Regia Națională a Pădurilor Romsilva este compania care asigură protejarea și dezvoltarea fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului. Plasată în subordinea Ministerului Mediului, se ocupă și de gospodărirea fondurilor de vânătoare și pescuit.
Adrian Dănuț Apostu este președintele Consiliului de Administrație al Romsilva. Este asociatul lui Árpád Sárkány în două firme – Marsensmart S.R.L. și HCR S.R.L. Despre afacerile din domeniul vânătorii ale domnului Sárkány a scris pe larg Press One sub titlul „Vânătorul alfa din pădurile României”.
La HCR mai este un asociat, domnul George Gabriel Rozorea, directorul de la Regia Publică Locală a Pădurilor (RPLP) din Piatra Craiului.
Apostu, Sárkány și Rozorea au construit, prin HCR, Dino Parc Râșnov, o investiție de 5 milioane de euro, din care 3,5 milioane prin fonduri europene.
Pe lângă poziția de la Romsilva, domnul Apostu este membru în Consiliul de Administrație al Ocolului Silvic Râșnov și în două organizații de vânătoare.
Din afaceri, domnul Apostu a primit, în 2021, 2.439.154 de lei, iar de la stat, alți 115.303 lei, conform declarației de avere. Mai clar, 44.000 de euro pe lună.
Partenerii de afaceri
George Gabriel Rozorea apare și pe lista „vânătorilor lui Dragnea”, conform documentelor publicate de Rise Project, împreună cu Constantin Niță, fost președinte al PSD Brașov și fost ministru, condamnat la 4 ani de închisoare pentru fapte de corupție.
Piatra Craiului este unul dintre locurile cele mai devastate de tăieri ilegale. Soția domnului Rozorea lucrează de cel puțin 14 ani la ministerele Economiei și Turismului. În 2021, soțul a câștigat de la stat 276.000 de lei și de la HCR alți 1.739.300 de lei.
Despre legăturile dintre Sárkány și diverși miniștri ai mediului s-a scris repetat în presă, la fel cum s-a scris și despre interesele enorme pe care le are acesta în vânătoare. În 2019, Apostu îi datora lui Sárkány 70.000 de euro.
Ca o mare familie
Legăturile dintre Apostu, Rozorea și profesorii de la Universitatea Transilvania Brașov (UniTBv), care fundamentează deciziile de vânătoare în zonă, sunt și ele de notorietate.
Soția lui Rozorea a lucrat la firma de consultanță a rectorului de la UniTBv, Ioan Abrudan. Acesta din urmă este membru în Consiliul de Administrație al RPLP Piatra Craiului, unde director este Rozorea și a fost mulți ani coleg cu domnul Apostu în CA-ul Ocolului Râșnov.
În Consiliul de Administrație de la Regia Pădurilor Piatra Craiului condusă de Rozorea apare și Ovidiu Ionescu, prodecan la Facultatea de Silvicultură a UniTBv, autor al unui studiu din 2017 foarte controversat, care recomanda vânătoarea a peste 1.700 de animale protejate.
Ovidiu Ionescu este și președintele vânătorilor din România (AGVPS) și a avut o serie de sinecuri la stat, fiind secretar de stat la Agricultură în timpul preacinstitului guvern Năstase, de unde și-a dat demisia în urma unui control.
A fost consilier și pentru guvernul tehnocrat, împreună cu actualul director al Romsilva.
Soția domnului Ionescu este și ea colegă cu Apostu în CA-ul de la Râșnov. Familia Ionescu are și o fundație care a fost finanțată generos din bani publici și de unde au primit salarii ambii soți, dar au încasat sau încasează și fiica, și fiul familiei Ionescu.
Cei doi soți Ionescu au 3 locuri identice de muncă, toate finanțate cu bani publici și mai primesc bani din alte patru locuri, tot de la stat, toate cu legături cu pădurile. În total, cei doi au încasat net, în 2021, suma de 636.176 de lei, adică undeva în jur de 11.000 de euro pe lună din ZECE locuri.
