11 comentariiPrimul semn că PNL e doar o fosilă a fost chiar lipsa de reacție. Au trecut deja câteva zile de când Crin Antonescu, fost șef liberal important totuși, i-a luat pe Iohannis, Bode, Rareș Bogdan și i-a dat de toți pereții și… nimic. Nicio reacție notabilă. I-a prins în vacanță.
PNL e un partid administrativ, mai anchilozat chiar decât PSD. Ce e PSD pentru județele mai sărace e PNL pentru aglomerările urbane bogate. Sunt partide create de mediul economic, nu invers, cum spun ignoranții. Adică nu județul e sărac pentru că e condus de PSD, ci e PSD pentru că altceva nu poate fi în zone unde statul s-a retras chiar de tot și oamenii au măcar nevoie de niște garanții sociale minime. PSD, deși nici nu mai știe nici ce e aia stânga sau social democrație, mai funcționează ca un garant pentru câteva drepturi, măcar pentru bugetari și pensionari.
Se spune despre PSD încă – deh, sunt multe creiere pe la TV care par înghețate în anii ‘90 – că e partidul „asistaților”. Greșit: e partidul oamenilor care încă depind de stat într-un fel sau altul. Și depinzi mai mult de stat dacă te naști într-o zonă fără infrastructură, joburi etc. Nu e de stânga nici măcar centristă pentru că nu e un partid preocupat de muncitori la modul real, la ăia din privat mă refer. Dar și pentru că e partid imobiliar când trebuie, e antiasistați când trebuie, are discurs conservator când mai are nevoie de două voturi.
Ei bine, PNL e partidul antreprenorilor de oraș mare. E partid imobiliar în zone unde e scump metrul pătrat. Iar USR e un partid ultraliberal care aduce în plus preocuparea pentru înfrumusețarea cât de cât a centrelor și pentru sprijinirea unor businessuri ceva mai multinaționale. USR e partidul comisioanelor din fonduri europene, al proiectelor care țin și ele o pătură de inși cu studii superioare care, altfel, ar fi șomeri. PNL e centrat pe afaceri de tip vechi, imobiliare primitive, cu diverși vătafi zonali, USR e pentru un capital cu față mai impersonală, un fond de investiții, proiecte europene și tăieri bugetare sociale.
Dacă pui un pesedist primar în Cluj, în două luni devine Boc. Clujul îl face pe Boc, nu Boc face Clujul. Dacă pui un penelist la Vaslui se face pesedist. Orașul face partidul. Afaceriștii se plâng toată ziua că le strică partidele afacerile. Dar, ce să vezi!, așa vorbesc și primarii, și politicienii. Iar afaceriștii din orașele mari sunt, de fapt, adevărații „asistați” de către partidele politice: permisiune de construire aiurea, stricarea spațiilor publice pentru amărășteni, toate astea sunt ceea ce se numește „partid administrativ”. Liberalii îi asistă pe afaceriști, PSD-ul asistă și el o gamă mai mică de afaceriști, dar e expert în rețele de bugetari puternici.
Crin Antonescu are dreptate într-un punct: e vorba doar de vârful partidului și e vorba de o conducere anchilozată cu Iohannis în frunte și al lui Sancho Panza, scriitorul fără carte, Nicolae Ciucă. Să bagi sute de mii de euro în promovarea unei cărți cu fața lui Ciucă lângă este aiuritor. Adică, de fapt, e un mare succes: să ai consilieri care să-ți și ia bani cu lopata pentru „idei” din astea mi se pare culmea antreprenoriatului. Mai urma să-i promoveze următoarele lucrări la gherghef, la care se pricepe la fel de bine ca la scris.
O să mai spun una care o să-mi pună și restul lumii de dreapta în cap. Dacă ne uităm la istoria PDL-ului, PNL-ului, ba chiar a USR-ului în ultimul deceniu, aș zice că PSD iese de departe cel mai democratic partid: și-a mai rotit cadrele, le-a schimbat. I-a ajutat și DNA, cel de-al treilea mare „partid de dreapta” condus de Kovesi și urmașii săi. DNA a eliminat un Dragnea, care ar fi trebuit să se bată cu Iohannis pentru mandatul doi, în modul cel mai dubios posibil.
