Coperțile lipsei de acces la cărți în anul 2020. Ruralul românesc și decretul președintelui

Am crescut într-o casă fără bibliotecă, singurele cărți adunate într-o vitrină fiind o mână de titluri imposibil de citit, primite “la premiu” de fratele meu mai mare. Plus câteva cărți de rugăciuni ale mamei mele. Prin perioada gimnaziului, la finalul anilor nouăzeci, am convins-o pe mama să vorbească cu un vecin tâmplar să ne facă un corp de bibliotecă. Ne-a făcut două rafturi așezate sub oglinda din hol, unde am adunat toate cărțile găsite prin casă. La sat, nu aveai de unde cumpăra cărți în anii aceia. Nu ai nici acum, pentru că nu există nici măcar chioșcuri de ziare de unde ai putea să cumperi cărți din colecțiile distribuite cu diferite publicații.

Cărțile, ca bun de lux și apartenență la o lume mai bună

Deși aveam “librărie” în sat, nu-mi amintesc să fi văzut altceva decât elemente de papetărie pe rafturile acesteia. O vreme se mai aduceau ceva cărți la un chioșc de ziare care a funcționat câțiva ani lângă școală. Duminica, la piața ce se ținea în fața căminului cultural, se mai găseau uneori cărți de vânzare, etalate pe niște celofane întinse pe pietriș într-un fel de tarabă improvizată. Erau oameni care-și vindeau cărți din biblioteca personală. Îmi păreau foarte triști și nu înțelegeam de ce ar face cineva așa ceva, când cărțile îmi păreau un bun de lux, un semn de apartenență la o lume mai bună decât cea în care trăiam noi, cei fără cărți sau cu foarte puține cărți.

Recomandări

Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență

Biblioteca sătească a ars pe la mijlocul anilor nouăzeci, într-un incendiu care a devastat căminul cultural cu tot cu cinematograful găzduit în clădire. Îmi amintesc că eram sus pe vale, la bunicul Lazăr, când am aflat vestea. Se povestea că se aruncau cărți pe geamuri, ca să le salveze de flăcări, și că mulți dintre cei adunați să vadă ce întâmplă ar fi cărat câte cărți au putut. Mi-a fost o ciudă imensă că nu am fost acolo, să-mi iau și eu câteva cărți. Mai era biblioteca școlii din sat, dar până la sfârșitul clasei a VIII-a am cam epuizat cărțile de pe acolo. Nu că aș fi citit integral ce era depozitat acolo, ci că am parcurs ce-mi atrăgea atenția sau mi se recomanda. În rest, doar ce se putea împrumuta de la cei care aveau biblioteci sau puteau cumpăra de la oraș. Circulau cărți la modă și prindeam și eu câte una pe care o devoram cu sete și invidie pe cei care le aveau.

O carte la două alocații

Am început să-mi cumpăr cărți în anii liceului, dar erau scumpe și greu de găsit. În Năsăud, unde am făcut liceul la începutul anilor două mii, era o mică librărie unde mergeam adesea cu un prieten, doar ca să ne uităm la cărți, să le răsfoim și să facem planuri în legătură cu ce o să cumpărăm când ne intră alocația. Dar o alocație ajungea rareori pentru o carte. Plus că mai cheltuiam din ea pe bere și țigări, așa că doar cam la două luni puteam cumpăra câte o carte.

Recomandări

Cum îngroapă România dosarele lagărelor de copii din comunism. Justiția refuză anchetarea infamului program ceaușist de „optimizare socială”

Când am fost prima dată la Bistrița și am intrat într-o librărie cu mai multe încăperi, având la parter un spațiu doar pentru papetărie, am avut senzația că am intrat într-o biserică. Nu mai știu cum s-a întâmplat, dar aveam la mine mai mulți bani pe care plănuiam să-i dau pe cărți. Împreună cu prietenul meu Tavi, am petrecut câteva ore printre cărți, am cumpărat câte ceva și am furat fiecare câte o carte, ceea ce m-a ținut în tensiune, frică și somn rău câteva zile, până ne-am lămurit că nu vine poliția să ne ridice de pe băncile școlii. 

În facultate am descoperit anticariatele și am început să tot cumpăr cărți, parcă într-o goană disperată menită să compenseze lipsurile și frustrările din anii anteriori. Apoi au început să apară cărți tot mai ieftine și mai accesibile, mai ales odată cu apariția colecțiilor vândute de ziare. Comparativ cu perioada primelor două decenii postcomuniste, îmi pare că acum se pot cumpăra cărți mult mai ieftin și mai ușor.

Dacă stai într-un oraș mare și ai deja formată obișnuința de a citi și cumpăra cărți. De doi ani locuiesc într-un oraș reședință de județ care nu are nici o librărie, dar cumpăr cărți online sau când rătăcesc prin orașele cu librării. Nu iau în calcul cele două-trei spații comerciale foarte mici, care pe lângă papetărie, manuale școlare și cărți pentru copii, mai au câte două rafturi de bestselleruri și vreo trei cu literatură motivațională. Însă, deși lipsit de librării, orașul are o bibliotecă foarte frumoasă și bine dotată, cu o sală de lectură primitoare. În multe orașe există astfel de biblioteci, unde se poate citi și de unde se pot împrumuta cărți. Dar cum ieșim din zona urbană, situația se schimbă radical. În majoritatea satelor, accesul la carte este într-un declin profund, accelerat în ultimii ani.

Recomandări

Diana Șoșoacă, penalizată de Parlamentul European pentru scandalul din iulie. Eurodeputata are interzis în plen și a rămas fără indemnizație timp de șapte zile