Rabinul-șef al Marii Britanii, Sir Ephraim Yitzchak Mirvis, a fost printre cei dintâi care – văzând în ce companie urma să se afle – au declinat participarea. Înalţii reprezentanţi ai Congresului Evreiesc Mondial, ai Congresul Evreiesc American, ai Congresul Evreiesc European, ai Conferinței Rabinilor Europeni vor boicota conferinţa. Acestora li se adaugă intelectuali evrei de marcă – filosoful francez Bernard Henry-Levy şi sociologul britanic David Hirsh.
Conferinţa Internaţională pentru Combaterea Antisemitismului este organizată de ministrul afacerilor pentru diaspora, Amichai Chikli, ideea neaparţinându-i în exclusivitate. Chikli este demnitarul israelian care l-a sunat, la sfârşitul anului trecut, pe Călin Georgescu, oferindu-i astfel un argument împotriva acuzaţiilor de antisemitism. Mi-a fost imposibil să găsesc numele tuturor invitaţilor la Conferinţă, dar nu am motive să mă îndoiesc că printre ei figurează şi George Simion. Liderul AUR se întâlnise în vara lui 2023 cu ambasadorul Israelului la Bucureşti şi cu Yossi Dagan, unul dintre liderii coloniştilor israelieni, Simion exprimând atunci sprijinul ferm, al său personal şi al partidului pe care îl conduce, pentru extinderea numărului de colonii evreieşti în Cisiordania.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e85e48e9c7d0c56f112ebe1ab2e78dea.jpg)
Contrar tradiţiei diplomatice a statului Israel, Guvernul de extremă-dreapta al lui Netanyahu întreţine relaţii strânse cu iliberalii din Europa. Este notorie legătura apropiată cu Viktor Orban, dezavuată de majoritatea etnicilor evrei din Ungaria. Deşi nu și-ar fi dorit, la fel de cunoscut este şi faptul că premierul de la Ierusalim a trimis, înainte de 7 octombrie 2023, o delegaţie la iliberalii polonezi, ca să ia lumină de la aceştia în legătură cu modalităţi de subordonare politică a Justiţiei.
Explicându-şi absenţa de la Congresul din Ierusalim, Ariel Muzicant, preşedintele interimar al Congresului Evreiesc European, sublinia: „În Europa, luptăm pentru a marginaliza partidele extremiste. Politicienii [israelieni] le invită, pentru că ei cred că aceste partide sprijină Israelul. Ele nu fac asta, ci caută să obţină o ştampilă «cușer» (adecvat/corespunzător, în ebraică, n.m.). Nu înțeleg de ce un minister israelian doreşte să le acorde asta”. S-a oprit aici.
Demersul Guvernului Netanyahu este străveziu. Prin această Conferinţă Internaţională pentru Combaterea Antisemitismului, intenţionează să acrediteze ideea – de atâtea ori sugerată, ba chiar exprimată explicit – că antisemiţi sunt cei care critică regimul Netanyahu. N-am să obosesc să repet: antisemitismul defineşte ura faţă de evrei, cea mai odioasă formă a rasismului, care a adus omenirii dezastrul Holocaustului. A schimba această definiţie din interese politicianiste mi se pare de neacceptat, dacă nu de-a dreptul blasfemiator.
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.

Rahan5 • 23.03.2025, 22:25
Termenul: ,,Conferința Internaționala pentru Combaterea Antisemitismului" NU are legatura cu realitatea pentru ca marea majoritate a semitilor (arabi, libanezi, negrii etiopieni s.a.m.d.) nu sunt iudei, ci de alta etnie semita._ Deci titulatura data de Netanyahu trebuia sa fie de: ,,Conferința Internaționala pentru Combaterea Antiiudaismului".
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_b561b3218fba7a344e31fde522cf86c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f99e3287af49652c72d88369630d0562.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c88ba091638839b7a0cea7a71b9cf5ad.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c8f57001611f0a0f3fcdecd97efdd800.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_31b794dcfac0426cbe4ace85dcc071db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_977ae7a613c185fff00174de53b4c553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ed6d4c5fb56d083b0dfe2cd6344a0b17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_3239e988d46ed94533086d80b96325b5.jpg)