Citind-o pe tovarășa Applebaum de la centru – am avut un puternic deja-vu

De unde să începem. Pe ocolite, că suntem copii de imperiu.

Sloganul intelighenției sovietice din ultima perioadă a regimului spunea: în Est trebuie să trăiești mult. Știm genealogia lui – nu pierdem timp: a zis-o Kornei Ciukovski, un băiat „din flori” de pe la Odessa, cel care a scris faimoasa carte – Doctorul Aumădoare! Apropo: era amic de cataramă cu Jabotinski – nu spun cine-i. Că așa-i în Est. 

Fraza a devenit virală și are la bază un principiu stoic – un postulat etic stoic – care zice cam așa: „Concentrează-te pe lucrurile pe care le poți schimba și acceptă lucrurile pe care nu le poți schimba.”

Cum ficații nu mi-au explodat în ’90 – pot confirma: în Est trebuie să trăiești mult. Adică am cunoscut toți comsomoliștii  (UTC-iștii) de rit vechi și nou de la Vladivostok la New York și ca orice copil de imperiu nu am grețuri să mă trag de șireturi cu ei – adică nu am complexe provinciale deloc. Dar absolut deloc.

Citind textul tovarășei de peste Ocean Anne Applebaum publicat în The Atlantic,  care ne explică de la centru cum e cu toxicitatea politică actuală de pe la noi – care a făcut să-și dea ochii peste cap toată intelighenția din provincie sau de partid – am avut așa un puternic deja-vu de anii ’80. Diferența e că unii dintre noi am scris cam cu 10 ani înainte și am arătat și direcția cauzelor, nu doar am constatat efectele. În generația canibală, chiar asta încerc să arăt – ceea ce trăim este inevitabil pentru că la baza acestor efecte se lucrează de mai bine de 40 de ani: acum culegem roadele.

Recomandări

AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL

Povestea.

Eram în primăvara, cred, a anului 1987. Imperiul (sunt născut în URSS – nu a fost o alegere) scârțâia din toate încheieturile, dar noi, vorba lui Yurchak și toată generația – The Last Soviet Generation – Everything Was Forever, Until It Was No More: credeam că e pentru eternitate până când într-o zi…

În epoca Andropov începe o mare forfotă. Marele șef KGB ajuns la puterea supremă – prim secretar – spune un lucru care șochează: Noi nu ne cunoaștem țara în care trăim. Era 1983. Această frază o rostește cel mai informat om al Imperiului și probabil unul dintre cei mai informați oameni ai planetei.

Andropov spune, de fapt, că ruptura dintre elite și popor e totală și totul se va nărui. Diagnosticul lui era corect. Sub el se începe o amplă campanie de cules de date și informare: să ne cunoaștem țara, oamenii, realitatea. După el – stă la putere doar o toamnă, căci moare –  povestea a continuat.

Nu știu cum derulau mecanismele în alte instituții, dar îmi sunt cunoscute cele din școli și universități. Aici erau trimiși comsomoliștii de lux – UTC-uștii de elită: tineri foarte bine educați, foarte la zi cu tot ce interesa „tânăra generație”, buni cunoscători ai Occidentului, cu un look occidental. Cu ei puteai discuta rock, poezie bit, teologie și filosofie, film de artă sau despre hippy & prafuri tari & ierburi fine, cultură pop și altele la care regimul punea interdicție sau se făcea că nu vede. Erau un amestec de ceea ce ar fi azi un soi de cocktail  – trendsetter, expert și influencer.  Doar că ei erau din sistem – oameni ai sistemului. Funcția lor era să apere sistemul, dar cu mecanisme care să lipească cumva ceea ce era deja sfărâmat.

Recomandări

Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult decât colegii medici într-un proiect european contra hepatitei. Din 7,8 milioane de euro, peste 2,4 milioane de euro au mers pe salarii

Ei făceau un soi de grupuri de informare și discuții. Invitau pe toții tinerii lideri: de obicei șefi de unități de UTC/comsomol. Le era mai simplu. Dar cu timpul s-au prins că trebuie să invite diverși tineri care au influență în comunități. Nu erau deloc proști.

