Comentează- În comunicatul CMEB se mai arată că de bursele sociale beneficiază doar familiile care ar trebui să trăiască cu circa 700 de lei/lună pentru fiecare membru al familiei.
- În loc să fie un mijloc pentru a ajuta copiii fără posibilități să rămână în școli, bursele sunt ignorate de aceleași primării care toacă banii pe orice capricii.
- de Victoria Stoiciu
Practica acordării unor burse sociale infime nu este, din păcate, una nouă și nu se limitează la Primăria Sectorului 1 sau a celorlalte sectoare ale Capitalei. Este o practică răspândită – chiar dacă sumele absolute variază, cuantumul burselor sociale este infim și de regulă de două ori mai mic decât cel al burselor de merit sau de performanță.
Este o practică injustă și deopotrivă contraproductivă – deturnează resurse prețioase în zone unde nu este neapărată nevoie, în timp ce lasă rezolvate problemele stringente.
Aproape 4 din 10 copii fără posibilități au note mici
Cine sunt elevii cu note bune care de regulă primesc burse de merit? Datele ne arată că elevii care provin din familii cu venituri mai mari tind să aibă în general rezultatele școlare mai bune.
Rezultatele unui studiu pe tinerii din România ne arată că 38% dintre copii care provin din gospodării care declară că nu au suficienți bani pentru facturile de bază (electricitate, căldură) și mâncare au media școlară de 5-6.
Doar 7% din copiii care provin din astfel de familii sărace au media notelor de 9-10.
Prin contrast, dintre copiii care vin din familii care declară că își permit să cumpere orice au nevoie pentru un trai mai bun 27% au media școlară de 9-10 și doar 1,4% au media de 5-6. Se spune că la cel sărac și mâța-i chioară. Așa e și în cazul educației – sărăcia descurajează educația.
Repartiția națională a abandonului școlar
Tot sărăcia este și unul dintre motivele pentru care în zonele rurale și în regiunile sărace părăsirea timpurie a școlii este mult mai ridicată decât în zonele urbane și prospere.
Conform Eurostat, tinerii care părăsesc școala în regiunile cele mai sărace, cum sunt cea de Nord-Est (17,4%) sau Sud-Est (20,9%) sunt de 2-3 ori mai numeroși decât cei din regiunea București-Ilfov (8,3%), care e cea mai bogată.
Peste un sfert (27%) din tinerii din mediul rural părăsiseră școala timpuriu în anul 2017, un procent de șase ori mai mare decât al tinerilor din orașele cu peste 50 de mii de locuitori (doar 4,5%).
Aș mai adăuga că, dintre cei care părăsesc timpuriu școala, un procent semnificativ o face pentru a se angaja – 7,8% față de o medie europeană de 4,8%.
Cel mai probabil, acești tineri provin din familii cu o situație economică dificilă, unde tinerii sunt încurajați să se angajeze devreme, pentru a asigura supraviețuirea familiei.
Meritul trebuie respectat, dar trebuie și căutat acolo unde nu se mai realizează din cauza sărăciei
Modul în care e croită actualmente politica burselor pentru elevi este greșit – resursele financiare sunt direcționate către copii pentru care sumele respective au, statistic vorbind, o utilitate marginală, în timp ce copii care au nevoie sunt privați de ajutorul statului. E tipic pentru post-comunismul românesc, nu? Cui are i se va da, iar cui nu are i se va lua!
În loc să încercăm să încurajăm educația celor din familii cu probleme, pentru a le oferi copiilor săraci o șansă de a prinde un loc în ascensorul social, noi direcționăm resursele către copii care sunt oricum bine plasați în ierarhia socială.
Nu spune nimeni că nu trebuie recompensat meritul și elevii cu note bune nu trebuie susținuți. Trebuie. Dar nu prin burse de două ori mai mari decât cele sociale. Elevii cu note mari pot fi recompensați prin abonamente la reviste, premii constând în cărți, acces gratuit la muzee etc., nu prin sume de bani.
Ar costa mai puțin, impactul educațional ar fi mai mare și în felul acesta am putea folosi banii pentru a susține educația celor din familii nevoiașe.
Principiile care stau la baza acordării burselor sociale și de merit readuc în discuție mai vechea întrebare despre cel fel de sistem de educație ne dorim.
Minielita noastră are și ea probleme la nivel internațional
De multă vreme, sistemul nostru educațional produce o minielită de elevi foarte buni (1% față de 9% media OECD), care coexistă cu un procentaj halucinant de 44% de elevi care sunt analfabeți funcțional.
Dar, pentru că an după an îi lipsește baza de selecție, și această elită e, de fapt, tot mai puțin competitivă la scara internațională. În ultimii ani, accesul copiilor noștri la universitățile de top mondial, potrivit informațiilor de la persoanele și firmele specializate care îi pregătesc pe aceștia și concep aplicațiile, este tot mai dificil.
E un model pentru cum lipsa de competitivitate se extinde și în sus. Și concentrarea pe elită se plătește inclusiv de către aceasta. Pentru că o elită tot mai redusă își micșorează nu doar volumul, ci și valoarea instinsecă. Țările care au avansat educațional au făcut-o nu prin vârfuri, ci sistemic. Iar sistemul ajunge să producă vârfuri, nu lasă doar pe umerii acestor copii excepționali performanța.
Ce fel de educație vrem?
Iar în România lucrurile nu merg în direcția cea bună – în medie, procentul de analfabetism funcțional a urcat de la 39% în 2015 la 44% în 2018.
În plus, rezultatele nu îi privesc doar pe elevi – o societate prosperă nu poate fi construită cu o minoritate infimă, pentru că o societate prosperă are nevoie de o masă critică de cetățeni educați, calificați și bine pregătiți.
Politicile actuale de stabilire a cuantumului burselor și a criteriilor de acordare a acestora contribuie direct la accentuarea acestei prăpastii dintre minoritatea performantă (dar cu tot mai multe dificultăți la scară globală) și majoritatea perdantă.
Elita însăși ajunge să se angajeze dificil în străinătate. Căci nu vorbim despre 10 olimpici pe an, ci despre sute, mii de studenți români buni de la universitățile din străinătate sau din țară.
Așadar, vrem un sistem care produce o mână de olimpici, în timp ce aproape jumătate din elevi sunt la limita analfabetismului funcțional? Sau vrem o educație de calitate generalizată, incluzivă, care îi scoate pe oameni din sărăcie, dar care ne ajută și pe noi, ca societate, să progresăm? Se face cu o floare primăvară și cu o mână de olimpici o societate mai bună? Mă îndoiesc.