Copiii şi transportul public sau despre “Autobuzul şcolii”

Sunt tată şi trebuie să-mi duc zilnic copilul la școală, fireşte, cu transport public. Copilul mă întreabă: tată de ce toţi vin cu maşinile la şcoală şi doar noi cu transportul public? Întrebarea lui e validă şi ascunde ceva incomod.

Ce-i răspund? Dar să o luam altfel. Recent am fost invitat la una dintre cele mai scumpe şcoli private din Bucureşti să vorbesc copiilor despre sărăcie. Erau copii de liceu. O să povestesc odată această experienţă deosebită. Înainte de a porni discuţia le-am dat o întrebare: cine dintre cei 30 de copii au mers cu transportul public? Aveau peste 15 ani. Două fete au ridicat mâna. Una a mers o singură dată două staţii de curiozitate: s-a pierdut cu firea pentru că nu ştia ce să facă, a coborât şi a comandat un Uber. Cealaltă ştia bine. De ce? Era singura din alt mediu, „dintr-o şcoală normală”, doar primise o bursă „privată”. Copiii nu au nicio vină: altele sunt cauzele. Dar de aici a pornit discuția noastră. Când au aflat că-mi duc copilul cu transportul public a fost pentru ei un adevărat şoc. Pentru mine şocul a fost că nişte copii, deja adolescenți, nu au această experienţă atât de necesară: călătoria cu transportul public.

Recomandări

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Ce însemna pentru ei transportul public? În mentalul colectiv al „noii orânduiri” tot ce e „public” e damnabil, „inferior” şi tot ce e „privat” e „superior”. Maşina e marcă a poziţiei sociale „superioare”, pe când „transportul public” este marcă a păturilor „declasate”, „inferioare”. În România cutuma este aceasta: spune-mi cu ce mergi ca să-ţi spun unde te afli pe ierarhia socială.

Care e avantajul transportului public? Pentru mine e simplu: în primul rând am timpul meu de discuţie, poveşti cu fiul meu. Treizeci de minute împreună: cu bunele şi relele noastre. Când conduci maşina nu mai eşti dispus să comunici la fel. În al doilea rând pentru că „transportul public” face parte din „spaţiul public” care necesită un cu totul alt tip de comportament, relaţii, negociere, atitudine. Transportul public alături de parc, stradă etc. sunt primele spaţii publice cu care intri ca „pui de om” în interacţiune şi e radical diferit de spaţiul privat unde tu eşti regele şi nu e nevoie de negociere, de socializare diferenţiată.

Aici în aceste spaţii publice înveţi primele lecţii de politică şi democraţie: în parc şi în autobus nu în maşina ta privată şi în apartament. Câteva călătorii cu transportul public pot fi mult mai educative pe acest domeniu decât multe lecţii de comportament civic, relaţii, interacţiuni etc. Aici nu mai eşti individul singur, cu regula ta, ci eşti în comunitate. Transportul public are un potențial pedagogic şi formativ incredibil. În maşină eşti doar tu cu părinţii tăi pe care-i ştii prea bine. În autobuz eşti cu o mulţime de oameni noi, cu lumi foarte diferite de lumile tale. Aici pentru prima dată treci de la codurile tale „private” şi individuale la coduri universale, comune. A nu expune copiii la astfel de spaţii precum parcul şi transportul public însemnă a-i „ghetoiza” mental şi practic, a-i sărăci imens de experienţe mult mai complexe.

Recomandări

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Acum ne-am trezit cu un nou proiect: Autobuzul şcolii. Mai multe şcoli din Bucureşti au aceste autobuze cu rute clare unde părinţii îşi pot urca copiii ca să ajungă la şcoală. Un proiect, din punctul meu de vedere, mai mult decît necesar. Ca părinte şi cetăţean nu pot decât să aplaud acest proiect şi sper ca el să se dezvolte. Pe lângă ceea ce am spus mai sus acum mai apar câteva dimensiuni noi ale acestor necesităţi şi funcţii.

Care anume? Brusc îi facem responsabili nu doar pe copii ci şi pe părinţi. Copiii acum trebuie să ştie să se descurce singuri (părinţii nu au voie în acest autobuz) chiar dacă există un însoţitor adult. Au responsabilităţi: nu mai este părintele care să-l urce, să stea lângă el, să-l cocoloşească, să-l coboare etc. Aici sunt ei între ei, egali şi responsabili. Părintele are şi el responsabilităţi: să ajungă la ora fixă în staţie şi să renunţe la comoditatea maşinii etc.

De ce trebuie să renunţi la comoditatea maşinii? Poate că elementul ecologic nu ne frământă deocamdată aşa mult pentru că încă mai putem respira: nu se ştie clar până când la cît de poluat e oraşul. Dar oare nu aşa ajutăm la decongestionarea cât de cât a oraşului? Ştim ce se întâmplă dimineaţa în jurul şcolilor şi de ce. Acele sute sau chiar mii de maşini care în decurs de 20 de minute trebuie să ducă elevii în „acea zonă” sunt sufocante. Aceste câteva zeci de autobuze ale şcolii brusc ajută enorm de mult la decongestionarea traficului cel puţin zonal. Dacă mai toate şcolile ar avea aceste autobuze se va simţi ceva în trafic? Cred că da. Practic din acest tip de proiect câştigă şi copilul, şi părintele, şi alţi cetăţeni şi oraşul.

Recomandări

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

E perfect acest proiect? Nu, sunt multe de ajustat. De exemplu, cred că acest proiect trebuia să înceapă dinspre zonele cu mai multe nevoi, nu dinspre „clasa de mijloc”. Cred că era nevoie de o mai bună informare a părinţilor: mulţi încă nu înţeleg avantajele. Da, mai sunt mici probleme de trafic. Cu siguranţă că sunt specialişti care pot aduce multe îmbunătăţiri şi critici constructive proiectului. De ce nu? Dar dacă tot intrăm în campanie electorală locală de ce să nu cerem candidaţilor să vină cu îmbunătăţiri. Acest proiect „Autobuzul şcolii” ar trebui să devină prioritate la acest capitol.

Ce-am mai observat? Copiii încep să discute între ei despre acest autobuz al şcolii. Începe să fie mai „cool” să vii cu autobuzul decât cu jeep-ul. Ei uite poate aşa coboară şi părinţii din maşinile lor. Cu toate că pentru asta nu e nevoie doar de dorinţă ci şi de oferta pe care primăria o pune la dispoziţie. Aşa că aşteptăm de la candidaţii pentru primărie nu doar „poveşti” ci şi proiecte concrete şi realiste legate de accesul la un transport public decent, practic şi eficient.

Urmărește-ne pe Google News