ComenteazăConsiliul Național al Audiovizualului este o instituție menită să apere interesul public față de posibilele derapaje ale unor televiziuni sau posturi de radio. Și, ca să nu o facă în funcție de crezul, partidul, instruirea sau opiniile membrilor CNA, există o lege a audiovizualului care guvernează activitatea instituției.
Ieri, 3 februarie, când au discutat cazul explicit de rasism propagat de către jurnalista Alexandra Păcuraru, de la postul Realitatea Plus, au ratat șansa să reprezinte interesul public prin relativizarea gravității faptelor și a toleranței față de rasism.
Amenda minimă pentru propagarea rasismului, conform normelor CNA, este de 10.000 de lei, însă s-a aplicat o somație, fapta fiind considerată minoră.
CNA a dezbătut afirmațiile rasiste emise de jurnalista Alexandra Păcuraru în cadrul emisiunii Legile Puterii, din 13 ianuarie 2022, realizate în contextul unei crime comise în Bolintin: „Poate se va găsi un om de bine și pe toți ăștia care nu respectă legea să-i urcăm și să îi ducem… uite, în India. Tot există atâtea locuri nepopulate acolo și tot se aseamănă între ei”.
Alexandra Păcuraru și, implicit postul TV, în urma acestor afirmații, au scăpat doar cu o somație publică.
Sunt suficiente scuzele publice?
În acest context, cel mai mult m-au surprins propunerile lui Mircea Toma, militant împotriva oricăror forme de discriminare, actualmente membru CNA, care a susținut doar mustrarea postului respectiv printr-o simplă scrisoare.
Tocmai el mi-a reconfirmat că populația de romi poate rămâne, în continuare, victimă a rasismului, dar și că, atunci când instituțiile ce-ar trebui, pe un fond cultural viciat de stereotip, să reacționeze prompt, ele preferă să relativizeze romofobia și să aplice doar niște sancțiuni decorative.
Au fost, desigur, și voci în CNA – precum cea a Monicăi Gubernat, Cristinei Pocora ori Dorinei Rusu – care au considerat că atitudinea jurnalistei depășește nivelul unei scăpări școlărești, așa că nu are cum să fie corectată doar cu o blajină mângâiere pe frunte, ci se impune o amendă conformă cu gravitatea celor afirmate.
Totuși, Mircea Toma, cu experiența vastă în combaterea rasismului, a fost cel ce-a susținut ridicarea ștachetei de toleranță față de emisiunea ce excelase în afirmații rasiste.
N-am nici un motiv să cred că Mircea Toma, prin poziția sa, ar fi dorit să dea apă la moară discursului public discriminatoriu sau argumentelor care promovează ura prin victimizare – după cum a explicat în ședință. Îi înțeleg și tactica de acceptare a unor procese interne de îndreptare, precum scuzele publice, ca fiind un pas înainte și că instituția văzută ca sperietoarea televiziunilor ar trebui să o lase mai moale cu măsurile punitive și să lucreze mai mult la prevenire. Doar că victimele unei asemenea situații nu se recrutează, firesc, doar din rândul populației de romi, ci și dintre majoritarii ale căror prejudecăți adânc statornicite, în lipsa unei reacții ferme din partea CNA, se vor simți încurajați în propagarea rasismului și a discursului urii nu numai pe canalele mass-media, ci și în orice alt spațiu public.
Tot victime, ale manipulării de această dată, îi putem considera și pe aceștia din urmă.
Dacă într-un caz explicit de rasism în care etnicizează infracționalitatea și îndeamnă la deportarea unui grup etnic, doar pentru că jurnalista a cerut ulterior un fel de scuze, nu se produce nicio reacție fermă de sancționare din partea instituțiilor în drept și proporțională cu gravitatea afirmațiilor față de expresii precum „o țigănie”, „ca la ușa cortului”, „pirandă”, „puradei” și alte multe expresii consacrate, de ce ne-am mai face speranțe?
Doamna Păcuraru îi trimite în India pe cei ce se aseamănă cu indienii, într-un context în care romii erau în centrul atenției, etnicizându-se abuziv infracționalitatea, și scapă basma curată, ba chiar primește argumente să se declare, biata de dânsa, victimă a ticăloasei corectitudini politice. Una dintre încercările de minimizare a impactului afirmațiilor rasiste a fost ca accentul să fie pe faptul că doamna Păcuraru s-a referit „doar la infractori, nu la toți romii”. Însă imediat a menționat ca argument faptul că seamănă între ei, infractorii și cei din India (cu trimitere la culoarea pielii sau la originile istorice).
