Ba mai mult, au început deja să comunice public măsurile pe care urmează să le impună pentru a evita în viitor astfel de incidente. Am aflat din comunicare publică a acestora că directorul și paznicul violent din magazinul din Brașov au fost concediați. 

A fost realizat un material video și difuzat în spațiul virtual prin care eram anunțați că astfel de comportamente nu sunt permise în cadrul companiei. 

Și-au cerut scuze pentru incidentul violent și au anunțat măsuri interne, inclusiv un audit, pentru a nu mai da posibilitatea în viitor unor astfel de manifestări. 

Mai multe aici. 

După protest, încercând să depun la registratură manifestul protestului, am fost întâmpinat de noua directoare a magazinului din Brașov. A primit scrisoarea, ne-a mulțumit pentru modul în care am protestat, ne-a confirmat regretul companiei pentru incidentul violent și a asumat măsuri pe care compania le va implementa pentru a evita astfel de abuzuri. 

Sincer, aproape că am fost convins că am în față o companie multinațională pentru care etica joacă un rol important, că au greșit, că au asumat greșeala și că fac tot ce pot pentru a nu se mai repeta în viitor.

Totul s-a năruit când un comunicator polițist a ieșit public, într-un mod suspect – cu sau fără simbrie din partea Carrefour – să susțină că, de fapt, incidentul rasist nu a existat. A susținut că fata de 18 ani – considerată de noi victimă (concluzie trasă din toată comunicarea publică a mass media, societatea civilă din Brașov și leadership-ul Carrefour) – chiar a furat din magazin, ba mai mult, ea a fost cea care a agresat paznicii (sic!).

În plus, acesta susținea că a văzut probele video și că ceea ce susține dumnealui cu experiența unui polițist de circulație, indică clar altceva decât rasism și violență. Despre etica polițistului, PR de ocazie al unei multinaționale, nu am ce să discut – să judece autoritățile competente.

La câteva ore după postarea PR-ului de ocazie, evident, apare și materialul video, un montaj care nu indică altceva decât faptul că fata de 18 ani a fost în magazin, a pus în coș o serie de produse și, ulterior, a fost bătută de către paznicul magazinului. 

A greșit Carrefour?

Da! A greșit, pentru că toată onestitatea și etica asumate nu înseamnă nimic.

Încercarea de recuperare a imaginii, prin tehnici subversive, publicând un montaj video, fără să îi acopere fața fetei de 18 ani – victimă a violenței în magazinul lor -, folosind un comunicator din poliție cu impact la public, indică o altă intenție – să ne spălăm păcatele prin contraatac.

Atunci, dragă Carrefour, de ce nu ați publicat materialul video din primul moment? De ce a fost demis directorul? 

De ce ați publicat un mesaj patetic prin care cereți scuze pentru incidentul violent?

Carrefour are experiență internațională în rasism și violență

În Brazilia, pentru cei care nu știu, recent, un tânăr de culoare a fost ucis de paznicii Carrefour, într-un caz aproape similar cu cel din Brașov, fiind acuzat de furt și bătut până la moarte.

Eu sper ca cei de la Carrefour să revină la abordarea etică a subiectului, să elimine orice posibilitate în viitor a manifestărilor rasiste și violente, să apeleze la autorități atunci când există furturi și să nu își mai facă dreptate singuri. 

Contraatacul prin blamarea victimei e o tehnică care nu va aduce beneficii nimănui. Până atunci, vă rog, nu cumpărați de la Carrefour.

Am apreciat spiritul civic și implicarea imediată a multor oameni atât în mediul online, cât și participând la acțiunea noastră. Violența nu are justificare! 

Evenimentul de la Brașov va fi lămurit de autorități, iar nimeni, om sau firmă, nu are dreptul să pedepsească și să-și facă dreptate singur. 

Urmărește-ne pe Google News