16 comentariiVoi reține totuși câteva trăsături ale moștenitorului deja oficial al trumpismului. Să notăm mai întâi faptul că, la 39 de ani, J.D. Vance are tot timpul în față. Fiind un om pornit de jos și ridicat pe propriile merite, mai ales intelectuale, alesul lui Trump va remodela Partidul Republican și implicit America potrivit unei agende politice mult mai structurate.
Dacă Trump e populistul cu o redutabilă abilitate mediatică (să ne amintim instinctul lui de „poză” istorică, imediat după atentat), el nu are stofa doctrinarului și nici cultura celui care, trecând de lozincile mobilizatoare, reușește să articuleze un program de guvernare solid. J.D. Vance, în schimb, e conectat la medii academice și analitice nemulțumite de superficialitatea lui Trump, care câștigă alegeri, dar n-a reușit (cel puțin în primul său mandat) să declanșeze o adevărată „revoluție conservatoare”.
Formal, tânărul moștenitor – care ar putea ocupa Biroul Oval în 2028 – preia docil toate temele magistrului său (pe care, acum câțiva ani, îl disprețuia public pentru precaritatea lui mentală).
J.D. Vance vede războiul cultural american ca pe o luptă de clasă, predică argumentat replierea izolaționistă și protecționismul, nu crede în sistemul internațional bazat pe regulile postbelice, socotește că aliații europeni abuzează de protecția militară americană, afirmă că războiul din Ucraina nu e de interes național pentru SUA și consideră că elitele liberale globalizate au sărăcit clasa de mijloc, servindu-și egoist doar interesele proprii, tot mai dramatic paralele cu agenda „cetățeanului obișnuit”.
Pe fond însă, Vance poate coagula un front ideologic mult mai larg, pentru a duce la capăt ceea ce Trump n-a făcut decât să promită. Dacă Trump a făcut din criza republicii americane doar o temă de talk-show electoral, Vance are voința, răgazul, calitățile personale și aliații republicani capabili să caute soluțiile eficiente pentru depășirea ei, pereat mundus…
Vance se declară admiratorul lui Charles de Gaulle, omul cu temperament autoritar, care a reconstruit Franța postbelică prin industrializare, energie nucleară, bomba atomică și retragerea țării sale din comandamentul NATO. Una a fost însă politica generalului de Gaulle la nivelul Franței din anii 50 și 60 ai secolului trecut și alta ar fi replicarea ei contemporană, la scara și puterea SUA…
Altfel spus, America din cel de-al doilea mandat al lui Donald Trump nu va mai fi cea pe care o știm și cu care ne-am construit relația bilaterală postcomunistă, sub umbrela UE și NATO.
Opțiunile Bucureștiului
Cum va afecta acest proces previzibil relația transatlantică, deci și pe noi, la București? Presupunerea mea e că elitele europene – care au copiat de două decenii agenda democrată americană – sunt suficient de oportuniste (căci speriate de Rusia) pentru a nu face în următorii ani un viraj oportunist de semn schimbat.
Virajul respectiv nu e însă o chestiune de retorică, pentru că UE s-a dorit campioana corectitudinii politice, a tranziției verzi și a liberalismului comercial global, fiind, de fapt, mult mai avansată pe această cale decât SUA.
Prin urmare, UE va avea mari bătăi de cap pentru a renunța plauzibil, fără să devină ridicolă și anarhică, la pachetul politicilor publice promovate până acum. La fel de greu îi va fi să pună statul social de tip european la o severă cură de slăbire, în timp ce-și construiește, peste noapte, o industrie de apărare convingătoare.
România va fi obligată, alături de noii membri UE și NATO din Europa de Est, să caute formula prin care să atenueze șocul înstrăinării SUA de UE. Să țină aproape de UE și să pledeze pentru menținerea NATO, dar și să treacă, în sfârșit, la o modernizare militară de tip polonez sau baltic, chiar dacă asta va pune presiune pe relativa noastră stabilitate socială.
Confortabila inerție acumulată în politica noastră externă va avea nevoie de un electroșoc, pentru a se adapta noilor configurații geopolitice, și cel mai mult ne trebuie acum un viitor președinte al României care să priceapă mutațiile în curs dincolo de ceea ce sistemul s-a obișnuit să-i afișeze pe prompter.
Nu e cazul să intrăm în panică, de vreme ce administrația Trump-Vance – aproape inevitabil instalată la Casa Albă – va lucra sub constrângeri constituționale și realități economice mondiale greu de modificat subit, însă nici nu e recomandabil să abordăm prezidențialele noastre ca pe tradiționalul concurs pentru stabilirea răului cel mai mic. Vom găsi oare, dincolo de tribalismul nostru politic și clientelar, figura care să se situeze la înălțimea iminentelor provocări cu care se va confrunta România?
Foto: Profimedia