ComenteazăNu-mi plac explicațiile prin comparații: uite ce-a făcut ăla, tu de ce n-ai făcut. Totuși. După un summit “istoric”, după 90 de ore de negocieri între cei 27 și o întreagă dramă europeană povestită de presă cu mai mult sau mai puțin talent, președintele nostru a venit, a trântit un 80 de miliarde abstract pe masă și s-a închis iar în casă.
Macron, de exemplu, s-a dus acasă și a apărut la televizor să explice poporului ce a făcut la summit. Sigur, a băgat și calupul “publicitar” cu summit istoric, negociere cum nu s-a mai văzut etc., dar a explicat francezilor totuși cam care e chestia. Le-a spus și cât au de plătit și cum vor plăti. Așa cum e normal. A explicat măcar că această nouă datorie făcută în comun trebuie să aducă și taxe pe carbon și pe digital ca forme de colectare nouă la nivel european.
Macron a ținut-o pe a lui, că dacă faci o datorie împreună pe 30 de ani, atunci e garanția că rămâi împreună. A fost și mesajul principal al summitului: îndatorați împreună. Nu există solidaritate fără un credit împreună. Atât a mai rămas din romantism, ce să facem.
Acum 230 de ani, Alexander Hamilton crea o datorie federală prin care statele bogate nord-americane le ajutau pe cele aproape de faliment. Este și momentul pe care l-au citat în exces toți căutătorii de “simbolic”.
Esența e însă că Macron a comunicat versiunea sa poporului, cu detalii, cu explicații. E extrovertit, știm, dar atitudinea lui Iohannis, omul care nu a mai dat un interviu de 6 ani, nu mai are absolut nicio scuză. După un astfel de eveniment trebuie să răspunzi la întrebări, nu să faci anunțuri.
Klaus Iohannis doar ne-a tradus ce înseamnă “miliardul”, adică o mie de milioane: “Repet, 79.917.000.000, deci, 80 de mii de milioane de euro”.
Cum ar fi sunat un anunț bine făcut? Poate unul mai ca la Esca așa, pregătit frumos, de control al pagubelor de imagine. Nu sunt perfect, n-am obținut cât am vrut, iată cauzele. “Nu sunt un robot”, a declarat Esca alaltăieri. Cam ăsta ar fi trebuit să fie și mesajul președintelui, ca atunci când navighezi prin zone dubioase și te întreabă computerul “ești un robot?”, iar tu click-ezi ca un somnambul: “nu!”.
Au început să apară încă de ieri dimineață întrebările. Ok, 80 de miliarde. Dar cât e subvenție, cât e împrumut, ce condiții sunt, pentru planul special de redresare după COVID-19 ce plan mai exact avem etc.?
Cotroceniul s-a uitat pe Facebook, a văzut că e agitație mare în legătură cu o fotografie fără mască a președintelui, înconjurat de lideri cu mască, și a dat un comunicat antologic de sec: “pe parcursul celor 4 zile și 4 nopți de negocieri intense, președintele României, la fel ca și alți lideri europeni, a folosit masca de protecție, existând doar unele excepții punctuale, cu durată limitată”.
Între timp ne lămuream. Din cele 80 de miliarde avem 17 miliarde subvenții de recuperare din criza prezentă. Din aceste miliarde, 30% trebuie să asigure tranziție ecologică. Celelalte 17 sunt împrumuturi. Iar restul până la 80 sunt din bugetul multianual cu fonduri nerambursabile. Și încă multe detalii trebuie stabilite. Și sper ca dezbaterea din Parlamentul European să nu fie doar de formă.
Zi istorică
O zi “istorică” cu adevărat prin mediocritatea răspunsului la tot felul de crize. Criza sănătății publice, nu doar cea generată de COVID, criza educației, criza climatică în primul rând, toate au avut un răspuns: se mai taie din buget! Cum poți spera la o tranziție de la industria bazată pe combustibil fosil, când tai serios din bugete? Dar, cu tot strâmbatul meu din nas, a fost o zi importantă cu ceva butelii de oxigen pentru sudul european.