Așa m-am trezit eu cu prietenul meu evreu, Leova, la aceste ședințe: eram singurii noncomsomoliști din regiune. Nu mai explic de ce – ai mei nu aveau voie să depună jurământ pe model religios: cine intra în sistem depunea jurământ. Noi nu aveam voie decât la jurământ militar și medical: consideram jurământul ceva sacru – așa că nu-l făceai Partidului. Am mai povestit, nu repet. Nu e nimic eroic, cu toate că la un așa CV puteam face carieră de anticomunist oportunist. Nu sunt genul: vorba lui Dovlatov – după comuniști, cei mai antipatici sunt anticomuniștii, mai ales când sunt aceiași.

Pe mine și pe amicul meu ne-au ales pentru că eram cei mai răi de gură: cum nu aveam ce pierde pentru că fără UTC nu făceai facultate, noi bombăneam mereu. Cred că eram destul de isteți de se uitau mulți la gura noastră. Amicul meu care acum stă în Israel și predă ivrit rușilor plecați din URSS – are reclamă la ușă: În rai nimeni nu vorbește rusește – era și mai slobod ca mine. Eu speram la un singur lucru: să nu ajung la uzină. După ce am stat o iarnă acolo, am zis: fac orice numai să nu ajung la uzină. Dar nici chiar să intru în UTC în ’87… Aveam niște părinți de respectat.

Recomandări

Bank of America, avertisment despre economia României: Deficitul e mai aproape de 10%, măsurile anunțate de Guvern sunt insuficiente

Bun. Acolo a venit o tipă din aceasta new comsomol: parcă era de prin filmele franțuzești: arăta bine, era al naibii de inteligentă, foarte citită, se îmbrăca provocator pentru acele vremuri. Ea ne-a ținut o prelegere despre droguri care făceau, se pare, ravagii în anumite zone. Evident: accent puternic pe pericolul extern care vine din Vest să ne strice. Pericolul extern e un truc vechi de când lumea: noi eram tare buni, dar alții voiau să ne strice. Recunoașteți motivul.

Evident că după câteva astfel de discuții lungi s-a trecut la chestii mai substanțiale. Toți eram de acord că e jale – criza se vedea în toate și în tot. Asupra crizei nimeni nu avea un dram de îndoială – toți vedeam că e deja catastrofă. Efectele erau clare. Nu era nevoie de multă minte să le constați și să le descrii.

Dar noi voiam mai mult. Cine e vinovat? Unde și care sunt cauzele. Deja citisem și Weber, și Marx parțial – pentru că citisem Tora, iar acolo ambii sunt prezenți: ce semeni, aia culegi. Voiam mai mult decât să descriem cum bea dedea Jora & Vova la uzină și cum se pișă pe scara blocului.

Știam bine deja principiile statului sovietic în relație cu elitele și poporul. „În perioada sovietică, nomenclatura bea în vilele de protocol pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de regim, intelighenția se îmbăta în bucătăria de acasă, pentru a-şi arăta aversiunea faţă de acesta, iar muncitorii se făceau criţă la fabrică şi prin ganguri, pentru a-şi demonstra indiferența totală faţă de regim” – zicea amicul Zorin. Corect – totul se năruia. Dar de ce?

Tot accentul specialiștilor tineri de elită se punea pe morală – aproape ca la biserică: lipsă de educație, bețivăneală, lipsă de morală, pierderea axei morale – cum se spune acum – „mentalitatea” blablabla. Cu morala te duci la biserică – nu e în câmpul politic. Eram deja mult prea inteligent și iute la minte ca să pun botul la poveștile astea.

Și atunci, noi cei doi isteți din afara UTC/Komsomol – în cel mai pofighist stil (genul – miserupism) am zis ceea ce cumva era de discutat serios: dar poate cauzele degradării nu se află la oameni, ci în însăși natura sistemului? Poate că sistemul, ideologia și Partidul sunt putrede? Poate că tot ce am construit noi e total greșit și că acum doar culegem roadele a ceea ce am semănat? Poate că Partidul e de vină? Măcar o mică vină???

Și atunci, fata aceea frumoasă, educată, care asculta muzică occidentală, cita din cei mai rafinați poeți bit și care se îmbrăca precum în filmele franțuzești, a zis: până aici – de Sfânta Sfintelor nu se atinge nimeni. Partidul și elita nu au cum să greșească!!! Afară din clasă!!! 

