Consum presă și știri din 3 în 3 ore, fac acest exercițiu de vreo două luni, eram prea obișnuit să văd totul ”în timp real”. Timpul real e cam ireal dacă apuci să respiri puțin. Și, după câte o pauză din asta, deschid telefonul și văd câte un război. Acum câteva zile m-am frecat la ochi când am văzut că dezbaterea era o retragere (temporară!) de la un post american a unui film celebru și nu prea bun, ”Pe aripile vântului”.

Plâng unii de sare cămeșa de pe ei că nu mai pot spune liniștiți ”țigane”, alții plâng că s-au dus vremurile când puteai fi libidinos în voie și să înnebunești de cap câte o tipă cu complimente răsuflate sau apropouri inacceptabile (ca și cum asta ar fi dispărut!). Nu mai e ca pe vremuri, dom‘le!, vă vor zice. Au venit corecții politic și ne fură bancurile proaste.

Măcar de-ar fi așa. Dar corectitudinea politică nu a făcut ”victime” prin România niciodată. Să spui că aici a fost o amenințare a Political Correctness-ului înseamnă că-mi spui că a suferit cineva instituțional în urma vreunei exagerări în lupta împotriva discriminării. Hai, bre, glumim, nu? Noi avem probleme și să recunoaștem că avem sexism sau rasism cât casa în poliție, d-apăi să mai și sancționăm pe cineva.

În plus, vorba lui Ricky Gervais, un comediant trebuie să fie nebun să se plângă de corectitudinea politică, numai la câtă pâine a dat industriei de stand-up. Political Correctness-ul te forțează să faci glume mai bune, asta e.

Iată că și la noi mari eroi ai libertății de expresie își apără glumele tâmpite și râul, și ramul, și Bendeacul (foto, n.red.), și MaiamiBiciul lui (doamne, ce film idiot!).

Numai că discuțiile astea au loc de decenii în Vest, s-au consumat în fel și chip. Revoltele antirasiste din SUA, dacă ne transmit ceva, ne transmit tocmai că nu prea a contat tot limbajul, toată convenția de suprafață a corectitudinii politice. Că rasismul sistemic e în floare și trebuie trecut la faptă, trebuie speriată serios poliția și cei care o conduc.

Din această luptă, la nătângi de prin colțurile Americii, Europei sau României tot ce le mai rămâne e că ”ne fură ăștia «Pe aripile vântului»”. Sunt ca ungurii de ne fură Ardealul, se întâmplă în fiecare an, primăvara mai ales.

Intelectuali razna. Cazul Jude

Intelectualii au inventat și idei foarte interesante despre Hitler, nu doar că au crezut în el, spunea Hannah Arendt citată de Radu Jude în micul lui montaj-eseu care a declanșat un scăndăluț pe aici, pe la noi. A făcut deci un filmuleț în care a criticat cum trebuia toată aiureala cu Vladimir Tismăneanu și acea postare rasistă despre Țăndărei, cu o fotografie cu ciori pe gard.

Tismăneanu și-a cerut scuze, dar profunda intelectualitate românească a înțeles ”mesajul ascuns”. Acesta era că a venit corectitudinea politică și i-a băgat pumnul în gură profesorului care, iată, nu mai putea face liniștit o glumă vomitiv-rasistă pe Facebook.

Radu Jude a făcut ce a trebuit. Nici măcar nu l-a numit pe Tismăneanu. A dat exemplul prin care intelectualii și, în general, oamenii educați sau pretins educați își găsesc uneori mai multe argumente de a fi profund violenți, de a justifica forme de violență inacceptabilă. Mai penibili decât Tismăneanu au fost apărătorii lui. Cei care, bineînțeles, i-au sărit în cap și lui Jude, după ce a apărut public acest filmuleț.

Jude e atacat că linșează intelectuali. Acesta răspunde că îl respectă pe Tismăneanu și că el a vrut să arate doar ce penibil l-au apărat unii prieteni după o greșeală evidentă etc.

Mă rog, așa sunt intelectualii români, nu sunt în stare nici măcar să se certe ca lumea, plutește mereu amenințarea ca, oricât de adversari ar fi, să-i găsești ceva mai târziu la terasă la o bere.

