ComenteazăOmul de ştiinţă (Leonardo DiCaprio), cu doctoranda lui (Lawrence) descoperă că spre pământ se îndreaptă o cometă – Apocalipsa e inevitabilă. Ea vine foarte curând, ceva real, ceva matematic, ştiinţific, care de la un moment dat poate fi văzut cu ochiul liber: doar privind în sus.
Doar că până a „vedea cerul şi legea morală din sine”, cum spune Kant, vedem altceva: vedem că sus se află toată „elita” – produsul de lux al omenirii actuale.
Când priveşti în sus, nu mai vezi cerul, nu-l mai vezi pe Dumnezeu – legea şi raţiunea universală – ehe, l-au omorât de sute de ani. Ce vezi? Vezi doar o lume dementă care ne conduce.
Casa Albă – simbolul puterii globale a „lumii bune” – este condusă de „Freaks” cu beizadelele lor – că sunt republicani sau democraţi – care nu mai au niciun gram de raţionalitate şi sunt total rupţi de realitate. Scopul lor e conservarea puterii cu orice mijloace. Preşedintele SUA (Meryl Streep) este chipul hegemonului politic global – de pe toate baricadele, care va deveni hrană, cum aflăm la final. Dar să nu ne grăbim.
Apocalipsa care vine este doar un motiv de a fi folosită în vederea alegerilor şi conservării puterii. Ce bine că vine Apocalipsa! – ieşim din criza electorală: Apocalipsa ca agent electoral.
Presa? Demult e un show, un entertainment global care are ca scop distracţia şi aducerea de public ce se măsoară în rating – adică bani: spălaţii pe creier populari e noua imagine a mass-mediei. Adevărul nu mai este de mult timp o marfă mediatică. Adevărul este ceea ce face rating şi bani. Agenda presei este dominată de temele care produc aceste lucruri. Pe cine ai în studio – VIP-uri de showbiz, influenceri tembeli şi toţi mutanţii produşi de această „lume dementă” isterică, consumistă, iraţională. Apocalipsa nu mai interesează pe nimeni ca fapt real, ci doar ca produs mediatic al divertismentului.
Oamenii de afaceri? Ai eroul care e un soi de mutant ce combină pe Elon Musk cu Jeff Bezos şi guru Steve Jobs – el este Sir Mark Rylance: care nu mai e om de afaceri, ci ceva „Übermensch” – „Beyond-Man, „Overman”, „Uberman”, „Superhuman” – cum doriţi. El este deja un cult religios – businessul, economia, banii au devenit religie. Sir Mark Rylance de mult nu mai este om – e religia cinismului inuman dus la extremă: omenirea este doar marfă şi ambalaj pentru produsele sale care trebuie să aducă profit.
Totul – de la elita politică de la Casa Albă până la cea militară şi ştiinţifică de la NASA, trecând prin media – devine apendicele afacerilor acestui „Übermensch” cinic inuman: noul Dumnezeu, noul idol al lumii actuale.
De armată nu are rost să vorbim: nişte imbecili care sunt suporturi de armă pentru Übermensch-ul businessman.
Ce e mai periculoasă: lăcomia sau prostia? Se pare că prostia e mai limitată decât lăcomia. În faţa lăcomiei umane nu rezistă nici măcar prostia. Ea ne va distruge.
Dont Look Up! combină perfect SF-ul cu filmele catastrofale şi apocaliptice şi cu satira. Un cocktail care pune laolaltă Melancolia lui von Trier, Armageddonul lui Bay, Mars Attacks! de Tim Burton sau Ziua Independenței de Emmerich. Se citează la greu.
În toată această nebunie, vocile raţionale ale celor care trag disperaţi semnalul de alarmă asupra tragediei ce urmează nu se aud. Când se aud sunt utilizate ca marfă, ca agent electoral, ca rating mediatic şi divertisment pentru popor. Atât.