Condiționările sunt multiple, nu doar bănești. Citeam critici spaniole avizate care sunau astfel: ok, e un acord bun pentru Spania, dar atenție că ne vor afecta planurile de a schimba legislația muncii – premierul Sanchez și ai lui doreau să atace un cod al muncii prea dur și să facă legi ceva mai favorabile lucrătorilor. Totuși, după acest summit, guvernul minoritar e pus în situația de a-și revizui atitudinea. Ce legătură are? Uite că are. Împrumuturile vin cu condiționări transeuropene la pachet.
Nervii antiolandezi
Au tot apărut informații din interior despre personajul “enervant”, premierul olandez Mark Rutte, liderul zgârciților (Austria, Olanda, Suedia, Danemarca; li s-a alăturat și Finlanda), despre cum a ridicat vocea Macron. Despre istorica reunire în cuget și în simțiri franco-germană, Macron-Merkel.
Însă luptele nu sunt doar reality-show: în fond, avem aceleași condiționări ultraneoliberale pentru fiecare bănuț eliberat pentru criză. Nu m-aș mira să văd noi presiuni de austeritate și de tăiere a cheltuielilor publice naționale, pentru că, în fond, despre asta e vorba, iei bani dacă ești cuminte. Cuminte fiscal.
Ce înseamnă cuminte fiscal pentru o țară care încă se dezvoltă, cum e și România? Înseamnă austeritate. Bineînțeles, presa de bine de la noi a luat-o iar cu “statul de drept”. Atât înțeleg ei din complicata relație Vest-Est. Vestul încercând să prezerve state puternice, în timp ce Estul cultivă un stat minimal extrem.
Grupul “zgârciților” (“frugals” își zic ei amuzați pe twitter) a impus, de fapt, un ton diferit întregii negocieri. În primul rând, a reapărut fabula insuportabilă deja: ideea unor merituoși care plătesc, țări din centru-nord, și a unui sud leneș și nedisciplinat.
Moralismul fiscal, amenințările cu controlul acurateții cheltuielilor pentru elevi nedisciplinați, ușurătatea cu care se trece, cum spuneam, peste criza climatică (cu care, de altfel, defilăm toată ziua “că dă bine la tineri”), punând eventual blocajele în cârca Poloniei, toate astea mă fac să văd un acord istoric de mediocru.
Mark Rutte e agasant prin pretenția de a reprezenta un set de valori cristaline ale Europei. Lecții de conduită pentru Estul obraznic, pentru Sudul îndatorat, de la reprezentantul unei țări care nu face decât să tot extragă profit enorm din tot soiul de sandvișuri fiscale imorale.
Olanda s-a comportat ca un paradis fiscal, este o gaură neagră în care s-au scurs bani care ar fi trebuit să aparțină întregii comunități europene și punct. Nu e în măsură să dea lecții. Mai sunt astfel de locuri prin UE, dar măcar nu auzim de acolo și lecții de morală (din Irlanda, de exemplu).
Mark Rutte și “zgârciții” vs. nucleul rațional Merkel-Macron, acesta a fost filmul negocierilor prezentat de presa europeană. Frumos, dar e o intrigă mai fadă ca într-un serial din ăla standard-Netflix.
În fond, are loc acel negoț complicat bani contra reforme. Reformele nu sunt pentru sendvișuri olandeze, ci pentru nedisciplinații barbari din sud și est. Rutte a obținut și avantaje enorme pentru porturile olandeze. Și mai ales a obținut să nu se dea “granturi”, ajutoare ceva mai directe către anumite state, să se dea împrumuturi.
De la un 500 de md, inițial, o scădere la 390 md. e o victorie uriașă pentru “zgârciți”. Nu uităm și contextul imediat: Rutte are un guvern minoritar în Olanda și o parte din negociere a fost “pentru acasă”, extrem de populistă.
E doar unul din multele aspecte discutate zile și nopți. După această negociere de 4 zile nu văd unde e sursa optimismului nebun al unora. Cât despre “istoric” sau comparații cu Planul Marshall chiar nu cred că poate fi vorba. Părerea mea e că se deschid noi portițe de segregare pentru “vitezele” diferite ale Europei. O sinistră, sau “istorică”, cum vreți să-i spuneți, lipsă de viziune, de idei, de curaj.