ComenteazăCeea ce a pornit ca un al doilea „Watergate”, pentru răsturnarea unui președinte care nu este un politician de profesie, s-a împotmolit în propriile obiective, mult prea politicianist exploatate de opoziția politică. Așa cum Donald Trump a afirmat încă de la începutul anchetei, nu a existat o înţelegere secretă între el şi Moscova.
Iar concluziile Raportului confirmă spusele președintelui american.
Cum a rezistat procurorul Mueller la instrumentarea propriei anchete, de către adversarii lui Trump
Timp de 675 de zile, ancheta echipei procurorului special Robert Mueller a ţinut pe jar Statele Unite și a reprezentat o miză politică uriașă pentru adversarii lui Donald Trump. Democrații, cărora li s-a suflat de sub nas preluarea președinției, au tot sperat ca altcineva – procurorii! – să repurteze o victorie împotriva atipicului candidat republican, care i-a ridiculizat prin succesul său senzațional.
Ori, instrumentarea muncii procurorilor în bătăliile politice nu este de fel un atribut al sistemului juridic american. Pozițiile publice ale Partidului Democrat, dar și ale analiștilor anti-Trump, au pus o presiune enormă pe echipa procurorului special.
Încă de la anunțarea anchetei procurorului special Mueller, opozanții lui Trump au căutat să îl lovească pe acesta în ceea ce faimosul magnat imobiliar considera și consideră a fi proprietatea sa supremă: dragostea de țară, de măreața America.
Ori, miza „Raportului Mueller”, în ochii democraților, a fost tocmai dezbrăcarea lui Trump de haina patriotică solemnă, cu care acesta a câștigat alegerile.
O sarabandă de informații spectaculoase au circulat pe tot parcursul anchetei, pentru condamnarea publică a miliardarului.
Un efect de antepronunțare a inundat o parte a presei americane, care a făcut un obiectiv din demolarea imaginii președinteului american în funcție.
Cea mai consistentă acuzație: președintele-magnat ar fi, de fapt, un trădător al intereselor Americii, nicidecum primul ei patriot.
Rând pe rând, de la șeful de campanie, la adjunctul sefului de campanie, de la ginerele președintelui, Jared Kuchner, la persoane din anturaj, interpuși, consultanți, agenți FBI pensionați, oameni de afaceri au fost anchetați, audiați și înregistrați, pentru a se încerca o concluzie căutată cu lumânarea: acuzarea președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de „înaltă trădare”.
Fervoarea revanșardă cu care s-au pus în funcțiune mașinării ale detractorilor anti-Trump amintește de presiunea publică imensă, prin care a fost forțată demisia preşedintelui Richard Nixon, în august 1974.
De ce îl urăsc democrații pe Trump atât de mult?
Pentru că Donald Trump i-a ridiculizat în fața propriei națiuni, folosind tehnici de vânzări, de marketing, pentru promovarea propriului produs: pe el însuși.
Miliardarul american a trecut ca un uragan peste conveniențele sistemului politic de peste Ocean, călcând în picioare mașinăria politico-mediatică a oponenților săi și setând un mod de promovare politică nemaiîntâlnit până atunci.
Trump a avut grijă să se certe cu absolut cu toată lumea – cu facțiuni din propriul partid, cu candidatul Partidul Democrat, Hillary Clinton, cu mass-media de mainstream – cu „CNN”, cu „Washington Post”, televiziunea publică americană – cu zeci de consultanți politici democrați, cu vedete de cinema, cu personalități publice de renume -.
Prin această stratagemă, Donald Trump a devenit principalul subiect al propriei campanii din 2016 și și-a asigurat o uriașă publicitate politică, aproape gratis.
Fostă vedetă de televiziune, obișnuit cu discursul hiperbolizat, Donald Trump a folosit tușe groase, ofensatoare, la adresa ”establishmentului” de la Washington, pe care l-a numit „sistemul corupt al politicienilor”, și a trezit în zeci de milioane de americani puternice resentimente fața de clasa politică, la care se adaugă un patriotism gregar, nenuanțat, aproape simplist, sintetizat în sloganul „Make America great again!”.
În doar câteva luni, outsider-ul Donald Trump a devenit unul dintre cei mai vocali patrioți ai Americii. Desigur, unii continuă să afirme că președintele SUA este mai mult patriotard, decât patriot.
Tema va reveni curând, odată cu intrarea în linie dreaptă a campaniei pentru realegerea lui Trump, din 2020.
Raportul Mueller infirmă că Trump ar fi conspirat cu Moscova
„Vânătoarea de vrăjitoare”, așa cum calificat Trump demersul procurorului Robert Mueller, și care l-a final a dus la constatarea absenţei unor elemente menite să dovedească existenţa unei înţelegeri, ori coordonări între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova în scrutinul prezidenţial din 2016, s-a sfârșit cu un rezultat de senzație: i-a suflat și mai mult vânt în pânze lui Donald Trump, pentru câștigarea celui de-al doilea mandat prezidențial.
„Nicio înţelegere secretă, nicio obstrucţionare, exonerare completă şi totală. PĂSTRAŢI AMERICA MĂREAŢĂ”, a exultat Trump pe Twitter, și a avut toată dreptatea.
Un procuror american la datorie
Procurorul special Robert Mueller, în vârstă de 74 de ani, fost director FBI (din 4 septembrie 2001 până în 4 septembrie 2013, cu cel mai lung mandat în funcție, după J. Edgar Hoover), este cel care, printr-o paradoxală întorsătură de situație, îi pavează calea lui Donald Trump, pentru încă patru ani la Casa Albă.
Rechizitoriul Raportului a plecat de la o evaluare a serviciilor secrete americane din ianuarie 2017, care a constatat că Rusia ar fi intervenit în alegeri și că obiectivele au inclus, în cele din urmă, sprijinirea lui Donald Trump.
Documentul descrie o operațiune sofisticată, întinsă pe durata a mai mulți ani și consistent finanțată, denumită „Proiectul Lakhta“, de către entitățile rusești, pentru a influența alegerile, începând încă din luna mai 2014.
Raportul lui Mueller nu a confirmat insă informațiile precedente, care avansau supoziția că președintele rus Vladimir Putin a ordonat o campanie de influențare a alegerilor din S.U.A.
E important de reținut că, în cazul „Raportului Mueller”, sistemul de justiție american – printre cele mai bune din lume -, a fost la un pas să interfereze cu interesele politice ale celor două mari partide din SUA.
Faptul că o investigație a procurorilor de rang înalt a pus în discuție conduita unui președinte american, cu riscul de a destabiliza o națiune, în eventualitatea descoperirii unor probe directe incriminatoare, arată forța și libertatea de care se bucură anchetele independente în America.
Consecvent, faptul că ancheta nu a dus la descoperirea vreunei acțiuni anti-americane, din partea candidatului Donald Trump, demonstrează că americanii și-au ales bine președintele și au avut încredere în cine trebuie.
Lecția „Raportului Mueller”
Din toată tărășenia, marii perdanți sunt democrații, care rămân cu buza umflată, echipa procurorului special Robert Mueller rămâne cu probitatea profesională intactă, iar vulpoiul de la Casa Albă rămâne cu concluziile Raportului, pe care și le va agăța la butonieră, la următoarea campanie electorală, cum altfel, decât victorioasă.
Citește și: