ComenteazăCe se întâmplă însă în coaliția de guvernare și în guvern ar trebui să ne intereseze mai puțin. Nu este treaba nici a alegătorilor și nici a presei să se plaseze de partea unor orgolii sau a altora. Dacă aceste orgolii de copii răzgâiați care s-au trezit la guvernare nu ne-ar afecta pe toți, am putea sta în fața ecranelor și să privim amuzându-ne amar.
Florin Cîțu poate să-i reproșeze ce vrea el fostului ministru al sănătății. Că și-a pus declarația de presă în același timp cu a sa, că n-a reacționat cum trebuie la diverse episoade tragice, că i-a dat pe mâna publicului pe esențialii vaccinați peste rând, că cine mai știe ce. Este fix problema lor și a orgoliilor lor.
Totuși, cei care au investit emoțional în Vlad Voiculescu ar trebui să accepte și partea neplăcută a adevărului în ceea ce-l privește pe idolul lor.
Între scenele de la finalul documentarului Colectiv, în care Vlad Voiculescu este dezamăgit de rezultatul alegerilor parlamentare din 2016, și 23 decembrie 2020, când a redevenit ministru al sănătății, au trecut patru ani. Patru ani în care Vlad Voiculescu și-a dorit și s-a pregătit să se întoarcă într-o înaltă funcție administrativă.
Și-ar fi dorit să candideze la Primăria Capitalei. Nu s-a putut, stătea mult mai slab în preferințele alegătorilor decât Nicușor Dan. A avut opțiunea de a fi viceprimar al Capitalei. Nu s-a concretizat nici acest lucru, din motive încă insuficient explicate. Dar, oricum, a venit noua numire la Sănătate, cumva așteptată. Dar această numire l-a luat pe Vlad Voiculescu prin surprindere. Cel puțin așa pare.
Dacă Vlad Voiculescu este acel personaj dedicat 120% domeniului sănătății, atunci putem presupune că în cei patru ani petrecuți departe de fotoliile decizionale s-a gândit mult la reforma sistemului, căutând mijloacele de a reajunge la minister pentru a pune în practică această reformă.
Putem presupune că patru ani sunt suficienți chiar și unui gânditor mai lent pentru a creiona un proiect solid de reformă. Mai ales că Vlad Voiculescu nu mai era un nou venit, nu mai era un outsider. Știa ce înseamnă sistemul de sănătate, știa, așadar, și cum ar putea fi îmbunătățit, reformat.
Ei bine, asta a fost principala problemă a celui de-al doilea mandat de ministru al lui Vlad Voiculescu: lipsa oricărui proiect. Nu vorbim despre ceea ce a putut sau n-a putut face, despre ceea ce a făcut sau n-a făcut în scurtul mandat de doar trei luni și jumătate. Vorbim despre lipsa totală a unui proiect de reformă, proiect care trebuia să ne fie prezentat începând chiar cu 23 decembrie 2020.
Din nefericire, așa ceva nu a existat și se pare că nu există nici acum. Dacă ar fi fost vorba despre un diletant, despre un om aflat la primul contact cu administrația și tot n-ar fi fost acceptabil. E cu atât mai inacceptabil că acest proiect nu exista, fiind vorba despre aproape diamantul, despre cea mai bună soluție pe care ne-o putea furniza USR-PLUS.
Culmea este că Vlad Voiculescu nu avea un proiect nici pentru situația în care ar fi fost viceprimar al Bucureștiului și, așa cum se negociase, s-ar fi ocupat de spitalele din Capitală aflate în subordinea primăriei. Nu știm nimic despre ce avea de gând domnul Voiculescu să facă în acea ipostază.
Putem doar să bănuim că în situația în care domnia sa s-ar fi ocupat de spitalele bucureștene, descentralizarea ar fi fost bună. Ar fi fost perfect normal ca respectivele spitale să nu fie controlate direct de Ministerul Sănătății, ci de primărie. Cum a devenit perfect dezirabil ca toate spitalele să fie controlate de MS din momentul în care Vlad Voiculescu a ajuns ministru.
După trei luni și jumătate de când Vlad Voiculescu a redevenit ministru, nu am aflat care era planul domniei sale pentru Sănătatea din România. Și, totuși, ni se spune că reformele pe care le-a început au deranjat. Pe cine și, mai ales, care reforme?
Cât despre lupta cu mafia… Să încercăm să fim puțin serioși, e un moment greu pentru țară și nu are rost să ne lansăm în bășcălii infantile.
Premierul Cîțu ne-a spus, luni seară, după o nouă tragedie – a câta într-un timp atât de scurt? – că este o problemă de comunicare a coaliției. Da, este. Bolnavii României nu reușesc să le comunice guvernanților îndeajuns de convingător că ei vor să trăiască. Iar dacă bolnavii sunt atât de inabili în a-și comunica o dorință atât de simplă, ce ar putea face ministrul, premierul, coaliția? Să-i salveze cu orice preț? În definitiv ce, este responsabilitatea lor?
Se pare că membrii coaliției guvernamentale, inclusiv deja fostul ministru al sănătății, cât și premierul, au o singură responsabilitate: să apară la televizor sau pe Facebook și să transmită condoleanțe. Atât pot, atât fac.
Ca emitent de condoleanțe, Vlad Voiculescu s-ar fi descurcat destul de bine dacă, din când în când, nu l-ar fi pufnit râsul în momentele cele mai nepotrivite. Ca ministru al sănătății nu avem cum ști cum s-ar fi descurcat, pentru că a refuzat să fie așa ceva. Tot ce s-a întâmplat în ultimele luni în domeniul sanitar nu a făcut parte din responsabilitățile domnului Voiculescu. Ba spitalele nu erau în subordinea sa, ba TIR-urile de ATI nu aveau legătură cu Sănătatea, ba era vina „pesedelei”, ba, ba, ba. Totul urmat de sincere condoleanțe.
Condoleanțele sunt inevitabile în vremuri de pandemie, dar abuzul de condoleanțe ar putea fi evitat, dacă partidele aflate în coaliție ar decide să-și etaleze și competențele.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!