ComenteazăUPDATE: Într-o scrisoare pentru Libertatea pe tema muncii ieftine a Diasporei, Dacian Cioloş atacă PSD și PNL: ”De ce am ajuns aici? Întrebați-i pe cei din Kiseleff sau din Modrogan”. Citește AICI răspunsul lui Dacian Cioloș la editorialul semnat lui Costi Rogozanu.
Revine în forță argumentul genetic peste tot prin Europa. Aflăm cum popoarele din Est sunt născute parcă pentru muncile fizice grele. Au așa, un spate mai puternic, palmele late apucă altfel sparanghelul. Poate în curând ne vor crește și aripioare dorsale și vom fi angajați în delfinarii. Cu buletinul reținunt de dresor.
Președintele s-a specializat în evitarea temelor complicate
Să observăm încă o dată că ”Operațiunea Sparanghel” este, ca orice subiect cu adevărat important, ignorat de acest comentator live al crizei, Klaus Iohannis.
Președintele apare aproape zilnic și uită mereu să zică ceva despre problemele din ce în ce mai mari semnalate cu lucrători precari plecați pe plantații în Vest, uită să se indigneze și el că sute de mii de bolnavi au nevoie de Euthyrox și ”guvernul lui” dă drumul la export în plină pandemie.
Mă rog, ziariștii buni s-au prins deja, Iohannis e un buletin de știri pe invers – știi care sunt adevăratele știri fie și numai văzându-l pe președinte cum le evită.
Nemții se plâng de durerile de spate
O remarcă șoc apărea în tabloidul german Bild de la primele semne că un pod aerian-politic se pune la cale între guvernele Germaniei și României pentru rezolvarea crizei afacerii cu sparanghel.
Un angajator german declara: ”majoritatea germanilor nu sunt obișnuiți să lucreze la câmp ore întregi. Se plâng repede de durerile de spate. Românii sau polonezii sunt mai puternici”.
Alt patron, englez, urla în Daily Mail că nu poate lucra cu englezi, că fug de pe câmp, că muncitorii din Est sunt mai puternici fizic.
Aceeași retorică îi însoțește pe muncitorii asiatici de la noi
Culmea e că, în ultimii ani, a fost festival prin presa românească de știri cu nepalezi, vietnamezi, filipinezi etc., toți descriși cam în aceeași termeni. Fac joburi la care ”leneșii” români strâmbă din nas. Sunt puternici.
Ba chiar, cum mulți sunt angajați în turism, explica un patron că sunt în mod natural cu zâmbetul pe buze și amabili.
Elitele românești făcuseră o pasiune pentru bonele filipineze extrem de docile și de muncitoare. Lucrau nonstop și nu spuneau nici pâs, dom‘le.
Sigur că era de ajuns să zgârii puțin suprafața și să dai de procedee cunoscute: agenții abuzive, angajatori români care nu mai plăteau (au fost și proteste publice ale asiaticilor, au fost și alianțe ale muncitorilor români cu ei pentru că erau tratați îngrozitor), dispensarea de ei, buletine reținute.
Se știe din secolul 19 încoace, cel mai bun muncitor e acela dizlocat de lângă casă. Cum spunea un patron român timișorean, păi dacă angajez un muncitor din Vaslui și nu-i convine, ăla sare în tren și pleacă acasă, un asiatic nu are cum să plece, deci e mai bun.
Despre asta e vorba. Munca provoacă dureri de spate oricui, zâmbetul filipinez nu e decât o grimasă a supraviețuirii, nu e ceva natural, genetic. Românul nu e mai făcut decât paraguayanul pentru cules nu știu ce. E un excepționalism pe invers.
Xenofobii clasici descriau popoarele după caracteristici fizice. Al nostru Eminescu, mai ales în publicistică, dar și în poeme clasice care se învață la școală, scria despre bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nasul nu știu cum etc.
Acum avem un dispreț mascat în admirație, admirația dintr-un târg global de carne brută de muncă.
Dar ce spate bun are românul, dar ce mâini viguroase are polonezul, dar ce vânjos e bulgarul!, abundă presa în ultimul deceniu de această ”admirație” a fermierului vestic pentru rasa estică.
Toată lumea zice că-i respectă, dar UE tolerează o plajă largă de abuz, pentru că altfel n-ar fi profitabili.