Dincolo de gusturi, Dont Look Up! este imaginea lumii actuale
Vai, e un film politic, ideologic, aud replici. Nu e artă. Aoleu: suntem în secolul XXI – o luăm de la capăt? Numai găinile şi acei bronteroci de final nu sunt politici şi ideologici. Da, arta nu e propagandă, nu e neapărat activism, nu e ideologie – ea nu este dată de măsura acestor lucruri. Dar arta conţine politică şi ideologie: nu se poate sustrage acestor factori. Ideologia nu este decât un set de valori în care crede omul: religioase, politice, artistice, sociale, metafizice. Da, ideologia poate deveni o falsă conştiinţă, ştim de sute de ani. De aceea trebuie să o cunoaștem, să o îmblânzim – că e politică, religioasă, ştiinţifică. Dar noi nu putem fără set de valori, fără idei. A nu confunda cu propaganda. Iar politică este însăşi natura existenţei fiinţelor umane: omul nici mort nu iese din câmpul politic. Doar natura fără om este apolitică.
Există o singură artă care se vrea fără politică şi set de idei şi valori: kitsch-ul. Dar nici acest gen nu scapă de asumarea unor valori şi a unei politici: niciun apus de soare nu apune în vid: apune într-un prost gust. Poate pe o nouă planetă, pe un nou Pământ. Acolo pe noua planetă unde ajunge „elita” există o fiinţă apolitică şi nonideologică ce ne aşteaptă: bronterocii.
În ce priveşte satira ca gen are o lungă istorie în cultura occidentală din care facem parte: este nemiloasă şi e profund politică. Iar în Est, ei sunt tăticii literaturii: Gogol şi Caragiale sunt geniile genului. În film ai tot: ai sarcasm, ironie, umor, critică socială solidă. E o satiră excelentă adusă lumii actuale: loveşte în toate direcţiile, fără milă.
Filmul ne spune tranşant – lumea în care trăim azi, cu valorile şi practicile ei actuale, nu mai are nicio şansă: nu mai priviţi în sus, căci acolo e oroare. Tronul nu este gol, ci este ocupat de toată demenţa lumii sintetizată în acele chipuri cinice şi iraţionale care ne conduc. Global.
Există însă un moment de speranţă. Alegerea: de a pleca cu „elita” sau de a muri demn.
Cine pleacă cu „elita” aflăm că va deveni hrană pentru bronteroci – nişte animale apolitice, non-ideologice şi lipsite de gusturi estetice şi artistice: dar foarte drăgălaşe. Umanitatea devine hrană pentru ei.
Alţii aleg – majoritatea nu are de ales – să moară. Scena morţii celor care aleg să rămână mi se pare de o umanitate demnă de urmat şi plină de speranţă.
Scena morţii devine scena speranţei. Apocalipsa ca o comuniune de familie şi oameni dragi: unii întâmplător la masă. Ei au uitat până şi să se mai roage – un act uman străvechi. Mai ştie să se roage un reprezentant al „scursurii sociale” – un soi de „ultim om”.
Rugăciunea lui Yule (Timothée Chalamet) este inteligentă şi umană: în rugăciunea lui este esenţa umanităţii şi a valorilor umane – radical opusă cu discursul şi valorile „elitei”. Rugăciunea lui Yule aduce ultima speranță: Doamne, iartă-ne mândria şi neputinţa, prostia; oferă-ne dragostea de care ducem lipsă şi de care avem cea mai mare nevoie, dă-ne puterea şi curajul să înfruntăm viaţa aşa cum este ea.
Waw! se miră omul de ştiinţă de alături: tu chiar înţelegi esenţa umană. Eram fericiţi, aveam totul şi noi nu ştiam, ne-am bătut joc de tot ce am avut. Ne-am consumat în lăcomie, în lucruri şi valori total inutile şi nocive.
În faţa morţii aflăm de cât de puţine lucruri are nevoie omul pentru a fi fericit în viaţă. E timpul să murim. Şi mor. Dar e singura speranţă: să mori demn înţelegând valoarea vieţii.
Dont Look Up! este cel mai plin de speranţă film pe care l-am văzut în ultimul timp: te învaţă să alegi să mori demn. Este singura şansă pe care o mai avem.
Citește și:
- Cronica unuia dintre cei mai bine cotați internațional critici români, Iulia Blaga, a peliculei ”Dont Look Up!”
- Opinia cronicarului Costi Rogozanu: Până să privești cerul că vine cometa, privește în jurul tău