Kamala Harris, vicepreședinta despre care revista Time scria că nu are „nici carismă, nici timp”, a reușit totuși să-și lanseze cu mare energie campania electorală, obținând nu doar fonduri record, ci și aproape certa nominalizare democrată în cursa primei femei de culoare spre Biroul Oval. Nu știm dacă Trump va câștiga un nou mandat sau va fi măturat de hotărâta lui competitoare, într-un western electoral în care „șeriful” îl priponește pe „nelegiuit”.

Dacă revenim în Europa și la noi acasă, temele de surescitare estivală nu lipsesc. Rețele sociale s-au încins pe marginea ceremoniei de inaugurare a Jocurilor Olimpice de la Paris. Trist celebrul banchet orgiastic în curcubeu, interpretat de unii creștini conservatori ca parodie blasfematoare a Cinei de Taină pictată de Leonardo da Vinci în refectoriul unei mănăstiri milaneze, a iscat vaste indignări cu privire la imixtiunea ideologiei Woke în spiritul olimpic, presupus apolitic. 

Nu mai puține contestații a iscat și lista viitorilor sfinți canonizați de Sinodul BOR, unde vigilența unor cercuri de stânga a identificat trei personalități acuzate de legionarism. Și aici vom avea, pesemne, parte de un dialog al surzilor, întrucât BOR nu mai poate da înapoi, iar procurorii ideologici n-au nici ei de gând să amuțească. 

Într-o spirală greu de oprit, a izbucnit și scandalul legat de hărțuirea sexuală practicată sistematic și pervers de către notoriul titular al unei catedre universitare, care s-a trezit, până una alta, fără slujbă, în ciclonul oprobriului public. Sentimentul general e că scandalul din jurul lui Alfred Bulai reprezintă doar vârful aisbergului: fenomenul, tolerat de ani (din cinism sau indiferență), are, pesemne, proporții mult mai serioase și nu putem decât spera că el va fi cât de repede pus sub lupa autorităților. 

În programul meu de recitire a „clasicilor”, revenisem de câteva zile la textele lui Albert Camus când s-a produs explozia națională de bucurie prilejuită de urcarea lui David Popovici pe prima treaptă a podiumului olimpic, după formidabila sa performanță din cursa de 200 de metri.

Am fost, desigur, cuprins de valul entuziasmului colectiv, cu tot contextul lui previzibil: politicieni care n-au construit bazine olimpice și baze sportive moderne, dar care i se alătură campionului cu obișnuita lor nesimțire. Oameni care se simt răzbunați printr-o tot mai rară întâietate românească. Ion Țiriac, reputat pentru parcimonia sa, care pune subit la bătaie o mașină de vis etc. 

Ceea ce n-a observat chiar toată lumea e că David Popovici provine dintr-o familie de oameni subțiri, care i-au oferit o educație intelectuală, morală și civică greu de găsit pe băncile școlilor. Tânărul campion și-a anunțat victoria citând formula stoică „amor fati”… A declarat că a învățat ce înseamnă o viață împlinită grație lui Epictet, Seneca și Marcus Aurelius.

El dovedește în fiecare manifestare un spirit matur, o modestie exemplară și o detașare „filozofică” pe care nici adulții răscopți n-o ating prea ușor. Ascetismul său discret devine o sursă de inspirație pentru toată generația lui acaparată de lumea digitală, deprimată civic și plină de întrebări dureroase despre viitorul lor și al planetei.

Ca și Albert Camus, agnosticul umanist și justițiar apropiat de curajul martirilor creștini, David Popovici posedă acum o forță de impact comunitar pe care sper să o utilizeze inteligent și consecvent, pentru a ajuta o societate românească dramatic lipsită de repere.

Misiunea lui David nu se limitează la o viitoare colecție de medalii și trofee: ca deocamdată rar sportiv de vârf dotat cu un intelect agil și un caracter frumos, el poate funcționa ca model pentru o întreagă tinerime debusolată, tentată de droguri, de bani necinstiți, de pariul pe aparențele fițoase, goale de conținut, și de ethosul corupt al clientelismului balcanic. 

Sper și sunt aproape convins că David Popovici va evita „slava deșartă”, își va folosi solidar câștigurile și va rămâne un om autentic liber, imun la tocătorul industriei de marketing și publicitate. Acest efeb cu minte la cap e mai mult decât o punctuală și trecătoare veste bună, într-o țară deprimată de apocalipsul mincinos al știrilor complotiste și dominată de o elită politică prădătoare.

Pentru a-și reuși viața dincolo de bazinul olimpic, el trebuie doar să evite politica militantă și să conspecteze în continuare Cugetările lui Marcus Aurelius. Cu multă afecțiune admirativă, îi urez succes pe ambele planuri. 

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News