Atunci am înțeles că aveam voie să spunem orice, să criticăm orice  – cu excepția naturii puterii și că nu aveam voie să cercetăm și să rostim cauzele esențiale ale naturii degradării puterii, societății, economiei.

Pfai ce carieră se putea face pe critica moravurilor, a toxicității liderilor, a corupției, a schimbării de mentalitate. Un singur lucru nu aveai voie să ataci: Partidul cu elita sa și eșafodajul său ideologic. Era considerat periculos mai ales să arăți cauza naturii degradării sociale, economice și politice. Prin urmare, toată noua elită s-a aruncat pe critica permisă: nu riscai nimic și aducea profit. Ea avea să devină măduva noii construcții social-politice & ideologice  care avea să vină după ’90 și cei mai duri critici ai vechiului regim post-mortem. Întâmplător, cum am avut o viață lungă în Est – îi cam cunosc.

O citeam pe tovarășa Applebaum – doamnă educată și activistă de nădejde, de altfel, dar fără a ieși un milimetru de pe linia Partidului – despre deviațiile liderilor din Europa, despre toxicii noștri din Est. Genul de critică corectă, dar care nu mișcă un milimetru din realitate pentru că funcția acestor texte este alta: de a întări, nu slăbi puterea. Nu am putut să nu zâmbesc la auzul comparației lui Georgescu cu Rasputin: a luat-o avântul comsomolist. Dar sună bine în provincie. Cu toate că dacă am săpa la rădăcinile misticii politice românești din ultimii ani  – de la „rugăciunea în parlament” la Coaliția pentru Familie –  vom da de originile lor neoprotestante și mai deloc ortodoxe. Doar că cele două mistici au coagulat de data asta. Un mic detaliu, dar pot explica și cu lux de amănunte dacă e să săpăm la cauze.

Bună dimineața – dar noi știm asta – unii o zicem de ani buni: chiar dacă noi credem că fenomenele sunt mai complexe. Cum se spune în Est: dacă dai mâncare unor monstruleți și „reptiloizi” micuți – când cresc mari, te halesc. Niciun cuvânt sau o adiere de idee despre cauzele acestor fenomene. Măcar formal –  până și Partidul își mai făcea o autocritică formală. 

Căci această faună imensă nu a crescut în copac, nu e ceva „natural”, nu e un „virus care se ia” – are niște cauze concrete: ceva i-a produs. Oare ce? Oare establishmentul pe care l-ați slujit cu atâta sârg comsomolist și care domină o bună parte a lumii de zeci și zeci de ani nu are nici o vină? Dar poate ceva cauze sociale, economice? Dar poate baza e putredă? Dar poate că nu s-a împărțit bine pâinea? De unde vine supărarea asta a „plebei”? Că parcă nu de la prea mult cozonac li se trage? Hai că suntem oameni citiți și deja avem o vârstă – nu ne putem pili cu apă de ploaie… cu toate că ficații noștri de generație canibală crescută în ’90 cu vodka Motorola la plastic ar putea ceda… 

Poate ar trebui să avem curajul să arătăm spre cauzele problemei: de ce ne canibalizăm în halul acesta?  De unde vine toată această furie revanșistă, toată această răsturnare peste tot? De ce mai toată „partea bună” a lumii face un U-turn spre dreapta radicală?

De ce mai toți vor să răstoarne establishmentul cu o ură explozivă și a naibii de periculoasă? Oare ne ajută cu ceva să îi tratăm de sus, cu ură și dispreț, doar pentru că nu sunt educați, civilizați și avuți precum „noi”? Cum s-a ajuns aici? Sau suntem precum pompierii care aruncă gaz pe foc?

De unde vine tandemul Putin-Trump care conduce Noua Internațională Ultraconservatoare? Fenomenul are rădăcini și cauze concrete, reale – oare nu ar fi timpul să vorbim despre asta? Nu ne ajută cu nimic să punem etichete pe hologramele georgescu: poate e timpul să încercăm să înțelegem cauzele acestei revolte și nemulțumiri populare. Și poate să facem ceva.

În Est trebuie să trăiești mult… 

Se pare că am obosit să mai plângem, să mai râdem și chiar am renunțat să mai înțelegem.  Dar în joc e totuși lumea noastră, societatea noastră, patria noastră, viața familiei noastre, a prietenilor noștri dragi  și, în definitiv, viața noastră. Avem o problemă imensă – cum procedăm? 

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News