Cu tancurile peste ONU din greșeală. Poliția la imprimantă. Un film bun și unul prost

”Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că tancuri israeliene au pătruns duminică dimineaţa devreme prin porţile unei baze a forţei sale de menţinere a păcii din sudul Libanului, aceasta fiind cea mai recentă acuzaţie de încălcări şi atacuri care au fost denunţate de propriii aliaţi ai Israelului, însă armata israeliană a oferit ulterior o variantă diferită a faptelor, relatează Reuters şi The Times of Israel” (sursa).

Poliția și imprimanta

Sunt unele cazuri de ciocnire cetățeni-poliție care te lasă cu gura căscată. Sper, pentru binele poliției, să exagereze tânăra acuzată că le-ar fi furat imprimanta după ce ei o așezaseră pe mașină și uitaseră de ea:

” Fata de 22 de ani a ridicat imprimanta și a dus-o la gunoi. Când polițiștii au observat că dispozitivul le lipsește, s-au întors la fața locului, dar nu au găsit-o.

Au văzut imaginile de pe o cameră de supraveghere și au observat pe tânăra pe care au amenda-o cu dispozitivul pierdut.

După ce a aflat că poate fi pedepsită pentru însușirea unui bun găsit, tânăra a mers împreună cu prietenii săi să caute imprimanta, însă nu au găsit nici dispozitivul, nici pubela unde a aruncat imprimanta.” (sursa)

Un film bun și unul prost

Recomandări

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Am zis să vă recomand două filme văzute recent. Unul merită pentru că e bun de prost. Celălalt merită pentru că ne privește pe toți.

”The Substance” a făcut ceva vâlvă, e un film în care e criticată vizual goana hollywoodiană după ”look”, felul în care e obiectificată imaginea feminină. Tema e cam aceea a pactului cu diavolul. O vedetă găsește o suluție nebună să revină în scenă după ce e dată încet la o parte pentru că îmbătrânise. Lucrurile o iau razna, iar când zic ”razna” sunt gentil. Ultimele 30 de minute e pentru cei care nu vomită ușor. Și asta pentru că se pare că cineva a răsfoit atlasul cu orori și le-a pus în film. E atât de grafică critica încât aș zice că efectul de critică socială se inversează. Îți trece de satiră socială pentru vreo două săptămâni.

”The Quiet Maid”, regia Miguel Fausa, e o mică mare bijuterie, despre viața unei menajere columbiene într-o reședință de lux a unei familii spaniole. Totul e privit cu finețe degenerând până la demonstrații maxime de forță. Vocea ”slugii” e rareori prinsă bine, există deja un întreg gen centrat pe cei care servesc bogații, vezi excelentul ”Parasites”, dar uneori lipsește finețea analizei. Aici, în schimb, e analiză de zile mari.

Urmărește-ne pe Google News