Rezistența Ucrainei și mobilizarea a zeci și zeci de țări au împiedicat planul lui Putin. Dar nu l-au determinat să renunțe. S-a schimbat numai personajul care ar urma să primească „firmanul” de a conduce Ucraina: oligarhul Viktor Medvedciuk. 

Văzută de aproape, situația are multiple și concordante indicii că acum la Moscova este elaborat un alt proiect politic. Kremlinul continuă să-și dorească ocuparea Kievului și înlocuirea președintelui Volodimir Zelenski cu cumătrul lui Putin, oligarhul Viktor Medvedciuk, cel care a fost schimbat de Ucraina în septembrie anul trecut pe mai mulți militari din captivitatea Rusiei.

Marele schimb de prizonieri: Zelenski îi dezleagă mâinile lui Medvedciuk

În seara de 21 septembrie 2022, între Ucraina și Federația Rusă a avut loc cel mai important schimb de prizonieri de la începutul războiului. Kievul a recuperat 215 militari ucraineni, inclusiv peste 100 de apărători ai uzinei Azovstal din Mariupol. 

Ucraina a dat Rusiei la schimb 55 de prizonieri, precum şi pe fostul deputat ucrainean, oligarhul Viktor Medvedciuk, 68 de ani, acuzat de înaltă trădare.

Cine este personajul pe care Moscova îl pregătește să fie numit în locul lui Zelenski
Oligarhul fugar și prietenul apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, Viktor Medvedciuk | Foto: Hepta
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Președinția ucraineană a prezentat acest schimb de prizonieri ca un mare succes. În același timp, unii jurnaliști și analiști politici nu au fost de acord cu inițiativa lui Zelenski, menționând că Viktor Medvedciuk gestiona în ultimii ani fluxurile de bani investiți de Rusia în propaganda pro-Kremlin din Ucraina.  

Medvedciuk era creatorul financiar pentru campaniile electorale ale forțelor pro-ruse și omul care finanța mituirea unor oficiali de la Kiev.

După ce l-au eliberat, i-au retras cetățenia

Eliberarea lui Medvedciuk a părut stranie în contextul eforturilor autorităților ucrainene de a cerceta crimele de război ale Rusiei, dar mai ales fazele lor pregătitoare.

În plus, Medvedciuk a reprezentat Ucraina în 2014-2015 la negocierile de pace de la Minsk, cunoscând o serie de informații din culoarele procesului de reglementare a conflictului din Donbas. Din aceste considerente, eliberarea cumătrului lui Putin și apoi retragerea cetățeniei sale ucrainene au creat tabere de idei în rândul ucrainenilor.

Medvedciuk vorbește în numele ucrainenilor de la Moscova

La mijlocul lunii ianuarie 2023, Viktor Medvedciuk a publicat un articol-semnal în ziarul rus Izvestia. În el a acuzat Occidentul că poartă discuții doar cu o parte a societății ucrainene, figurând ipoteza că el reprezintă o parte a ucrainenilor. 

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
Recomandări
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

În articol, Medvedciuk, a recomandat cetățenilor „persecutați de regimul de la Kiev” să se unească într-o mișcare de eliberare națională. 

În plus, l-a acuzat pe Zelenski că a provocat războiul, susținând că autoritățile de la Kiev sunt niște marionete ale Occidentului.

Politologii din Ucraina au declarat că articolul nu merită prea multă atenție, că este lung, slab argumentat și fără nici un impact. Totuși, acest articol a fost primul semnal dat opiniei publice din Rusia, dar și Occidentului, cu scopul de a demonstra că opoziția pro-rusă din Ucraina nu este moartă, ci aflată într-o fază de reorganizare. 

Cetățenilor ruși li se transmite că o mare parte din societatea ucraineană continuă să simpatizeze Rusia, în pofida războiului, însă se teme să-și spună părerea pentru a nu fi „persecutată”. Medvedciuk a îmbrăcat într-o haină autentică sud-est ucraineană o veche narațiune rusă de propagandă.

O mișcare națională „anti-Zelenski”

Pe 26 ianuarie Medvedciuk a declarat în direct la postul de televiziune Russia Today că va lansa o mișcare națională anti-Zelenski a ucrainenilor care nu sunt de acord cu politica Kievului, dar nu au curajul să organizeze „o răscoală”. 

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”
Recomandări
Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Interviul cu cumătrul lui Putin a fost preluat de majoritatea publicațiilor naționale și regionale din Rusia, dar și în media care apare în raioanele ucrainene ocupate de armata rusă.

Viktor Medvedciuk a declarat că nu recunoaște ca legală decizia lui Zelenski de a-i retrage cetățenia ucraineană. El a spus că se consideră ucrainean și va face tot posibilul pentru salvarea Ucrainei. Repetând unele teze de propagandă ale Kremlinului despre „neonazismul” ucrainean, Medvedciuk susține că împotriva acestui fenomen negativ luptă doar Rusia, dar ar trebui să lupte și ucrainenii „persecutați”, însă, adaugă el, „acești cetățeni nu sunt reprezentați de nimeni”.

Într-o construcție a Kremlinului, Medvedciuk se autointitulează noul lider al mișcării anti-Zelenski din Ucraina, încercând să adune împreună, din rămășițe, fostul grup al susținătorilor Moscovei.

