ComenteazăÎncep cu o mențiune. Uneori cred că mulți lideri de opinie sunt chiar mai slabi, needucați și agresivi decât politicienii. Nu are rost să facem liste cu ziariști și intelectuali care nu ne plac, mai ales că nu-i caracterizează originalitatea, ci o lungă listă de clișee pe care le tot vântură cu morgă de cărturari.
„Politicienii sunt ridicoli și proști” – pur și simplu mi s-a acrit de acest populism sec al comentatorului la kil. Politicienii sunt votați de noi, locuiesc în mijlocul nostru. Sigur că se aleg exemplare în funcție de imperativele societății, profit, faimă, rente etc.
Această credință că „noi suntem mai buni ca ei” duce într-o mistică ridicolă a prostului care reușește să ne conducă. De-aia nu înțelegem apoi nimic dintr-o criză politică. La un cetățean fără timp și chef de politică pot înțelege scârba generală și difuză. Însă comentatorii de profesie se miră doar provincial și populist. Deși motivele stau cât casa sub nasul lor, se preferă săpătura de culise: Cîțu e un Napoleon deraiat care vrea să cumpere cu funcții și bani toți aliații; e și aliatul statului paralel; dar stai, că sunt și alte facțiuni ale statului paralel care țin cu ăilalți; dar mai stai!, că avem și blaturi, alianțe obscure, PSD-USR, PNL-PSD etc.
Marele capital vs milionarul autohton
După mine, motivele sunt prinse toate în realitatea noastră imediată. Suntem prinși într-un țarc cu două elemente de presiune. Un element e constituit din monopoluri sau cvasimonopoluri, înțelegeri ale marelui capital. Sunt atât de puternice, încât nu au nevoie de reprezentare politică mediatoare, cu două-trei împunsături de lobby, se rezolvă.
Ai bănci precum Raiffeisen care măresc fără probleme ratele și sunt trase la răspundere cu amenzi ridicole (sursa). Ai bănuieli de cartelare în afacerile cu gaz (susținute chiar de ministrul energiei la un moment dat), care măresc prețurile pentru tot poporul. Ai sute de astfel de manifestări ale marelui capital în viața de zi cu zi. Numai că, în România, educația de a distinge critic astfel de abuzuri este minimă. Criza COVID a consolidat și mai mult forța marelui capital, în detrimentul celui local.
Aici intervin intelectualii și ziariștii care toată cariera lor au ținut cu abuzatorul economic. Ăștia au la activ zbierete că e „abuzat” prin taxare sistemul bancar. Aceiași vajnici cavaleri ai tastaturii sau ai prompterului au apărat cu pieptul dezgolit liberalizarea pieței de energie. Acum urlă că sunt facturile mari, că dă bine la public.
Însă cea de-a doua presiune vine dinspre afacerile ceva mai mici. Să zicem că trecem de la ordinul miliardelor la o pătură mai grosuță de milionari. Milionari care au nevoie de mult mai mare efort să-și întrețină privilegiile și poziția pe piață. Ăștia, neprotejați de politic, de combinații, culise, bani publici scurși prin milioane de metode, s-ar prăbuși mâine. Să vă dau câteva exemple.
Credeți că micii investitori în bloculețe și viluțe care au distrus complet stațiunea Mamaia ar fi rezistat chiar și câteva luni dacă ar fi intrat investitori multinaționali pe litoralul românesc? Nu. Au rezistat cu mânăreli, politică, lobby la nivel de nunți și botezuri, dă-mi terenul ăla, ia-l pe ăla, fă un bloc abuziv acolo, dar mă lași să fac unul la fel lângă etc. Ăștia sunt cei pe care îmi place să-i numesc „horeci”.
Mai uitați-vă apoi la bătălia pe infrastructura rutieră. Ai multinaționale europene pe de o parte și moguli ai asfaltului pe care încet-încet lupta anticorupție i-a eliminat (nu pe toți). Și aici se vede bine că nu există „buni și răi”, asta e o altă manipulare la care ați fost supuși ani de zile. Abuzuri și corupție sunt și de o parte, și cealaltă. Vorba aia, nu a existat episod mai nebun decât cel al americanilor de la Bechtel care au luat banii și n-au făcut autostrada.
Deci al doilea front de care suntem exasperați, enervați, ruinați este presiunea micului capital și micului milionar de a-și suge partea leului din banul public. Vor veni tensiuni mereu din acest conflict enorm, tensiune specifică unui capitalism semiperiferic, așa cum e cel românesc.
Partide care servesc, nu deranjează
Aceste două interese, pe timp de criză mai ales, se ciocnesc și ies scântei. Scânteile pot fi variate, de la manifestații antibotniță (susținute de „horeci” și patroni medii și mici) la presiuni politice de jos în sus (dinspre primari spre conducerea centrală). De cealaltă parte, multinaționalele profită la greu de și mai marea slăbiciune a reglementatorului (porțiuni din statul român). Normal că vor forța nota când vor vedea ce tălâmbi sunt ăia de la ANRE sau de la Ministerul Energiei. Normal că vor extrage tot profitul, bună parte ascuns în subterfugii financiare, dacă ăia care-i controlează sunt praf. Și abuzul multinațional, și ăla „verde” național ajung în facturi și în calitatea vieții din localitățile noastre.
De aia când vedem un USR ieșind isteric de la guvernare, trebuie să înțelegem și că tinerele lor cadre sunt formate de un sistem rentier, de comisioane din fonduri europene, din moșteniri etc., adică sunt cumva obișnuiți să fie protejați de violențele pieței libere.
Cîțu era și el din filmul ăsta și, apoi, a venit în aparatul de stat cu violență specific corporatistă. Ești cu mine sau nu-ți dau bani. Mulți își fac tot felul de filme idilice despre viața la corporație, dar acolo arată fix așa „meritocrația”. La intrarea într-un partid mai mare, condiționat de sfere de influență complexă, primari, lideri locali, mii de afaceri care depind de bani publici, Cîțu a eșuat, pentru că el, de fapt, nu înțelege nimic din această tensiune pe care am povestit-o mai sus.
Orban e reprezentantul „poporului” milionar, el știe că fiecare oraș are doi-trei mari gușteri și o societate de câteva sute de intermediari care ajută la prosperitatea unei pături locale subțiri. Ăștia sunt liberalii, ăștia sunt PSD în zonele pe care le domină, ăștia sunt UDMR. Astea au fost partidele în sistemul democratic capitalist de când sunt ele pe pământ. (Nu mai avem partide de reprezentare a angajaților în mod agresiv și susținut, ca în secolele XIX și XX).
De ce s-a rupt guvernarea?
Avem USR, PSD, AUR, Orban, pe de o parte, și un Cîțu susținut de președinte, de cealaltă parte. De ce s-a rupt guvernarea? Fix din motivul din care s-a rupt și când erau Grindeanu sau Tudose la guvernare. Presiunea dinspre afacerile mici și mijlocii e din ce în ce mai mare, cu cât piața globală și capitalul mare câștigă, de fapt, din ce în ce mai multă forță discretă și necruțătoare.
Și atunci când se trezește unul premier, oricare ar fi el, este imediat pus în situația de a nu-și satisface foștii colegi, nu prea mai are cum. Iohannis îl apără pe Cîțu doar pentru că îi plac executanții supuși, milităroși (doar aspiră la șefia NATO, după președinție, deci trebuie să mai arunce niște vagoane de bani aiurea pe „apărare”).
USR sunt liberali de rentă și comision, le plac marele capital și globalismul (până la un punct). PSD este un uriaș animal animat de tensiuni și presiuni ale unor mici afaceri în zone în care capitalul mare se manifestă mai slab, încă (Moldova, parte din Oltenia, micul urban). AUR e o altă față a „horecilor”. Micii noștri milionari, cum li s-a zguduit puțin scaunul, au început să susțină extrema dreaptă, e un algoritm verificat până la sațietate în istoria umanității.
Iată cum ceea ce apare ca o stupidă și inexplicabilă bătălie care nu interesează poporul e de fapt chiar lupta de pe facturile noastre, lupta dintre prețul la gaze și curent versus prețul la apă și infrastructură locală. Șantajele cu dosare, acea anticorupție obsedantă care alimentează tocmai viermuiala asta din zona capitalului autohton, sunt doar efecte, nu cauze.
Crizele economice cer alianțe PSD-PNL
Ce e cert e că Iohannis-Cîțu sunt un duet din ce în ce mai ridicol. E cert și că USR s-ar alia și cu extrema dreaptă numai să o facă pe antipesedistul numărul 1 al țării, iar acesta e încă un semnal al delirului periculos trăit de clasa de mijloc corporatistă sau rentieră.
PNL și PSD sunt tradițional atacate de comentatori că sunt așa și pe dincolo, dar ele reprezintă o pătură foarte agitată de criza pandemică, o pătură de afaceriști care au nevoie de investiții ca de aer. USR vede oportunitatea unor noi comisioane în zona corporatistă mare, dar nu are viziunea dezvoltării mărunte – pentru ei aia e „corupție” din oficiu. Iar susținătorii lor, atâția cât mai au, devin din ce în ce mai schizoizi, dacă au ajuns să apere „progresismul” prin alianțe cu AUR.
Cine va lua contractele? Prietenii lui Orban, ai lui Ciolacu, ai USR? Aici e întrebarea și de aici va urma un șir nesfârșit de guvernări și premieri dacă nu apare o alianță puternică, fie ea și bazată pe un blat. Precendenta alianță PSD-PNL, numită USL, a venit după criza de acum un deceniu, a fost o pace temporară a afaceriștilor medii în rezistența față de piața liberă și capital. E momentul logic pentru o nouă alianță. Fără ea, vom avea un premier la 6 luni. Asta e realitatea tristă a momentului.
Foto: Hepta