD și Verzi.
În ce privește politicile legate de climă, atingerea neutralității climatice până în 2045 a fost deja adoptată ca obiectiv de guvernul Merkel (cu susținerea ministrului de finanțe Scholz și a ministrului SPD a mediului). Iar renunțarea la cărbune începând cu 2030 în loc de 2038, cum se prevede momentan, e prezentată în planul negocierilor care vor urma ca „ideal”, nu ca obiectiv ferm.
Chiar și un aspect ca paritatea sexelor din viitorul guvern e pus sub semnul întrebării. SPD și Verzii își doresc ca jumătate din cabinet să fie format din femei, dar FDP a declarat recent că paritatea ar fi „contraproductivă”.
Momentan, coaliția „semafor” (numită așa de la culorile celor trei partide) pare să fie calibrată mai degrabă spre schimbări moderate, în ciuda discursurilor electorale și mai ales a provocărilor fără precedent: doar atingerea obiectivului deja stabilit, de neutralitate climatică până în 2045, implică o transformare profundă a industriei și societății germane pe parcursul a doar câteva decenii.
Folosind genul de vorbe mari care nu îi stau în fire lui Scholz, am putea spune că misiunea viitoarei guvernări e de-a dreptul revoluționară – și are nevoie de o strategie pe măsură.
În următoarele săptămâni de negocieri vom vedea cât de asumată va fi această misiune și cât de revoluționar mai e viitorul cancelar.
Scholz și Europa
„Viitor. Respect. Europa” a fost titlul programului electoral al social-democraților pentru alegerile generale. În contrast, programele electorale ale Verzilor și conservatorilor (CDU/CSU) vorbeau în titlu despre „Germania”.
Politicile UE nu au fost un subiect în campanie, dar dacă ar fi fost, Scholz ar fi avut probabil un avantaj, fiind cel mai „antrenat” în acest domeniu, mai ales prin rolul jucat în adoptarea planului european de redresare bazat pe datorii comune (de care beneficiem și noi prin intermediul PNRR).
Datoriile comune la nivel UE au fost, până anul trecut, un subiect tabu în politica germană. În viziunea lui Scholz, ele nu sunt însă o mare excepție, ci un prim pas în direcția unei uniuni fiscale.
Social-democratul împărtășește ideea lui Macron privind necesitatea „suveranității”, a unei Europe care „vorbește cu o singură voce”, „pentru că, în caz contrar, nu vom mai juca niciun rol (pe plan internațional)”. În plus, problemele globale de tipul crizei climatice cer soluții de acest fel.
Scholz s-a făcut remarcat și în plan internațional, tot în calitate de ministru federal al finanțelor, prin contribuția la adoptarea cotei minime de impozitare globală de 15%, începând cu anul 2023.
Sunt câteva exemple de reușite ale politicianului social-democrat în cadrul așa-numitei Realpolitik, dar și ale unei apetențe și dorințe de implicare dincolo de granițele Germaniei.
România și estul Europei
O schimbare de direcție la cârma Germaniei e cu siguranță o veste proastă pentru guvernele autoritare din estul Europei, care au profitat vreme îndelungată de umbrela Partidului Popular European (PPE), din care face parte și formațiunea Angelei Merkel.
Și în România, relațiile pe linie de partid au funcționat mereu în timpuri de criză: Merkel l-a susținut în mod direct pe Traian Băsescu atunci când a fost suspendat, iar, într-un exemplu mai recent, creștin-democrata Ursula von der Leyen s-a deplasat la București imediat după congresul PNL, într-un moment critic pentru liderii partidului, pentru a anunța aprobarea PNRR.
Cu Olaf Scholz cancelar, umbrela PPE cel mai probabil nu va mai ține pe timp de ploaie. Ba chiar, luând în considerare prioritățile pe care Verzii și social-democrații le au la nivelul Parlamentului European, anumite subiecte, cum ar fi politicile sociale și ecologice, ar putea începe să aibă și la noi mai multă greutate.
Pentru a da doar două exemple concrete, acestea se traduc la nivel UE, printre altele, în eforturi pentru adoptarea unui salariu minim european și atingerea neutralității climatice până în 2050, conform Pactului Verde European.
Guvernarea liberală de la noi a fost până acum mai degrabă în răspăr cu astfel de teme: prin lipsa pregătirilor și atenției față de temele ecologice și printr-o poziționare fățișă împotriva salariului minim european.
Nici PSD-ul nu are însă motive prea multe de bucurie, date fiind aspectele unde face notă discordantă față de rudele sale din politica europeană. Pentru a da un singur exemplu, dincolo de sfera statului de drept și a luptei anticorupție: în iunie, niciunul dintre europarlamentarii PSD nu a votat rezoluția pentru drepturile reproductive și sănătatea sexuală a femeilor din UE, transformându-ne în singura țară europeană unde atât popularii (PNL și PMP), cât și social-democrații (PSD) au refuzat să o voteze.
În România, fundația politică germană „Friedrich Ebert“, apropiată formațiunii SPD, abordează subiecte cum ar fi coșul minim pentru un trai decent (a cărui pondere în definirea salariului minim a fost stabilită prin lege anul trecut, dar ignorată de guvernul Cîțu) și sprijină proiecte ca F-Sides, un cineclub bucureștean dedicat filmelor făcute de femei.
Cât de tare va bate vântul schimbării din Germania
Dacă actualele negocieri vor avea succes, la mijlocul lunii decembrie Scholz va reprezenta Germania în calitate de cancelar la următorul summit UE, un prim test pentru viziunea sa europeană, mai ales pe fondul agravării recente a conflictului UE-Polonia și a situației refugiaților care caută adăpost în Europa, inclusiv la granițele cu Belarus.
„Am devenit politician pentru că vreau să fac lumea ceva mai bună”, a declarat el într-un interviu post-alegeri, fără a detalia ce înseamnă „ceva”: mult, puțin, semnificativ? În următoarea perioadă vom afla cel mai probabil ce vrea să spună. Și să facă.