Ambasadorul Hurezeanu – mă rog, ambasadorul abatoarelor și agribusiness-ului, mai precis – ne povestea că a investigat situația din Germania și e totul ok, poate mici probleme cu buletinele reținute ale lucrătorilor.
Lucruri știute sunt puse în lumina puternică a pandemiei
Păi, asta e o practică instaurată de decenii. Criza COVID-19 a arătat mai apăsat lucruri știute.
Au fost în două decenii atâtea forme de exploatare dincolo de lege încât se pot scrie epopei. Banul se face fix din ambiguitatea asta: oameni determinați cumva, neortodox, să tragă peste program, să-și rupă spatele, să stea lângă un vârstnic cu săptămânile fără să iasă din casă.
Se urlă că, de fapt, cei care cer drepturi pentru acești oameni nu-i respectă, nu le respectă munca atunci când vorbesc de ”sclavie”.
Cum smulgem sparanghelul din pământ cu privirea
Păi nu e sclavie, e uber-iobăgie, e un nou fel de a vorbi despre sute de milioane de oameni, lucrători pe tot globul, ca despre o marfă cu mâini și ochi.
Știu, se presupunea că o să rupem norii, că tehnologia o să ne salveze de munca fizică, că dreptul la muncă, dar și la odihnă s-a instaurat definitiv după secole de revoltă socială. Dar nu.
Roboții sunt prea scumpi. În plus, trebuie să le asiguri mentenanța. Pe când vânjoșii estici au o genă aparte care îi ajută să smulgă sparanghelul din pământ numai cu privirea.
Excepționalismul românesc cunoaște o nouă etapă. Ne laudă alții mușchii. Dar, de fapt, se naturalizează o formă periculoasă de a repartiza destine economice. Mai e puțin și o să auzim: băi, nu v-am primit în UE pentru că v-ați născut poeți, ci pentru că v-ați născut cu oase bune. Un dat economic este transformat într-un dat biologic.
Salarii diferite, dar drepturi la fel!
În loc să avem grijă, să punem presiune pe Parlament și Comisia Europeană ca un muncitor la sparanghel să aibă fix aceleași drepturi ca un muncitor german la Volkswagen (am zis drepturi, nu salarii la fel), la noi și în UE se cântă libertatea cetățeanului est-european de a-și duce la îndeplinire vocația genetică de a da cu sapa.
Prea mulți o dau filozofic, că așa e normal, că, deh, la noi e corupție (tot genetică) și spălăm și vasele cu mare viteză.
Nu, țipetele unei întregi industrii europene după mână de lucru ieftină arătau de foarte mult timp ce dependență nesănătoasă s-a creat între nucleul Europei și periferie. Asta pe lângă dependența nesănătoasă de profit netaxat făcut în Est.
Dacian Cioloș ne-a transmis un reportăjel pe facebook cu drumul său cu mașina prin UE. Printre alte constatări: două treimi din mașinile de pe drumurile până în Germania aveau numere românești. Și atât, nu se mai întreabă politicianul nostru ce căutau ăia acolo.
Au descoperit românii turismul pe COVID? Un pas mare ar fi să vedeți că estul muncește din greu pe tot teritoriul UE și că acest muncitor este frecvent supraturat, fentat cu asigurările, fentat cu diverse drepturi. Nu mai are drepturile unui muncitor român nici de acum 30 de ani, asta ar trebui să vă fie grija europeană.
De la Dickens la praz
Scuzați aroganța, dar trebuie să mă autocitez: am scris un articol acum 7 ani în care inventariam abuzuri ale angajatorilor europeni asupra muncitorilor români.
Abuzuri relatate de presa străină în mai puțin de un an. Abuzuri penale, nu din astea la limită, cu ținutul buletinului, cum îi plac lui Hurezeanu.
Era acolo și un patron din Suedia care spunea că muncitorii români sunt leneși, așa că nu le-a mai dat banii pe ce munciseră deja (asta nu o să vedeți vreodată pe facebookul glumeț al Ambasadei Suediei).
Era și un patron din Anglia care o ardea ca în Dickens – avea 50 de muncitori români, dintre care 7 copii la cules praz. Cazuri cu duiumul care arătau o practică, nu fapt divers. Am numit aceste știri nebăgate în seamă de nimeni ”work-leaks”, după wiki-leaks. Ar trebui să le organizăm și să le prezentăm drept ceea ce sunt: un secret murdar româno-european, un secret de care știa toată lumea.