Rectorul Ioan Abrudan a încasat net, în 2021, de unul singur, 573.259 de lei, adică aproximativ 10.000 de euro pe lună. În 2018, a primit bani inclusiv de la celebra Universitate Națională de Apărare, unde a fost în comisii doctorale.
Omul de la Ministerul Mediului
Domnul Corvin Nedelcu este reprezentantul Ministerului Mediului în CA Romsilva. În 1989, era ofițer la Ministerul Apărării Naționale. Apoi a trecut în serviciile secrete, la SPP. În 2001, s-a pensionat oficial – la 33 de ani!
Devine consilier juridic la o întreprindere de stat în domeniul forajului petrolier, care a fost căpușată la greu. Face cursurile Colegiului Național de Apărare și, cu experiență zero, devine vicepreședinte la o companie de stat care se ocupă de vinuri. Apoi devine director general la o firmă de intermedieri financiare, alt domeniu în care are zero experiență. Firma era deținută de un tânăr de 28 de ani, devenit ulterior inspector de integritate la Agenția Națională de Integritate.
În 2009, trece, iarăși cu zero experiență, consilier clasa I și imediat secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării și, după două luni, secretar general la Ministerul Tineretului și Sportului (cea mai mare funcție posibilă într-un minister), deși omul își făcea cursurile de înalt funcționar public în aceeași perioadă.
În 2012, devine inspector guvernamental și este transferat la Ministerul Transporturilor. Între 2014 și 2016 există o gaură în CV. Omul uită să noteze că a lucrat pentru Romprest în perioada asta. Romprest este firma aia supercinstită de gunoi cu contractele cele minunate cu PSD-ul.
Uită să treacă și firma European Money Strategy, firmă de consultanță în management pe care o deține și care în toată perioada în care omul a fost înalt funcționar public și la Romprest a bubuit de contracte. În 2015, firma a primit 1.734.321 de lei.
Brusc, în 2016, devine consilier al vicepreședintelui de asigurări de la ASF, alt domeniu în care, conform CV-ului, are zero experiență și apoi director la Fondul de Garantare al Asigurărilor pe un salariu de 7.000 de euro pe lună. Despre legăturile dintre ASF, fosta Securitate și cei mai toxici oameni politici de la noi s-a scris la greu.
În 2019, odată cu revenirea PNL la guvernare, devine consilier al ministrului transporturilor și apoi secretar general adjunct la același minister. Din 2021, devine secretar general, adică cel mai important funcționar public la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor – un alt domeniu cu care aparent nu are nici în clin, nici în mânecă.
În 2021 a câștigat strict de la stat suma de 584.547 de lei. Vorbim de aproximativ 10.000 de euro lunar.
O lungă listă de probleme
Domnul Valentin Orșa este reprezentantul Ministerului Finanțelor în CA al Romsilva. El este celebru pentru faptul că a reușit să ia nota 2 la examenul pentru directorii de la casele județene de sănătate. Nota minimă de trecere era 7. Este cunoscut și pentru că a oprit investigația deschisă pe firmele de medicamente legate de domnul Ciolacu.
Domnul Orșa a avut o carieră fulminantă la Buzău, locul acela unde PDL/PNL și PSD au lucrat întotdeauna minunat împreună. A fost angajat imediat la stat și a promovat rapid, ajungând șeful fiscului buzoian.
Domnul Sorin Călin Ciobanu este șeful Romsilva de la Suceava, unul dintre locurile fruntașe la furtul de lemn. Declarațiile lui de avere ridică multe semne de întrebare. Apare necăsătorit, dar are o proprietate cumpărată împreună cu Lăcrămioara Ciobanu, care se întâmplă să fie polițistă exact la departamentul de Protecția Mediului. Susținut de PSD.