„Când îi vom aduna împreună pe acești oameni (eu sunt  convins că poziția lor este împotriva autorităților și împotriva lui Zelenski), va fi o altă situație. Această mișcare va arăta că Ucraina nu este omogenă din punct de vedere al susținerii lui Zelenski și al regimului său criminal”, a declarat Viktor Medvedciuk.

Medvedciuk, cel care a fost reprezentant al diverselor partide pro-ruse din Ucraina, inclusiv al Platformei de Opoziție „Pentru Viață”, a mai declarat că din septembrie și până acum s-a ocupat de crearea unei echipe noi, un Guvern din exil. 

Ucrainenii refugiați în Rusia – un capital politic fictiv

Viktor Medvedciuk vine cu un discurs adaptat situației de război. Întrebat de Russia Today – postul central de propagandă al Rusiei – care vor fi pașii întreprinși de noua mișcare civică, politicianul a menționat că acest lucru depinde de milioane de ucraineni care s-au refugiat în Rusia, în Ucraina și în Europa.

Medvedciuk susține, în premieră, că ucrainenii din exil trebuie să decidă soarta statului lor „din care au plecat”, eufemismul secolului dacă e să ne uităm la realitatea că acești oameni au plecat ca să-și scape viața exact în fața agresiunii Kremlinului. 

Reprezentantul opoziției pro-ruse din Ucraina vorbește despre milioane de refugiați ucraineni care au ales Rusia. În realitate, majoritatea ucrainenilor din estul și sudul țării nu au avut alte căi de evacuare din localitățile bombardate decât prin Rusia, o mare parte dintre ei tranzitând apoi statul rus de la sud la nord și ajungând în statele baltice și, mai departe, în UE. Există, desigur, și ucraineni, unii etnici ruși, alții nu, care au rămas în Rusia. 

Un proiect „pentru orice eventualitate”

Proiectul „Viktor Medvedciuk – noul lider al Ucrainei anti-Zelenski” este lansat de Moscova în contextul fluid al războiului. Pregătirile desfășurate până acum demonstrează că liderii ruși visează în continuare la o capitulare a Kievului, obținută după o serie de victorii pe câmpul de luptă, după care Guvernul Medvedciuk să-l înlocuiască pe Zelenski.

Cine este personajul pe care Moscova îl pregătește să fie numit în locul lui Zelenski
Viktor Medvedciuk și Vladimir Putin | Foto: Hepta

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Medvedciuk ar putea fi prezentat ca un lider al Guvernului real al Ucrainei în exil, „independent de Occident”. Este un proiect „pentru orice eventualitate”, care are și rolul de a justifica și legitima în spațiul politic intern al Rusiei acțiunile militare de pe teritoriul Ucrainei.

De asemenea, echipa Medvedciuk poate fi păstrată în Rusia pentru eventuale vremuri mai bune, la care Moscova speră – după posibile negocieri de pace cu decizii de compromis, care să-i permită partidului pro-rus să participe la alegeri. 

Secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională a Ucrainei, Oleksii Danilov, a scris într-un articol de opinie publicat de Ukrainska pravda că Rusia nu își dorește un regim marionetă la Kiev, ci distrugerea totală a statului ucrainean. Ultimele evoluții din spațiul media al Rusiei demonstrează că Moscova a rămas aceeași: se pregătește pentru multe alte scenarii. 

Semne proaspete ale unui război care riscă să se învechească

Șansele ca Zelenski să fie înlocuit cu Medvedciuk sunt foarte mici, iar scenariile alarmiste sunt respinse de analiștii militari. Soarta lui Medvedciuk ar putea fi aceeași cu soarta lui Ianukovici, în contextul rezistenței eroice a ucrainenilor.

Totuși, lansarea acestui proiect politic nou în jurul unui politician cu o imagine proastă atât în rândul ucrainofonilor, cât și al rusofonilor din Ucraina arată cât de mici sunt resursele politice de care dispune Kremlinul, folosind în ultimii 10-15 aceiași lideri și aceleași sloganuri. De altfel, în lipsa unei soft power, războiul este, cum spunea un scriitor, ultimul refugiu al incompetenților. Iar războiul, odată lansat, nu mai e doar decizia unei părți.

Lansarea acestui proiect politic face vizibile planurile Kremlinului de a întreprinde noi și noi încercări de a îngenunchea Ucraina pe cale militară. Din păcate, zgomotul de arme va continua să se împletească, în estul Europei, cu vibrația unei vieți care încearcă să rămână normală și democratică. 

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

dante69   •   02.02.2023, 09:57

Puțin contează, războiul e problema. Tinde sa se extindă și conflictul Rusia Occident e tot mai frontal. Pe vremea asta acum două secole avuseseră deja loc razboaiele napoleoniene iar acum un secol lumea trăia urmările marelui război, ambele evenimente schimbând pentru totdeauna realitatea. Urmează negreșit și acum schimbări pe care nici nu le bănuim.

Jumbo   •   01.02.2023, 08:02

Lucrurile vor reveni la normal. Cel ales de popor, inainte de a l da jos *** pt a si pune ei ***, va fi repus presedinte. Slava Rossiaaaaaaa, uraaaaaaaaa, YANKEES GO HOME, NATIONALIZAREEEEEEE, TRĂIASCĂ ROMÂNIA LIBERA

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români
FANATIK.RO
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI