Vezi pe Libertatea filmarile secrete de la incendiul din Colectiv!
Din această scrisoare, destul de lungă și pe alocuri impresionantă, răzbate o ușoară neadaptare la lumea în care spunem că vrem să trăim, la acea idealizată “țară ca afară“.
Acest text va trezi, cu siguranță, furia celor care se reped să arunce cu piatra înainte să judece, dar poate va aduce puțină luciditate, atât de necesară.
În primul rând,
ceea ce s-a întâmplat în Colectiv nu a fost o revoluție, nu a fost un protest
terminat prost, nu a fost o formă de luptă cu sistemul. În Colectiv a avut loc,
până la proba contrarie, un accident. Unul care putea fi evitat, și probabil că
ar fi fost evitat dacă un lung șir de oameni ar fi respectat legea.
Dar oricât de
dureros sună acest lucru, poate că adevărul mai trebuie și rostit, nu doar
ascuns, din compasiune și pentru că este incomod.
Cei care au murit
în urma incendiului din Colectiv și cei răniți, care vor purta urmele întreaga
lor viață, nu au fost și nu sunt eroi. Sunt victime, dar într-o oarecare măsură
sunt și complici ai sistemului defect din țara noastră.
Și nu este vorba
despre lipsa constantă de interes, de lipsa de implicare, ci de lucruri mai
concrete, cum ar fi acceptarea ilegalităților vizibile din cluburi precum
Colectiv, încurajarea acestor mici afaceriști mari campioni ai evaziunii
fiscale, dezinteresul de a avea o asigurare medicală valabilă și multe multe
altele.
“În ceea ce ne privește însă, statul român a contribuit, prin instituțiile sale, la producerea incendiului din clubul Colectiv (…).”
Asta spun cei 22 de semnatari ai scrisorii deschise. Și au dreptate.
Dar nu este doar vina statului. Înaintea instituțiilor statului, există patronii clubului, artificierii și mulți alții pe un lanț de responsabilități strict private. Dar despre aceia nu se face vorbire.
Răniții din Colectiv solicită de la statul român acoperirea costurilor tratamentelor necesare pe durata întregii lor vieți. Pentru că, spun ei, tot statul este de vină pentru ce li s-a întâmplat în spitale, pentru tratamentele proaste aplicate, pentru infecțiile nosocomiale.
Or, o astfel de cerere, oricât de îndreptățită ar putea fi, uimește prin inadecvare.
Pentru că toți, dar absolut toți pacienții internați în spitalele românești de stat sunt supuși acelorași riscuri precum supraviețuitorii accidentului din Colectiv.
Toți sunt expuși la infecții nosocomiale, toți pot fi prost sau târziu tratați, toți au fost expuși, în acei ani, dezinfectantelor diluate de la Hexi Pharma.
A cere tratament
special și ordonanță de urgență pentru a ți se garanta tratamentul medical pe
întreaga durată e vieții este nedrept.
Se întâmplă la
fel în toată această nesfârșită suferință care a devenit România. A acorda
unora mai multă atenție doar pentru că accidentul lor a fost mai mediatizat ar
fi o nouă nedreptate adăugată nedreptății durerilor acestor oameni.
Scrisoarea
deschisă a supraviețuitorilor din Colectiv este, din punctul meu de vedere,
prost îndreptată.
Ea ar fi trebuit trimisă celor care au făcut posibil ca, la patru ani de la accidentul din Colectiv, procesul să se afle într-o fază incipientă.
Deja, la atât timp de atunci, ar fi trebuit să cunoaștem întregul lanț al vinovățiilor și ar fi trebuit ca vinovații să plătească. Nu doar prin pedepse privative de libertate, ci și financiar.
Tratamentele
supraviețuitorilor trebuie plătit de cei vinovați, în primul rând, de la
patroni la ultimul funcționar vinovat că acel club funcționa ilegal. Trebuie să
plătească asigurările, acolo unde acestea existau și, dacă există malpraxis în timpul
procedurilor medicale ce au succedat accidentul, trebuie să plătească și
autorii malpraxisului.
Așa funcționează
lucrurile.
Oricât am vrea, nu putem să aruncăm toată, dar toată vinovăția, în spatele “statului”, o entitate aproape abstractă.
Există
responsabilități și vinovății clare, iar de plătit trebuie să plătească cei
vinovați, nu toți românii, la grămadă. Statul poate ajuta, poate suplimenta
acolo unde despăgubirile nu sunt suficiente și nici asigurările de sănătate,
așa cum, în acest caz, a și făcut, chiar dacă a plecat mai târziu.
Cererile supraviețuitorilor din Colectiv sunt înduioșătoare, dar nu întru totul îndreptățite.
Corupția, hoția, ilegalitățile, în general, nu se combat cu privilegii și cu desconsiderarea celor aflați în situații similare. Se combat numai și numai prin justiție.