Sigur că Dragnea era un șefuleț fără scrupule și cu multe păcate, tipic pesedist de județ sărac, dar de aici până să-l elimini ca să nu se bosumfle Iohannis e o cale lungă. Analiștii de serviciu (și de servicii) care țin toată ziua predici despre democrație și amenințarea putinistă nu sunt dispuși să vadă cât de putiniste au fost unele momente anticorupție din ultima perioadă. Ce vedem interesant însă e că DNA și alte structuri care se băgau în seamă în preajma alegerilor au cam început să se înțeleagă bine cu Ciolacu, aceasta fiind poate cea mai mare reușită a acestuia din urmă – a trecut anticorupți mai spre PSD, pozează și ca mare executant al intereselor NATO, SUA etc. Ciolacu a știut să facă frumos și să obțină cam tot.
Să ne întoarcem. Băsescu și Iohannis, împreună cu structurile pe care teoretic le-au condus (de fapt, președinții patronează veșnice lupte între facțiuni de privilegiați care produc pe bandă rulantă pensionari speciali, bugetari de lux etc.), și-au făcut praf partidele. Dacă PNL voia să reziste ca partid, trebuia să-l atace pe Iohannis încă din campania pentru cel de-al doilea mandat. Sau măcar imediat după. La fel și USR, unde o mică bandă condusă de Ghinea&Barna a stors partidul de posturi de europarlamentar și know-how pe PNRR, partidul ajungând în groapă, iar Nicușor Dan, cel care trebuia să fie liderul de drept, este acum șef pe București.
Apropo, o șansă pentru dreapta la președinție ar fi Nicușor Dan, dar e doar un calcul, acesta nu pare interesat de astfel de scenarii. Plus că cine să-i propună? Bode, Bogdan? PNL, și dacă are o idee bună, nu are pe cine să trimită să o spună.
Pe cât e de ridicol Ciolacu, cu ezitările de înscriere la prezidențiale, cu întâlniri cu Geoană și cu holbat toată ziua în sondaje care nu înseamnă nimic, pe atât e de ridicolă hotărârea lui Ciucă-Iohannis de a arunca de gard cu partidul în alegerile parlamentare care urmează.
Antonescu îi propune pe Hellvig și Bolojan ca variante alternative. E prea târziu și PNL e populat de yesmeni care n-ar zice nici „pâs” despre Iohannis. Și totuși, un fost șef SRI la președinție nu inspiră nimic democratic. Cât despre Bolojan, el este un Boc mai mic, în mod asemănător produsul unei zone bine irigate cu infrastructură din vestul României, dar care nu înțelege nimic din sud-est.
În fine, o ultimă observație pentru Antonescu, cel care spune: „În politică, ridicolul ucide. Mai bine ești acuzat de corupție decât de ridicol”. Frumos formulat, dar nu, ridicolul nu ucide, dovadă sunt tocmai cei cu care se războiește. Ce mi se pare îngrijorător e că nu vede tipul de luptă care va tot împinge discursul spre extrema dreaptă: o luptă între pături de antreprenori care au nevoie de ajutoare diverse de la stat (iar aici, AUR nu este luat în serios, însă știe ce face, nu întâmplător e susținut de tot felul de gușteri locali obișnuiți cu diverse cadouri și facilități) și afaceriști deja bine înfipți care au nevoie de alt tip de intervenționism; alături de ei stă o clasă de rentieri produși aiurea de un stat care cheltuie foarte puțin pe ce trebuie (școală, spital, social), alcătuită din servicii, militari retrași, polițiști retrași, judecători, procurori etc. Mai avem și ceva extremă dreapta de import, români care, deși sunt uneori victimele xenofobiei vestice, au învățat cuminte să urască și ei migranți mai proaspeți. E un cocktail care deocamdată pare controlabil, dar care va fi în câțiva ani dinamită pură.
Foto: Inquam Photos / George Călin