Colectiv. Cum a “rezolvat” societatea noastră o traumă

The Station, SUA, 2003, 100 de morți, 230 de răniți. Concert rock, pirotehnie, incendiu rapid, fum toxic. Organizatorul concertului a pledat vinovat, a luat 15 ani de închisoare, dintre care doar 4 cu executare. A fost eliberat condiționat după un an și ceva. Proprietarul clubului a făcut și el ceva închisoare, a fost eliberat înainte de termen. Statul Rhode Island și orașul West Warwick, unde era clubul, au căzut la o înțelegere: 10 milioane de dolari pentru victime.

Clubul Kiss, Brazilia, 2013. 245 de morți, 630 de răniți. Petrecere în club, artificii, incendiu rapid declanșat de pirotehnice. A fost condamnat un pompier care nu-și făcuse treaba. Au tot fost amânate procesele celorlalți implicați, patroni, organizatori.

Clubul República Cromañón, Argentina, 2004. 194 de morți, 1.492 de răniți. Incendiu declanșat de artificii. Patronul clubului a primit în primă instanță, după un process rapid, de un an (cea mai mare rapiditate, n-am văzut asta nici în SUA, nici  în Rusia, China, nici în UE), 20 de ani de închisoare. Managerul trupei rock care a susținut concertul, 18 ani de închisoare, alți membri ai trupei, condamnați și ei. Primarul Buenos Aires-ului este suspendat politic, prin vot, dar nu se pune problema tribunalului.

Recomandări

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

Lame Horse, Rusia, 2009. 156 de morți, peste 100 de răniți. Artificii în club, incendiu rapid, intoxicare cu monoxid. Patronul a luat 6 ani de închisoare și 5 milioane de dolari plată compensații pentru victime. Alți coproprietari și coorganizatori au luat între 5 și 10 ani pedepse cu executare.

Colectiv, București, 2015. 65 de morți, 185 de răniți. Condamnările (nedefinitive) din decembrie 2019 arată așa: cei trei patroni au luat câte 11 ani și 8 luni cu executare; doi angajați ISU 9 ani și două luni; 3 angajați Primăria Sector 4 au luat 3,7 și, respectiv, 8 ani de închisoare; primarul Piedone, 8 ani și 6 luni de închisoare; patroana firmei de artificii a luat 12 ani și 8 luni, administratorul firmei 3 ani și 6 luni; doi pirotehniști 10 ani și, respectiv, 9 ani și 8 luni; firmele care dețin clubul și cea care deținea artificiile au primit câte 500.000 de euro amendă, aproximativ.

Mi-e scârbă de Piedone, dar…

Fiecare societate, după accidente imposibil de compensat, își găsește vinovații în felul ei. Mai mult decât justiție, se caută un fel de anestezic, unul verificat deja de opinia publică. 

La noi, singurul anestezic colectiv verificat cuprindea anticorupția și critica antistatală. Nu avem armele, nu avem uneltele ca și atunci când corupția privată ne explodează în față să o vedem altfel decât în termenii ”stat corupt” și ”politicieni incompetenți”.

Recomandări

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Stilul americănesc pare să fie mai mult compensația prin bani decât prin ani de pușcărie executați. Stilul argentinian e de acordare a unor pedepse grele patronilor. Stilul rusesc, bani și pedepse pentru organizatori și patroni, excluderea responsabilității politice.

Există un ”specific românesc” în felul în care societatea și-a anesteziat durerea și setea de justiție? Da. Se vede din condamnări. Sunt condamnări directe, la tribunal, de politicieni, de funcționari în primărie sau ai Ministerului de Interne, mai multe decât oriunde în alte cazuri asemănătoare.

Condamnări ale organizatorilor, patronilor, membrilor trupei care au adunat publicul găsim peste tot, indiferent de continent sau de ordine politică. Condamnări ale unor funcționari găsim în mai mică măsură. Condamnări ale unor politicieni sau angajați ai primăriei, mai deloc, după cât am putut acoperi cu documentarea.

A, că Primăria sectorului 4 și Primăria Generală ar trebui să plătească compensații serioase? Aici, da, aici așteptam rezolvare juridică. Aceste administrații ar trebui să asigure tot, de la îngrijire medicală pentru supraviețuitori, la compensații serioase bănești pentru urmași.

Recomandări

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

O școală ideologică s-a pliat pe tragedie, absorbindu-i și lacrimi, și revendicări. Unii preferă o apăsare a vinei pe zona politică, de aici și condamnarea fostului primar. Eu prefer să văd dezastrul produs de investiția privată în București, ascunsă după mulți politicieni, dar și după voci civice care au făcut o deviză din ”modernizare egal investiție privată”. 

Ce s-a schimbat după Colectiv ca reglementări?

Tragedia de la Colectiv este și produsul boom-ului vieții de noapte în București, încurajat de toată lumea fără restricții, de primării, guverne – ”faceți chef și turism, fete și băieți!”, asta a fost singura ”reglementare”. În rest, haos. Politicienii au deschis această supapă bănoasă prin lipsa de intervenție, asta înseamnă ”încurajarea investitorului”. 

