Parcă duceam o luptă comună împotriva unui virus. Acum, războiul se duce în altă parte

Enikő Vincze este doctor în filosofie din 1997, cu teza „Antropologia politicii identitare naționaliste”. Este implicată în activismul politic pentru dreptate locativă în cadrul Căși sociale ACUM! și Blocul pentru Locuire. Are cercetări și a publicat pe temele naționalismului, feminismului, excluziunii socio-teritoriale, rasismului și ghetoizării, politicilor pentru romi, celor pentru locuințe sau dezvoltării urbane inegale. În prezent este profesor la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai și îi veți putea găsi semnătura printre contributorii Libertatea.

Apreciez toate analizele care se doresc a fi complexe atunci când descriu și interpretează fenomenul violenței și opresiunii la intersecția dintre factorii/procesele care funcționează în interiorul unei categorii sociale (grup, familie, comunitate, clasă – oricum am delimita-o) și factorii/procesele care funcționează din afară împotriva acesteia.

Teoriile feminismului intersecțional, sau feminismul marxist și antirasist, ne pot fi de ajutor în efortul de a înțelege cum se produce subiectul subordonat la intersecția mai multor sisteme ale puterii (clasism, rasism, patriarhat, sexism, ageism etc). Dar mai dificil este când această teorie trebuie să fie transpusă în practica acțiunilor, atât cele activist-civice-politice, cât și cele de intervenție prin servicii.

Recomandări

LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Kamala Harris și Donald Trump sunt la egalitate

Dificultatea rezultă, printre altele, din faptul că unul dintre seturile de acțiuni poate fi instrumentalizat foarte ușor în vederea delegitimării celuilalt set. Adică, de exemplu, dacă ataci rasismul instituțional, autoritățile pot să vină să îți spună: „Despre ce vorbești, noi nu suntem rasiști, dar nu vezi ce se întâmplă acolo, în «comunitate», cum poți să nu îi condamni, cum poți să lupți împreună și pentru oamenii de acolo?”

Oricât de departe am ajunge cu explicațiile teoretice complexe despre violența structurală intersecțională care deposedează și stigmatizează în același timp, un lucru este cert: intervenția violentă a forțelor statului polițienesc nu poate fi emancipatoare pentru persoanele și categoriile oprimate de sistemele multiple ale puterii, precum nu poate să aducă nici sănătatea și nici bunăstarea celor deposedați și vulnerabilizați de aceste sisteme și nu poate să pună capăt nici exploatării și nici rasismului care le dezumanizează.

Recomandări

Primele condiții puse de Rusia ca să facă pace cu Ucraina: Kievul să aibă doar 50.000 de soldați și să renunțe la Donbas și Lugansk

Demonstrație de forță, nu soluție

Intervenția violentă din zilele noastre a forțelor de ordine față de comunitățile rome ghetoizate nu poate, deci, să îmbunătățească condiția socială caracterizată de privațiuni materiale și/sau  umilirea demnității umane. Ea nici nu își propune, de fapt, asta, ci urmărește altceva: este o demonstrație de forță menită să descurajeze orice revoltă față de situația în care ajung azi oamenii tot mai sărăciți și izolați, în condițiile în care revolta se poate asocia foarte rapid cu infracționalitatea prin atacuri discursive bine coordonate. 

Ceea ce li se aplică persoanelor, grupurilor și comunităților rome azi mi se pare că este încă un experiment făcut pe ele, dus la un nou nivel.

În acest moment, este clar că războiul discursiv devine un război fizic. Și, mai mult, ne apropiem de faza în care războiul forțelor de ordine împotriva romilor, sub pretextul protecției față de Covid-19, se va extrapola la un război total împotriva săracilor, mai ales dacă aceștia vor începe să își manifeste nemulțumirile.

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-a deschis prima secție de vot

Luptăm împreună, dar împotriva cui?

Opinia publică, acea parte care apreciază pozitiv intervențiile văzute zilele trecute în mai multe localități, este pe cale să accepte drept normale toate controalele violente de acest fel împotriva tuturor celor care nu vor reuși să se supună cu mare disciplină izolării și sărăciei. Există un risc foarte mare – pe fundalul luptei împotriva virusului – să se formeze un consens social care, implicit, să accepte continua întărire a forțelor de ordine și de securitate în România. Pentru că, odată cu normalizarea rasismului, se va normaliza și violența proceselor de securitizare.

Acum o lună, mulți și multe dintre noi speram că, după acest șoc epidemiologic, societățile noastre se vor schimba înspre binele tuturor și politica va fi dusă înspre binele celor mulți. Adică se vor face investiții publice, în servicii publice, care ne vor întări întregul sistem societal și pe noi toți față de crizele epidemiologice și economice ce vor continua să apară în capitalism.

Acum începe să se arate mai probabilă o altă alternativă: după relaxarea fricii față de Covid-19, politica ce ne determină viețile va face apel, în vederea „însănătoșirii” economiei, la politicile de austeritate, precum a făcut și după criza din 2008. Schimbarea va consta în faptul că, pentru a-și impune măsurile, această politică va uza mai pe față și mai puternic de mijloacele statului polițienesc.    

Urmărește-ne pe Google News