ComenteazăTreaba cu Voiculescu a fost megacomentată. Inclusiv toată zona de Opinii de la Libertatea a disecat ideologic producția, de parcă filmul era un spot de campanie electorală al dreptei. „Lăsați-l pe Voiculescu să se pregătească pentru Oscar”, scria Patrick Andre de Hillerin în Libertatea.
Întreb și eu: „Ce legătură aveau ezitările neconvingătoare ale fostului ministru al sănătății cu apariția lui în film?”. Dacă erau cadre cu un alt politician, spre exemplu, cu Dragnea mestecând niște roșii românești, atunci era de Oscar filmul?
La o scară mai mică sau mai mare, cam așa a fost menționat filmul „Colectiv” în media din România. A fost mai degrabă o trimitere, iar în rest, zero.
Faptul că nu s-a vorbit despre peliculă, deși era primul film românesc din istorie nominalizat la Oscar, denotă încrengătura politică din România: probabil cineva, undeva, decide la un moment dat, că știrea cu succesul filmului Colectiv nu intră, cineva căruia i-a spus cineva mai de sus… Piramida aia la care construim cu migală de 30 de ani.
Dacă ai ochi și înțelegi România în toată splendoarea ei, cu nervii de rigoare, rezistând pe baricade să nu dai bir cu fugiții pe câmpii străine, înțelegi până la urmă, că de fapt ăsta e marele merit al filmului: expunerea tăcerii, în spatele căreia zace cancerul.
Filmul nu e iubit nici de clasa politică, fie ea stânga sau dreapta, nici de doctorii care sunt aceiași din momentul tragediei – au doar salariile mai mari, nici de justiție (va dura procesul generații la rând), nici de o parte din media românească obișnuită să taie la montaj cu mânuța pe Biblia lor, Scânteia.
Adică cu sau fără Oscar, filmul Colectiv e exact cum trebuie să fie. Enervant pentru toată lumea, inclusiv pentru Voiculescu, care poate la o nouă vizionare, va înțelege în sfârșit, ce nu a mers.