Ce le-aș fi spus, în locul lui Jude, e că paranoia antistângistă a dus și la astfel de manifestări de extremă dreaptă. Că o întreagă falangă a intelectualității românești a înviat, de exemplu, interbelicul, fără să-l curețe critic de fascismul pe care mulți dintre idolii lor l-au îmbrățișat fără probleme la un moment dat (Noica, Cioran, Eliade etc.). Uite așa ajung unii să posteze relaxat ciori pe gard și apoi să ne și explice că au crezut că erau doar ciori pe un gard.

Gestul lui Jude e lăudabil, nu discut realizarea și argumentarea din filmuleț. Lăudabil, pentru că arată în ce ape sulfuroase se mai scaldă intelectualul român cu meserie de anticomunist. Tot ce a rămas din anticomunismul lor e esențial: glume rasiste trimise pe un grup intern și din când în când scăpate de câte un ”naiv” în public.

Vasile Porojan și rasismul adânc

Văd un fost prof de-al meu de la Literele bucureștene – nu-i dau numele, nu mă mai cert și cu ăsta că chiar îmi era simpatic -, făcând asocierea scandalului ”Pe aripile vântului” cu ce au făcut comuniștii cu ”Vasile Porojan”, proza lui Vasile Alecsandri.

Comuniștii dădeau în manual doar prima parte cu prietenia luminoasă dintre copilul de boier și copilul rom. Cel puțin așa explică pe Facebook universitarul nostru. De ce făceau asta? Pentru că nu voiau să vadă elevii și finalul trist cu romii eliberați care se întorc la curtea boierului pentru că nu au ce face cu libertatea. Interpretarea profesorului: este un eșec al emancipării și comuniștii nu ar fi vrut să vedem asta.

Hermeneutica paranoidă bântuie și critica literară: pe scurt, comuniștii sunt de vină. Trecem peste faptul că ”Vasile Porojan” nu era cenzurat, nu se putea reproduce toată nuveleta în manual, oricum puteai citi textul întreg când doreai. Dar tristețea prozei lui Alecsandri nu vine din ”eșecul emancipării”.

Dacă interpretăm așa, mai e un pas și spunem că ”așa sunt ei, le dai libertate și nu sunt în stare să facă nimic”. Cred că Alecsandri a vrut să spună altceva așa revoluționar-burjui cum era el: că un gest individual mărinimos al unui boier nu rezolva nimic într-o țară în care sclavia era încă prezentă (robia romilor e abolită în Țările Române la mijlocul secolului 19 abia). Eliberarea era o falsă eliberare.

În zilele noastre, echivalentul, mult mai puțin intens, ar fi îndemnul la ”libertate” al patronului: ”dacă nu-ți convine, ești liber să pleci”. Ești liber până în gard!, asta e morala, toată lumea știe ce înseamnă ”liber fără job”. Cu atât mai mult când ești sclav și ești aruncat într-o lume care se uită la tine ca la un sclav, oricât de liber ai fi.

Mesaj pentru episcopul Hușilor

E incredibil cum o știre semifalsă cu interzicerea filmului ”Pe aripile vântului” a făcut înconjurul lumii. Dar nu e incredibil, dacă ne uităm mai atent, cât ocean de rasism și intoleranță stă în spatele ”îndoielilor” și ”criticilor” aduse protestelor din SUA. Știrea era manipulatoare pentru că acel canal HBO american a spus că îl retrage ca să pună un ”disclaimer”.

Și foarte bine, sunt critici care au remarcat încă de la apariția filmului că există o ambiguitate nostalgic vinovată în legătură cu lumea aristocrației sudului, lumea posesorilor de sclavi. Ce mare brânză că se pune un disclaimer. Ar trebui să ne citim toți clasicii cu precauție, vremurile se mai schimbă, uneori în bine.

Văd că și episcopul Hușilor, Ignatie (foto), a sărit să apere ”Pe aripile vântului” de sexomarxiștii ”iraționali”. Bă, da să apărați copii violați și acuzați de justiție că se purtau ”provocator” nu v-ați gândit să apărați? Sau tot soiul de victime ale abuzului sexual, economic, rasist, ăștia nu interesează pe la Huși? Nu, Scarlett O‘Hara e marea grijă a episcopiei. Nu contează că enoriașii lor își rup spatele la sparanghel, important e că dispare acel film care, de fapt, nu dispare, poate fi văzut oricât oricând.

