Miercuri, 1 iunie, Forțele Aeriene Române au organizat la Palatul Parlamentului un eveniment pentru „copii, elevi de liceu și persoanele interesate de o carieră militară”.
Forțele conduse de generalul-locotenent Viorel Pană, șeful Statului-Major al aviației militare românești, au promovat acțiunea pe pagina oficială de Facebook prin îndemnul „Când nu mai ești copil, ai murit de mult!” – 1 IUNIE – Ziua copilului.
Copiii prezenți „au aflat detalii privind oferta educațională a învățământului militar de aviație, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi selecționați și a urma cursurile acestor instituții militare de învățământ superior și postliceal”, au explicat Forțele Aeriene Române, tot pe Facebook.
„Cu această ocazie, la Palatul Parlamentului, copiii prezenţi, elevii de liceu, cât și persoanele interesate de o carieră militară, au aflat detalii privind oferta educațională a învățământului militar de aviație, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi selecționați și a urma cursurile acestor instituții militare de învățământ superior și postliceal”.
Copii preșcolari, cu puști de asalt
Printre imaginile postate pe Facebook de Forțele Aeriene Române de la acțiunea de promovare sunt două cu o fată și un băiat, în vârstă de 4-5 ani. Ei sunt ajutați de militari să țină în mână arme de asalt, pistoale mitraliere Kalașnikov modernizate. În fotografii, băiatul schițează un zâmbet, iar fata pare surprinsă de arma reală din mâna ei. Ambii stau pentru poză, armele, prea grele pentru copii, fiind susținute de militari profesioniști.
Secvențele de la Palatul Parlamentului amintesc de imaginile cu copiii-soldați din Africa, recurtați la vârste fragede de milițiile angrenate în războaiele sângeroase, sau cu cele postate de Crăciun de politicienii adepți ai armelor de foc din SUA.
Libertatea publică imaginile blurate, pentru ca fata și băiatul să nu fie expuși, în maniera în care aceștia sunt expuși în imaginile publicate de Forțelor Aeriene Române.
Ministrul Bode a dat startul cu armele jandarmilor
Evenimentul de joi de la Palatul Parlamentului vine la două zile după ce, la Ziua Porților Deschise ale Ministerului de Interne, ministrul Lucian Bode a apărut și el în imagini de promovare în care copiilor li s-au arătat grămezi de arme ofensive și de dispersat mulțimea, expuse de jandarmi la standul din fața MAI. Momentul a fost remarcat de jurnalista Andreea Archip. Ziarista a citat în Libertatea mai multe studii internaționale care au evidențiat corelația între pericolul învățării de către copii a unui comportament violent și expunerea acestora chiar și numai la armele de jucărie sau la pistoalele și mitralierele reprezentate grafic în jocurile video.
În cazul Ministerului de Interne, armele nu au ajuns în mâinile copiilor. În doar două zile, Forțele Aeriene Române au ridicat miza.
Copilul din Vama Siret
Pe 27 februarie 2022, la trei zile după izbucnirea războiului declanșat de conducerea Federației Ruse, la Vama Siret începuseră să ajungă șiruri de refugiați ucraineni, în special femei și copii. Fotoreporterul Alex Nicodim a remarcat, într-un colț, un copil mic, care desena ceva pe foaia albă a unui caiet liniat de matematică. Cifrele din caiet fuseseră înlocuite de altceva.
Băiatul stătea pe jos, pe o pătură, înconjurat de lucrurile noii sale vieți, inclusiv de suluri de neopren, oferite de gazde. Era prima lui seară în siguranță, după ce scăpase din război. Copilul ucrainean a luat caietul și a desenat două pistoale, muniție și un Kalașnikov.
De la acel moment au trecut mai bine de 100 de zile. Peste 2,2 milioane de copii au părăsit Ucraina și 3 milioane s-au strămutat în propria țară, toți având nevoie de ajutor umanitar, potrivit datelor UNICEF. O țară întreagă de dimensiunile Slovaciei, formată numai din copii, sau aproape de trei ori populația Bucureștiului, alcătuită din fete și băieți mici, toți au fugit, urmăriți de vuietul de survol al avioanelor militare, de bombe, tancuri și sunetul de Kalașnikov.