Domnul Armand Chiriloiu este șeful Romsilva Argeș, locul unde avem un alt mare prăpăd pe partea de defrișări ilegale. Și el are o legătură directă cu domnul Árpád Sárkány, cu care împărtășește pasiunea pentru vânătoare. Și soția lucrează tot la Romsilva. Au o avere impresionantă, care a făcut obiectul unei verificări ANI, dar nu s-a găsit nici o problemă. Nici cu banii, nici cu angajarea soției.
A dat cu împrumut 50.000 de euro unei firme în care doi dintre asociați sunt polițiști implicați în scandalul permiselor false de la IPJ Argeș. Alt asociat al firmei este și el tot un fost polițist. Aceștia au sute de contracte cu statul prin alte firme care se ocupă de balast, o afacere care depinde de Romsilva.
Domnul Gabriel Vasile Oltean este și el în CA-ul de la Romsilva. Doar lectura CV-ului te sperie: absolvent al academiei cadrelor comuniste „Ștefan Gheorghiu” (nu apare în CV-urile mai noi), a lucrat la FNI-ul lui Vântu, la Banca Internațională a Religiilor și a fost vicepreședinte la PRM Deva. Lista sinecurilor care au venit de-a lungul timpului este lungă și am detaliat-o deja într-un articol pe care i l-am dedicat în Libertatea.
Domnul Balogh Sándor este consilier județean UDMR la Satu Mare. Inginer silvicultor, șef de ocol silvic și membru în mai multe asociații de vânători, astăzi membru în CA al Romsilva, a deținut și poziția de director general adjunct al companiei naționale. Cum altfel, are împreună cu soția și o firmă, Tricart SRL, care se ocupă, da, cu exploatarea forestieră.
Directorul general și mai vechile afaceri cu propria firmă
Să trecem și pe partea executivă. Domnul Daniel Nicolaescu este directorul general al Romsilva, omul cu unul dintre cele mai mari salarii nete ale unui bugetar, aproximativ 4.500 de euro net lunar, cu mult peste salariul președintelui României.
Este în Consiliul Național al Vânătorilor din 2015, iar în 2021 a fost coleg cu soții Ionescu la un institut de cercetări și coleg cu domnul Ionescu în guvernul tehnocrat.
În 2020, a încasat peste 30.000 de euro de la Ocolul Silvic Săliște (OSS) Vâlcea, unde era șef. Fostul șef al Romsilva a fost și el tot de la Vâlcea, unde PSD controlează numirile pentru Romsilva. Despre afacerile cu lemn ale politicienilor din Vâlcea s-a scris în presă repetat.
Raportul cenzorilor pe 2020 la Ocolul Silvic Săliște a descoperit că s-a plătit un minimum de 72.565 de lei nejustificat către firma Raniprod SRL și că existau probleme grave în ceea ce privește efectuarea lucrărilor contractate și devizele prezentate de Raniprod. Domnul Nicolaescu deținea la acel moment jumătate din această firmă. Raniprod a avut fie zero, fie un angajat.
Între ianuarie 2019 și mai 2020, domnul Nicolaescu a decontat 147.044 de lei pentru deplasări, 5.822 de lei pentru protocol (jocuri de calculator, haine de copii, mâncare, parfumuri și rochii), 32.621 de lei pentru mașina personală, 32.328 de lei cu alte achiziții care nu au legătură cu ocolul silvic (lampadar de cristal, lenjerie de pat, haine, geantă pentru femei, Apple Watch, iPod touch, haine de la Stefanel), plus achiziții de mijloace fixe care nu au nicio legătură cu ocolul silvic în valoare de 44.411 lei, incluzând un aspirator de 5.901 lei, telefoane iPhone de 8.730 de lei fiecare (deși numai cu un an în urmă cumpărase ultima generație de iPhone) și un televizor de „numai” 12.320 de lei, conform raportului citat.
