Rețeta sinuciderii economice: să moară și capra vecinului. De ce e o idee proastă să tăiem salariile bugetarilor

O inepție uriașă începe să fie vehiculată în spațiul public  și să se infiltreze pe agenda guvernamentală – tăierea salariilor bugetarilor. Deja Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a admis că Guvernul ia în calcul tăierea salariilor bugetarilor, după ce Florin Cîțu  anunțase cu câteva zile înainte că va trebui să suportăm cu toții costul acestei crize și  să dăm dovadă de solidaritate.

E o înțelegere profund greșită a ideii de solidaritate, dar și a mecanismelor economice. Dacă va recurge la tăierea salariilor bugetarilor, guvernul PNL va pica și testul de etică, și cel de economie, demonstrând că nu a învățat nimic din lecția amară a austerității din 2010-2011.

Un cerc vicios al scăderii cererii

Datele oficiale ne arată că peste un milion de contracte de muncă au încetat sau au fost suspendate de la debutul stării de urgență. Indiferent că vor primi sau nu ajutor din partea statului – iar unii nu vor primi niciun sfanț – toți acești oameni vor suferi o diminuare drastică a puterii de cumpărare. Milionului de contracte de muncă suspendate i se adaugă alți nenumărați lucrători la negru din sectorul serviciilor, care nu figurează în nicio statistică oficială, dar care de câteva săptămâni nu mai au de lucru.

Recomandări

Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator Fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă

Singurul mod în care cercul vicios poate fi spart este stimularea cererii, prin scheme de investiții publice, care generează locuri de muncă, dar și prin infuzii de bani în rândul populației (ceea ce se cheamă stabilizatori automați). Așa s-a produs ieșirea din Marea Recesiune de la 1930 – printr-un keynessianism virulent, în care statul a preluat frâiele economiei, relansând producția și stimulând cererea agregată.

Dacă guvernul comite acum, în 2020, greșeala făcută în 2010, și taie salariile, nu va face decât să reducă și mai mult puterea de cumpărare a populației, sugrumând cererea și accentuând depresiunea economică. Pe termen foarte scurt, cheltuielile din visteria publică vor fi reduse și deficitul public diminuat; pe termen mediu, însă, această mișcare ne va exploda în față și ne va face economia praf.

Recomandări

Companiile care beneficiază de pe urma războiului din Ucraina. Cum a ajuns România al doilea exportator de motorină al Kievului

Solidaritatea mai vine și de sus în jos, nu doar invers

După ce a produs nenumărate suferințe umane și tot la fel de multe prejudicii economice, austeritatea a fost declarată chiar de  FMI  ca fiind o strategie păguboasă.  Guvernele  occidentale, de stânga sau dreapta, par să își fi însușit lecția amară a crizei din 2008 – în loc să opereze tăieri, ca atunci, guvernele varsă azi bani în economie. Numai Guvernul PNL pare încremenit în timp, în  paradigmă prăfuită a austerității băsiste, care a făcut și riscă să facă în continuare milioane de victime.

Desigur, apare întrebarea – de unde bani? Și aici ajungem la ceea ce spunea Florin Cîțu – avem nevoie de solidaritate. Din păcate, însă, modul în care Cîțu și unii liberali înțeleg noțiunea de solidaritate ne amintește de celebra zicală cu „să moară și capra vecinului”. Pentru liberali, solidaritatea nu pare să însemne ajutorarea celui aflat la ananghie, ci penalizarea celui care nu a ajuns încă la fund.

Nu de ”să moară capra vecinului„ avem nevoie acum, ci de solidaritate reală între cei care sunt loviți și cei care au mai mult decât e nevoie. Or, în nici un caz nu putem considera bugetarii, în ansamblul lor, ca fiind niște îmbuibați, deși evident asta e imaginea pe care o moștenim de pe vremea lui Traian Băsescu și pe care mulți o cultivă în continuare.

Recomandări

O garsonieră din Aiud, placă turnantă pentru un transport uriaș de cocaină pe ruta Ecuador – Olanda, via România. Cine e în spatele afacerii

Datele pe anul 2019, obținute de la Inspecția Muncii, ne arată că din totalul de aproape un milion și jumătate de contracte de muncă existente în sectorul public, un milion de contracte  aveau o valoare netă mai mică decât echivalentul coșului de consum pentru un trai decent, care în 2019 era de 2.621 lei pe lună. Altfel spus, două treimi dintre bugetarii României au un salariu care nu le asigură un nivel de viață decent. De la ei să cerem solidaritate?

Oare nu cumva este momentul să facem ceea ce trebuia făcut demult și anume să îi taxăm mai mult pe cei care câștigă mai mult? Că îi spunem impozit progresiv pe venit, pe avere și pe profit, că îi spunem taxă de solidaritate, nu prea contează – important e să se facă. Important e ca cei care au să împartă cu cei care au mai puțin sau nu au deloc.

Unde duce individualismul

Miza nu sunt doar banii câștigați la buget, ci și schimbarea întregii filosofii pe care se întemeiază contractul social post-comunist, în care nimeni nu datorează nimănui nimic, fiecare e pe cont propriu, iar singura formă de raportare la celălalt e ”să moară și capra vecinului”, pe care o promovează Cîțu de la înălțimea fotoliului său ministeriabil.

Este momentul ca în lupta noastră cu coronavirus să ne luăm la trântă și cu celălalt virus – al individualismului feroce și al lipsei de solidaritate. Pentru asta, însă trebuie să renunțăm la reflexele băsiste, bune de aruncat la coșul de gunoi al istoriei. În caz contrar, vom câștiga bătălia cu coronavirusul, dar vom pierde războiul cu noi înșine.

Foto principala: Codrin Prisecaru

Urmărește-ne pe Google News