Doamna Păcuraru consideră că toți infractorii sunt închiși la ten, una dintre prejudecățile existente despre romi.
În plus, de ce a considerat doamna Păcuraru că infractorii, cetățeni români (romi sau neromi), ar putea fi duși sau aduși după bunul nostru plac, ca și când și-au pierdut toate drepturile ce le revin în calitate de cetățeni? Argumentele de acest tip au fost folosite și în perioada premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial pentru fundamentarea politicilor de epurare etnică, pornind de la asocierea criminalității cu evreii sau cu romii.
Așadar, toleranță zero față de rasism rămâne doar o temă de discurs demagogic, dragă prietene Mircea?
„Doar o metaforă”. Doamna Păcuraru nu cunoaște istoria
Scuzele doamnei Păcuraru, evident, au apărut după ce Libertatea a publicat o serie de texte pe tema derapajului rasist și în urma apariției unei postări, pe o rețea socială, a Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel prin care condamnă discursul „fascizant” al jurnalistei.
Au urmat un fel de scuze față de cei care s-au simțit ofensați – adică un transfer de vină de tipul „eu nu am greșit, dar dacă voi considerați așa, măi, sensibililor”, apoi vina plimbată pe la președintele României și către statul român. Și, tot efortul ca să ajungă în punctul în care, în aceeași frază vorbește despre „clanuri” și „comunități rome”. Ba, mai mult, ne spune că este cunoscătoare a comunității rome și că „sunt destui oameni cinstiți” – dar, așa cum înțeleg eu, nu îndeajuns pentru a nu etniciza infracționalitatea. Practic, rasismul doamnei Păcuraru, după cum susține, a fost doar o metaforă:
„Afirmația că cei care nu respectă legea să fie duși în India era, din punctul meu de vedere, doar o metaforă, care nici așa, ca figură de stil, nu a avut intenția de a leza demnitatea vreunui grup etnic sau de orice altă natură. Îmi pare sincer rău dacă exprimarea mea a lezat într-un fel sau altul pe oricine”.
Sigur, probabil jurnalista nu are habar de faptul că „metafora” pe care a folosit-o, „să fie duși în India”, în trecutul nu foarte îndepărtat, a fost promovată ca măsură politică și a dus la deportarea a 25.000 de romi, din care au murit 11.800, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Într-adevăr, nu au fost duși în India, ci în Transnistria. Îndeamnă la cunoașterea istoriei, dar nu pare să fie conștientă de măsurile extremiste îndreptate împotriva minorității rome, deși își încheie discursul de iertare cu „never again” – un slogan folosit pentru comemorarea și amintirea Holocaustului.
Un precedent similar: cazul Adrian Cioroianu
De altfel, într-un caz similar, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, l-a condamnat pe fostul ministru de externe, Adrian Cioroianu, la solicitarea unui grup de organizații, printre care și Agenția de Monitorizare a Presei – al cărei președinte era Mircea Toma, pentru afirmațiile referitoare la presupuse fapte antisociale comise de etnici romi, din 3 noiembrie 2007, la un post de televiziune:
„Acești oameni, din păcate – nu am studii de drept, nu vreau să pozez în altceva decât ceea ce sunt – dar, așa cum judec eu, acești oameni care comit astfel de fapte, aceștia nu trebuie trimiși în regim de celulă, cu televizor. Ar trebui puși la muncile cele mai dure și formate, probabil, batalioane din alea disciplinare. Nu știu dacă asta le-ar aduce mintea la cap sau nu. (…) Credeți-mă, eram ieri pe drumul dintre Alexandria și Cairo, la sfârșitul vizitei, îmi veneau știrile din țară, din păcate, pe SMS, pentru că nu puteam fi prins prin telefonia mobilă. Eram cam în plin deșert și mă gândeam dacă nu cumva am putea cumpăra un teren din deșertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe cei care astfel de oameni ne fac de râs”, declara Adrian Cioroianu, ministru de externe al României, pe 3 noiembrie 2007, la Antena 3.
Cioroianu a cerut ulterior scuze. Asta, evident, nu a împiedicat CNCD și nici organizațiile care au solicitat amendarea fostului ministru de externe să considere inacceptabilă poziția sa inițială.
Deci, dragă Mircea, ce s-a schimbat?