Grupul de la Argeș
Județul Argeș apare în fiecare an ca unul dintre cele mai problematice județe când vine vorba de tăieri ilegale. Este o coincidență, desigur, că trei dintre cei șapte oameni din conducerea executivă a Romsilva sunt foști șefi de ocoluri silvice din acest județ. Tot coincidență este și că CV-urile tuturor celor trei sunt singurele care lipsesc de pe pagina Romsilva. Toți trei au declarații de avere care în mod normal ar trebui să ridice mari suspiciuni.
Directorul adjunct Eleodor Olavi Nițescu este consilier județean PSD la Argeș. Soția este economistă la Romsilva Argeș. Nițescu a lucrat pentru Ocolul Silvic Aninoasa, unul dintre locurile unde au avut loc cele mai mari retrocedări și tăieri ilegale. Este, de asemenea, un loc foarte frecventat de politicienii vânători.
Conform declarațiilor de avere și economiilor pe care le face în fiecare an, domnul Nițescu, cu o familie cu doi copii la școală, o casă la Stâlpeni și un apartament la Pitești, plus o mașină de teren, trăiește repetat la limita sărăciei, alocând nu mai mult de 29 de lei pe zi pe persoană în familia domniei sale. Sărăcia este considerată la 25 de lei pe zi.
Ce n-a văzut ANI
Ion Codruț Bîlea a fost pentru o perioadă scurtă director general la Romsilva. Și el tot din Argeș, fost șef la Ocolul Silvic Curtea de Argeș. Prima lui declarație de avere ne arată un om modest, zero proprietăți, cu excepția unui apartament de 47 de metri pătrați cumpărat în 1990 și cu o mașină din 1981. În total, după 28 de ani de muncă, mulți dintre ei ca șef de ocol, domnul Bîlea avea 20.000 de euro în conturi și datorii de 14.500 de euro.
În următorii doi ani primește moștenire câteva zeci bune de hectare de teren agricol și forestier și își înzecește banii în conturi. Există și o „minune” în declarația de avere a domnului Bîlea.
La 7 iunie 2019, acesta avea în conturi 149.233 de lei. Peste un an, la 17 iunie 2020, avea în conturi cu 133.904 lei mai mult, plus o mașină Skoda Superb, care nu ar fi avut cum să coste mai puțin de 20.000 de lei. Deci, un surplus minim de 153.904 lei.
Ciudat tare, căci fostul director general de la Romsilva a câștigat, în 2019, 129.947 de lei, deci mai puțin decât economiile pe care le-a făcut fără a vinde sau a se împrumuta de la nimeni. Cum a reușit această performanță doar ANI ne-ar putea lămuri.
Alte „coincidențe”
Liviu Pavel este director la Regenerare Dezvoltare. Tot din Argeș. Coincidența face ca domnul Pavel să fi vândut masă lemnoasă în 2021 în valoare de 80.000 de lei tocmai de la Aninoasa, locul în care directorul adjunct a fost șef de ocol. Are un profil foarte discret. Și el este moștenitorul unei averi impresionante, care include zeci de hectare de pădure.
În 2021, domnul Pavel avea în conturi 99.400 de euro, 6.658 de dolari și 15.796 de lei. În 2022, avea în plus în conturi un surplus de 35.077 de euro, 305 dolari și 6.675 de lei, asta în timp ce el a câștigat 163.995 de lei, plus lemnul vândut. Asta înseamnă că domnul Liviu, care are două apartamente și o casă de vacanță, trăiește cu un pic mai mult de 1.000 de euro pe lună.
Directorul economic este domnul Rusu Vasile, cu o carieră făcută la Romsilva Suceava. Vicepreședinte la PSD Suceava, loc dominat de foști securiști cu relații foarte solide cu serviciile secrete. Are un doctorat la Valahia, universitatea din Târgoviște care a fost cercetată în scandalul diplomelor false și unde șeful catedrei doctorale este Marius Petrescu, directorul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Un contabil-șef la Romsilva Suceava este un alt domn Rusu, a cărui inițială a tatălui corespunde cu a șefului de la Romsilva și are înregistrată o firmă în același loc ca și domnul Rusu.