După Colectiv, reglementările nu s-au ascuțit, nici investitorii nu au fost obligați să investească mai mult în siguranța clienților, ci, eventual, mai mult în chiriile spațiilor deținute de câțiva moguli imobiliari. 

Societatea, prin presă, activiști, politicieni, a părut că își configurează o reacție anestezică: a acuzat corupția pentru că era insuportabil un alt adevăr, că atâta indiferență venea din ”investiția înainte de orice”, de acolo a venit dezastrul. Vina statului era aceea de subordonare față de privat, iar vina politicienilor de a spune săru mâna pentru orice SRL în plus.

Văd diferit și chestiunea bacteriilor ucigașe din spitale. Se uită prea ușor cât de mulți oameni nu mai ajung nici să fie tratați nici măcar așa, cu tot cu bacterii. 

Accesul micșorat pentru populație la sănătatea asta proastă cum e este principala problemă în ultimele două decenii.

De ce folosim antibiotice scumpe?

Apoi, bacteriile sunt produse de administrarea ”afaceristică” impusă de mari companii farmaceutice spitalelor. Iau un exemplu de la un medic pe care îl respect enorm și care mi-a povestit cum e preferat antibioticul care costă 100 de euro antibioticului care costă 2 lei; ăla prea ieftin nu e încurajat, nu e livrat, strică profitul.

Dar antibioticul inutil de puternic și scump administrat pacienților este și cel care a crescut acele culturi de bacterii ale morții în spitale, de-a lungul deceniilor. Dacă vom face administrație doar cu emoție, vom avea aberații generate de bune intenții.

E bine să-i dai pacientului tot ce ai mai bun. Dar ce e mai bun trebuie să vină la pachet cu chestii gândite la rece, fără emoție. Ai problemă cu dezinfectanții, cu infecțiile intraspitalicești? Cum să nu le ai, îmi povestea Florin Chirculescu acum ceva ani, dacă lași să-ți plece din țară microbiologi cu duiumul, iar pe ăia rămași îi supraîncarci și plătești prost (între timp salariul a mai fost mărit, a rămas doar celălalt milion de probleme). 

Peste rană presărăm lacrimi în loc de politici publice raționale. Lacrimile sunt gratis, politicile costă.

Și eu cred că statul ar trebui să-și asume costuri externe atunci când nu poate asigura ajutorul pentru un cetățean rănit grav. Și mie mi-a stat inima în loc când vedeam siguranța unui Bănicioiu care trata pacienții ”ca-n Germania”. 

Dar poveștile cu spitale străine care aruncă în stradă pacienți bolnavi grav pentru că sunt neînțelegeri cu banii îmi provoacă angoase cel puțin la fel de mari precum sistemul de sănătate românesc. Sunt prea multe rotițe europene care ar trebui să meargă teoretic, dar nu funcționează. 

Nu e întotdeauna din vina ”incompetenților” noștri. Sau, sigur, ne putem repeta asta pentru că nu avem tupeu să mai urlăm și la UE, și la patroni cinici, și la companii farmaceutice care impun politici nocive. Pe lângă ăștia, Piedone e măcar o țintă ușoară, un gherțoi care merită pedepsit pentru cât de gherțoi e.

Am urlat la politicieni că de ce nu au grijă de cluburi. Între timp, industria cluburilor a înflorit fără griji speciale pentru clienți, doar s-au mai mărit prețurile și fițele prin centru, cam atât. 

Și Vlad Voiculescu?

Am descoperit că nu se dezinfectează cum trebuie, dar conducerea de atunci în frunte cu Vlad Voiculescu nu a făcut niciun demers de control al tuturor firmelor care acționau în spitale, am rămas doar cu Hexi Pharma, pentru că și procurori, și specialiști de fapt nu mai fac munca pe care îi plătim să o facă, ei doar citesc presa și condamnă în consecință. 

Nu (doar) corupția a ucis, nu (doar) statul a fost responsabil

Societatea noastră a rezolvat o traumă aplicând vechi clișee peste probleme din ce în ce mai noi: anticorupție, critică strict a statului și a politicienilor, compensate de o critică stângace a unui mediu privat scăpat de sub control. 

Am găsit explicații parțiale: s-a găsit diluarea Hexi Pharma, nu s-a găsit cum se promovează antibioticele superputernice, cele care selectează bacterii imposibil de eliminat. 

Suntem departe de vreo împăcare corectă cu noi înșine măcar prin diversificarea criticii la adresa unor forțe care din când în când îi ucid pe unii dintre noi, cam așa văd lucrurile la 5 ani de la Colectiv.

Așa văd adevărurile oribile pe care nu putem încă să le pronunțăm decât folosind clișee vechi. 

În mod legal, și cu acordul foarte multor dintre noi, am încurajat o dezvoltare a Bucureștiului fără milă, una care a ucis și la Colectiv, care distruge și în mii de alte feluri: de la evacuări de familii care se întâmplă chiar zilele astea în plină pandemie, până la o poluare gestionată populist și iresponsabil.

Nu (doar) corupția a ucis, nu (doar) statul a fost responsabil. Designul societății noastre așa cum o vor și o aprobă foarte mulți dintre noi (și votanți de Nicușor Dan, și de Firea) este ucigător. Oribil, dar adevărat.

Urmărește-ne pe Google News