9 comentariiDiferența dintre campania prezidențială de acum cinci ani, când Iohannis a câștigat un nou mandat printr-un blat cu PSD, oferindu-i-se pe tavă cel mai slab contracandidat posibil, alegerile prezidențiale din 2024 ar fi trebuit să capete o însemnătate mai mare tocmai pentru că asistăm la sfârșitul regimului Iohannis. Alegătorii s-ar fi așteptat, probabil, să asiste la o campanie consistentă în mesaje, o campanie a planurilor de țară în care să existe cel puțin un candidat care să îmbrace haina demnitarului reformist. Pe scena politică actuală lipsește acel lider cu viziune, cu o personalitate foarte bine conturată, care știe și își asumă un plan pentru România pentru următorul deceniu.
Nicolae Ciucă s-a dovedit a fi, în calitate de politician, un bun executant de sistem, dar nu are calități de lider. Nu numai că nu are puterea de a-și critica cu autenticitate rivalii politici, dar Ciucă nu are puterea nici măcar să se distanțeze de Klaus Iohannis, părintele care l-a impus la vârful partidului. Prin prestația sa politică, Ciucă transmite electoratului PNL că nici măcar desprinderea partidului de trecutul plin de ipocrizii simbolizat de Iohannis nu va fi posibilă în această campanie electorală, iar această lipsă de viziune a lui devine cea mai elocventă dovadă că partidul se află într-un punct mort – nu mai are deloc capacitate de regenerare.
Aș pune oricând pariu că, dacă mâine s-ar organiza un focus grup în rândul electoratului fidel al PNL, iar participanții ar fi puși să explice trei teme mari care îl definesc pe politicianul Ciucă, nimeni nu ar ști să le enumere. Pentru că Nicolae Ciucă nu are așa ceva, e un personaj politic șters.
În acest context, decizia PNL de a lucra în această campanie electorală cu strategul președintelui ceh Petr Pavel (și el tot fost militar de carieră) devine ridicolă. Pavel s-a făcut remarcat în UE tocmai pentru că a ieșit din tipar, a dovedit că are o viziune de țară foarte bine conturată, prin comparație cu predecesorul său Milos Zeman care manifestase simpatii pro-ruse și prochineze. Și-l imaginează cineva pe Ciucă punând mâna pe telefon să-l sune pe președintele Taiwanului, așa cum a făcut Petr Pavel, într-un gest curajos fără precedent în UE, tocmai pentru a arăta că Cehia va avea o altă linie de politică externă în timpul mandatului său? Nici pomeneală. De altfel, Europa Liberă a dezvăluit recent că doi membri PNL au fost vizați de un grup de hackeri susținut de guvernul chinez, iar președintele PNL nu a avut nicio reacție pe această temă. În calitate de șef al statului, funcție pe care și-o dorește Ciucă, oare care va fi viziunea lui față de această mare și autoritară putere? Dacă ne uităm la profilul consilierilor de politică externă care i-au fost aproape în timpul mandatului de premier, Ciucă va fi orice numai reformist în politica externă nu.
Mai mult, există deja unanimitate în rândul experților în securitate că strategia președintelui Klaus Iohannis privind candidatura sa la NATO a fost cel puțin stânjenitoare, dacă nu chiar nocivă pentru România. A criticat măcar cu o literă președintele PNL acest eșec de politică externă al lui Iohannis? Evident că nu. Ce promite în realitate Ciucă este mai degrabă liniște pentru următorii cinci ani pentru toți cei care au avut putere în regimul Iohannis. Or această lipsă de dorință de desprindere de greșelile trecutului este rețeta sigură pentru un partid care duce la irelevanță totală.
Ce nu estimează realist Nicolae Ciucă, prin comparație cu campania prezidențială de acum cinci ani, când PSD și-a asumat că nu dorește funcția prezidențială, este că, dacă Marcel Ciolacu va intra în cursă, așa cum anunță sursele PSD, acesta nu-i va fi un contracandidat facil, așa cum a fost Viorica Dăncilă pentru Klaus Iohannis. Se preconizează deja trei candidați care se vor bate pentru intrarea în finală: Mircea Geoană, Nicoale Ciucă și Marcel Ciolacu. Dacă Marcel Ciolacu nu va intra în turul doi, acest eșec va reprezenta sfârșitul carierei sale politice, or, liderul PSD nu dă semne că se gândește la o retragere de pe scena politică, din contră.