Asta e diferența dintre ”război cultural” și luptă pe bune. Pe bune ar fi ca intelectuali, ziariști, preoți să atace problemele adevărate ale enoriașilor. Dar nu, că așa ar putea rămâne fără episcopie și fără bani. Și atunci toți apelează la obscenitatea războiului cultural: adică se bat pe ceva ce nu comportă niciun risc, dar își rup hainele de pe ei și sunt monștri sacri de Facebook.

Bubico

Sunt unii care îi citesc publicistica lui Eminescu fără să contextualizeze, îi iau xenofobia ca pe o mare operă de artă în sine. Nu e nicio cenzură dacă înveți și tu, și copiii tăi cum să-l citești, înveți epoca de atunci, contextul, să vezi ce tip de conservator era, de unde se trage xenofobia etc. Și mai ales dacă înveți să nu-l crezi cu tot ce spune.

Ca să dau un exemplu mai amuzant, celebra scenă cu Bubico a lui Caragiale. Un nene aruncă un cățel din tren ca să se răzbune pe o vecină de compartiment enervantă. Cândva se râdea la faza asta. Nu mi se pare o dramă că mulți tineri din ziua de azi, cu o sensibilitate crescută în ce privește animalele, vor ridica din sprânceană și-ți vor zice: ”ok, boomer, râzi că unul a aruncat un câine din tren? ți se pare funny? Tratează-te!”.

Bubico, de I.L.Caragiale, captur[ TVR

“Da și negrii ăștia…”

Au explicat mulți luminați de-ai noștri: fakenews înseamnă adevărul pe care chinezii și rușii îl folosesc împotriva noastră. Avem nevoie de forța de a ascunde adevărul, că poate ne și trec bolile de care suferim. Asta e tot ce aud de la ”expertiza” românească de top, rentieri care erup penibil la fiecare criză.

Sunt aceiași care ne spun la fiecare tăxuță că se prăbușesc băncile și ne fug multinaționalele. Aceiași care îi dau cu războiul hibrid de dimineața până seara, războiul hibrid fiind ei înșiși – ei duc un război hibrid cu tentația populară de a aborda direct niște chestii: de ce mă exploatează ăla sau ăla, de ce n-am spital, școală?

Singura filozofie a lor pare să fie: noi avem un superprieten american care vă bate pe toți! Poate ar fi un semn de maturitate să începem să înțelegem măcar reținerea europeană în diplomație și schimbările de putere de pe glob.

Acest sofism al adevărului periculos însă le bate pe toate. Ultima oară l-am văzut ieri într-un comentariu al lui Valentin Naumescu, profesor la Babeș-Bolyai, expert în diplomație, sunat toată ziua de emițătorii ”quality”. Ce repetă și Naumescu? Că dom‘le, chinezii și rușii profită de situație. Cum? Difuzează imagini din SUA cu protestele. Nu e nimeni naiv să creadă că între aceste puteri nu sunt tot timpul lupte de imagine, informaționale etc.

Dar perversiunea e să spui: avem o mare problemă, rușii și chinezii profită de ea, deci nu mai avem o problemă. De parcă noi am fi proști și nu putem distinge între propagandă stupidă a la Sputnik și adevărurile noastre murdare care ne rod în fiecare zi. De parcă dacă dau chinezii știre că există rasism în SUA înseamnă că nu e rasism în SUA.

O altă chestiune pe care n-o pricep experții noștri e că CNN e mai mult anti-protestatari decât pro. Pentru că ei au o problemă cu Trump, dar nu vor să clintească nimic din status quo. Democrații de tip CNN sunt fundamental într-o barcă oligarhică, cu interese diferite de cele ale lui Trump, dar nu atât de diferite încât să iasă în stradă. Ei erau mai speriați că Sanders i-ar fi putut lua locul lui Biden decât de faptul că Trump poate să ia al doilea mandat.

