Turismul, transporturile și restaurantele sunt doar primele sectoare lovite, vor urma altele, nu e loc de iluzii. Spre deosebire de alte crize, generate de o scădere a consumului, criza actuală riscă să fie și o criză a producției, generată de măsurile de distanțare socială și autoizolare. Ce ne facem?

Mediul de afaceri solicită sprijinul statului și  a venit deja cu mai multe propuneri concrete în acest sens. Las la o parte faptul că după ce ani de zile firmele din România au plătit impozite derizorii, acum își îndreaptă speranțele către stat, solicitând diverse instrumente financiare care să le asigure lichiditatea.  Dar în vremuri de restriște, nu e timp pentru căutat vinovați  –  o discuție despre echitatea și solidaritatea fiscală va trebui însă să avem când lucrurile vor reveni cât de cât la normal (impozitele plătite de capital reprezintă doar 3,7% din PIB în România față de 8,5% media europeană).

În acest moment, însă, susținerea mediului de afaceri este imperativ necesară, dacă vrem să diminuăm impactul economic și social al pandemiei.

Acest sprijin nu poate veni însă fără a i se cere mediului de afaceri exact ceea cere și el – solidaritate. Solidaritate cu angajații al căror loc de muncă este în prezent amenințat de recesiune. Nu doar profiturile antreprenorilor sunt amenințate, ci și viețile și bunăstarea  celor ce muncesc, fie ei angajați sau lucrători independenți.

Pentru o parte
din cei afectați, Guvernul a venit cu măsura șomajului tehnic, în valoare de 75% din salariul brut al
angajatului, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe țară. Măsura e
binevenită, dar complet disproporționată și insuficientă în raport cu amploarea
problemei cu care urmează să ne confruntăm.

Multe companii nu
vor apela la acest instrument, din cauză că nu vor îndeplini criteriile legale
(suspendare a activității de către autorități sau scădere a veniturilor cu
minim 25%) sau pur și simplu pentru a evita birocrația aferentă.  Metodele la care vor recurge – sau deja recurg
– sunt perfect legale, dar lasă angajații în aer, fără nici o sursă de venit.

De exemplu, Codul
Muncii prevede posibilitatea suspendării contractelor de muncă
în caz de forță  majoră, care poate fi
invocată oricând de către angajator datorită instituirii stării de urgență. Deja
avem cel puțin un caz de acest fel raportat în presă, în care 100 de angajați
ai unul hotel din Sibiu s-au trezit peste noapte cu contractele suspendate. Suspendarea
contractului atrage după sine încetarea plății drepturilor de natură salarială
– cu alte cuvinte, angajații cu contactele suspendate vor rămâne fără salarii.
În același timp, ei nu se vor califica nici pentru ajutorul de șomaj, pentru că
tehnic vorbind ei nu sunt șomeri, sunt angajați cu contractele suspendate. De
facto, vor fi șomeri. Ce ne facem cu ei, din ce bani își vor plăti acești
oameni medicamentele, hrana, chiria? 

Pe surse, primesc
informații cum că diverse companii își obligă angajații să semneze cereri de
concediu fără plată pe o lună sau chiar două. Și în acest caz, scriptic și
statistic avem de-a face cu angajați, faptic – cu șomeri, viitori muritori de
foame.

În mod similar,
nu se califică pentru ajutor de șomaj nici lucrătorii independenți, care au
rămas fără obiectul muncii, de la artiști independenți, jurnaliști care
lucrează pe drepturi de autor și până  la
șoferi de taxi, IT-iști și contractori din construcții. În momentul în care nu
mai au contracte, aceștia rămân fără asigurare medicală, fără venit, dar și
fără  dreptul de a solicita ajutor de
șomaj, rezervat doar celor care au fost salariați.

Sute de mii de oameni vor fi în  situații ca cele descrise mai sus. Scăderea lichidităților și lipsa capitalului de lucru al firmelor sunt o problemă serioasă,  care va genera alte probleme.

Prin urmare, pentru a preveni o situație comparabilă cu cea din perioada 2008-2009, în care costul relansării economice a fost suportat preponderent de angajați, care au dus greul crizei, este necesar ca măsurile de sprijin ale mediului privat să fie însoțite de măsuri  de solidaritate din partea statului și a mediului de afaceri cu salariații și lucrătorii independenți. Nu de flexibilizarea Codului Muncii e nevoie acum, așa cum solicită patronatele, ci de măsuri care să păstreze locurile de muncă și să  mențină veniturile nete și bunăstarea populației. 

Decretul
prezidențial de instituire a stării de urgență interzice concedierile
colective. Această prevedere nu rezolvă nici pe departe problema. În primul
rând, decretul nu ne spune nimic despre concedierile individuale, care sunt în
continuare permise, conform Codului Muncii. Doi, nu reglementează nici într-un
fel situații ca cele descrise mai sus, cum ar fi suspendarea contractului,  care vor lăsa oamenii pe drumuri și care fac din
concedierea individuală răul cel mai mic – în caz de concediere, măcar poți
solicita ajutor de șomaj!  

Măsura șomajului tehnic este o picătură într-un ocean de probleme care ne așteaptă. Este imperativ necesară crearea unui fond de solidaritate pe perioada crizei, care să ofere instrumente de sprijin financiar pentru lucrătorii independenți, pentru angajații a căror contracte vor fi suspendate și toți cei care deși vor rămâne pe drumuri, nu se vor califica pentru plata îndemnizației de șomaj. Pe lângă eforturile de a menține neîntrerupte veniturile nete ale lucrătorilor, sunt necesare, așa cum a solicitat deja Cartel Alfa,  o serie de alte măsuri complementare, cum ar fi suspendarea temporară a plății ratelor bancare sau utilităților. Alternativ, trebuie reglementată strict posibilitatea suspendării contractelor de muncă individuale și a concediilor fără plată pe perioada stării de urgență.

Nu putem trece peste această criză de sănătate publică dacă suntem săraci și pe drumuri. Bunăstarea și optimismul sunt două arme  vitale  în lupta împotriva pandemiei.

Nu știu cât de realist e să ne așteptăm că un Guvern liberal, ai cărui membri au susținut privatizarea sănătății și s-au arătat dezinteresați de problemele celor ce muncesc să fie acum  dispus să adopte asemenea măsuri.

Ar face însă bine să înțeleagă că de data aceasta nu e vorba doar de interesul lucrătorilor – e vorba de un interes comun, de binele nostru colectiv, care ne spune că dacă sute de mii de  lucrători  vor rămâne fără locuri de muncă, în cel mai scurt timp vom avea de suferit cu toții. Nu e vorba de ideologie, ci de clarviziune și responsabilitate.

Urmărește-ne pe Google News