Lăsându-l la o parte pe Geoană, primul competitor serios al lui Ciucă devine chiar partenerul său de guvernare, Marcel Ciolacu. Mai mult, candidata USR Elena Lasconi merge deja pe un tip de campanie tipică unei foste vedete tv, cu mesaje siropoase, pozitive, fără prea multă substanță, dar care reușesc să destindă frunțile românilor ca la un show de divertisment. Este greu de preconizat potențialul de creștere al lui Lasconi, însă e clar că ea va fura voturi inclusiv din electoratul dezamăgit al PNL.
În acest context, criticile virulente ale lui Crin Antonescu adresate lui Nicolae Ciucă și întregii conduceri a partidului seamănă mai degrabă cu adevărul crud cum numai bufonul are puterea să le spună în povestea regelui. Antonescu a lansat două nume care ar fi demne de a prelua pe viitor conducerea partidului: Ilie Bolojan și Eduard Hellvig. În fapt, scopul lui Antonescu nu a fost să răstoarne conducerea și candidatul PNL cu câteva săptămâni înainte de congresul în care Ciucă va deveni oficial candidatul partidului pentru prezidențiale, ci să lanseze deja dezbaterea în interiorul partidului privind potențialii lideri ai partidului după ce Ciucă se va fi dovedit un eșec înregistrat.
Ilie Bolojan are credibilitate publică și un brand consistent de politician, dar nu a arătat în acești ani că își dorește puterea în partid cu orice preț, dovadă că a preferat să fie o figură a partidului mai degrabă marginală, în umbră. Nu știm nici calitățile de comunicator al lui Bolojan, dacă s-ar confrunta cu funcții politice de top. În mod cert, legenda lui politică îl ajută pentru rolul de viitor lider de partid.
Iar în privința lui Eduard Hellvig, critica principală din spațiul public ar fi că nu este democratic ca un fost șef de serviciu secret să revină pe scena politică decât după o anumită perioadă de timp. Nu există însă nicăieri în legislația română o prevedere despre cât de lungă ar trebui să fie această pauză. A trecut deja un an de când a demisionat de la conducerea SRI și a refuzat orice apariție publică în această perioadă. Comparația că dacă el ar reveni pe scena politică, România ar semăna cu Rusia este una falsă. Înainte de orice, problema lui Putin este trecutul său de ofițer KGB, lansat ulterior în politica rusească. Hellvig a fost politician PNL înainte de numirea în funcția de director SRI și nu există vreun indiciu în spațiul public că ar fi fost ofițer al Securității, astfel încât comparația cu Putin să se susțină.
Avem însă și un precedent american: cu 13 ani înainte de a deveni președintele USA, George H.W. Bush a deținut funcția de director CIA. Ba chiar avem și un precedent românesc, Teodor Meleșcanu a deținut funcția de director SIE între 2012 și 2014, după care și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2014.
Dacă decide să se întoarcă în PNL, problemele lui Hellvig sunt două: una politică și una morală, ce ține de conștiința individuală. Partea politică stă strict în relația sa cu membrii de partid în funcție de cât de corect/satisfăcător s-a arătat el față de ei în perioada în care deținea funcția de șef SRI. Întrebarea este nu doar dacă dorește el să revină, ci și cum va fi primit de către membrii PNL sau dacă va fi recunoscut de către ei ca lider, iar acest aspect e o chestiune de bucătărie internă de partid.
Iar partea de conștiință se referă la faptul că, odată ajuns într-o funcție de decizie politică, există riscul ca Hellvig să promoveze mai mult acele figuri care au fost apropiate de SRI față de figurile obișnuite. În lipsa unui control parlamentar civil eficient al serviciilor secrete, rețelele de oameni (din diverse domenii, presă, politică, justiție, mediu de afaceri, etc) apropiate serviciilor secrete tind să devină rețele privilegiate, iar ele strică competiția și selecția meritocratică reală din diverse domenii. Nicio legislație nu îi interzice unui fost director de serviciu secret revenirea în politică, dar în același timp, nicio legislație nu îi poarte șterge acestuia memoria personală. Cât de discreționar sau corect se va dovedi ca lider politic ține, pe cale de consecință, de conștiința sa.
Cu sau fără aceste nume vehiculate de Crin Antonescu drept potențiali lideri de partid, PNL ar trebui să ajungă la certitudinea că va atinge un punct de irelevanță totală, dacă nu reușește să arate că se va rupe total de greaua moștenire Iohannis. În fapt, de aici ar putea și începe reforma în PNL: cine va fi acel penelist care va avea puterea să îl atace frontal pe Iohannis?