Mă rog, un alt pas semidoct al intelectualului român în general este echivalarea extremelor stângi cu extrema dreaptă. Cu alte cuvinte, or fi rasiștii răi, dar și negrii ăștia… Cam asta e interpretarea țățească ”profundă” a esticului intelectual. Pot continua cu exemplele, dar n-are sens, sunt prea multe.

Problemele corectitudinii politice

Din punctul meu de vedere, două chestiuni sunt discutabile în ce privește corectitudinea politică: instituie o formă de dominare a claselor inferioare printr-un limbaj nou, ostentativ educat; a doua constă în lipirea drepturilor minorităților de ultraliberalism, de ca și cum nu poți avea grijă de drepturile gay-lor dacă nu privatizezi tot.

Prima problemă duce la un război cultural sec și fără miză reală. Adică în loc ca revoltele să producă schimbări materiale sesizabile pentru comunități sărace, pentru minorități discriminate economic și social, avem doar luptă din vorbe și război cultural. Când ghetoizezi, când izolezi, când pui poliția și justiția să-ți controleze comunități întregi afro-americane poți să bagi 100 de filme corecte politic pe Netflix, rasismul sistemic care te împinge într-un job prost, în închisoare, în cartier prost își va vedea de treabă.

Regretatul David Foster-Wallace ataca excelent, încă de acum 30 de ani, problema: spunea că limbajul Corect Politic se învață la universități, faptul că îl posezi e deja un avantaj educațional enorm, nu trebuie să abuzezi de el ca să le dai lecții sărăcanilor fără educație.

Aici e pericolul cultural, ca în loc să vezi disfuncțiile profunde care provoacă discrimnare, inegalitățile sociale și politice, tu vezi numai dezbateri la Fox News despre Moș Crăciun, dacă o fi negru sau alb. Tot de aici ies și disensiunile din interiorul stângii, unii orientați doar spre identitate, alții orientați doar spre discriminarea claselor muncitorești.

Cealaltă problemă e profund economică. A fost o politică globală americană, aceea de a tot lipi măsuri economice dure de drepturi ale minorităților. Ce se întâmplă acum ar trebui să ne învețe că drepturile minorităților sunt un bun câștigat, nu trebuie condiționate cu nimic, cu nicio politică economică.

Dar toate astea sunt nuanțe, la noi se discută cu toporul în mână: există străinii răi corecți politic și există români verzi și incorecți.

Ce cred eu e că e insuficientă corectitudinea politică în forma ei de Facebook și de reglementare culturală. Ea trebuie să vină cu reforme sociale masive, altfel nu rămânem decât cu o spoială pe gardul rasist. Și ce sper de la noi e să scăpăm din capcana asta a războiului cultural, deși sunt puține șanse: din nou populiștii ies la atac și profită de sperietori aiuristice cu sexomarxiști.

Am da dovadă de o deșteptăciune surprinzătoare dacă am reuși să ne vedem filmele și cărțile așa cum sunt, niște produse aflate ”sub vremi”, oricând interpretabile, multe perisabile. Nu le interzice nimeni, doar le citește corect. La câtă violență împotriva femeilor e în literatura română, de exemplu, cum ar fi să continuăm să predăm ca și cum ar fi descrisă o ”lume normală”, veșnic valabilă? N-ar fi mai tare dacă am lăsa copiii să vadă mocirla din care totuși încercăm să ieșim?

Așa că, atunci când mai vedeți câte o ”dezbatere” precum ”învinge comunismul în America?”, că uite le-au luat ”Pe aripile vântului”, trageți aer în piept și mai închideți Facebook-ul. O lume fără statui ale negustorilor de sclavi sau coloniștilor sângeroși, o lume cu filme intepretate mai atent nu poate fi decât o lume mai bună.

Angoasa e în altă parte: că o cauză bună în protestele americane este terfelită peste tot, și în presa mainstream care dă conspirații cu George Floyd, și până și în cătunul România, unde intelectualii nu mai pot face liniștiți glume ”cu ciori”.

La ce asistăm zilele astea? La un reacționarism violent, unul care nu mai ține cont de niciun argument rațional. Abia asta e violența care mă îngrijorează, nu aia de pe străzile unor orașe din SUA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News