1 comentariuAnul trecut am fost la Darabani la Zilele Nordului – anul acesta nu mai reușesc, dar în 2025 mă mut o lună acolo: o zonă magică (textul de anul trecut din Libertatea).
Am reușit să ajung însă recent la Băile Govora – a fost o revelație pentru mine locul – unde s-a ținut a cincea ediție a Zilelor Arhitecturii Balneare la Govora. Echipa Studiogovora – Radu, Ștefania, Irina, Catinca, Roxana și Bianca – fac o treabă excepțională aici.
Eu sunt pasionat de subiecte precum alimentația și vestimentația publică, turismul și infrastructura balneară, istoria administrativă medicală, istoria infrastructurii administrative. Mă rog – lucruri din acestea mai puțin cunoscute: nu sunt profesionist, ci doar amator care poate cânta pe note, nu doar după ureche.
Istoria balneară o urmăresc de mult timp dar aplicată pe fostul Imperiu Rus. Mama, fiind bolnavă, a fost pe la diverse sanatorii. Noi le numeam Kurort (de la gernmanul kur – lecuire și ort – loc). În plus, în ultimii opt ani am fost cazat la sanatoriul termal Nufărul alb la Cahul, Basarabia, nu pentru terapie, ci pentru că nu era altceva în zonă și acolo organizez Moldox – festival de film documentar.
Am citit mult pe domeniu, am un prieten care face o cercetare în Anglia de ani de zile pe sistemul medical balnear cu care povestim constant și mă documentez.
Partea foarte iritantă: în România este foarte puțin material și mai deloc studii pe subiect.
România are o tradiție și o istorie destul de bogată a sistemului balnear. Există în spate o lungă istorie și o imensă cultură balneară acumulată în peste 100 de ani de existență. Să nu uităm că istoria balneoterapiei (balneum – cada cu apă, therapia – lecuire) se află undeva în antichitate cu acele băi termale ale Imperiului roman sau apropiate pregătirii fizice din – Gymnasion la grecii antici.
Sistemul balnear nu e turism – cum e tentat astăzi să fie încadrat. Sistemul balnear – stațiunea balneară, climatică, balneoclimatică – ține nu doar de areal și resursele naturale (apă, aer, săruri, minerale etc) ci e un întreg complex medical-terapeutic. Sistemul balnear este un teritoriu natural special protejat, amenajat și utilizat în scopul tratamentului, reabilitării medicale, prevenirii bolilor și recuperării, care dispune de resurse terapeutice naturale, de clădiri și infrastructură specifică cu un aparat medical și cadre de înaltă specializare.
Adică e un întreg circuit care combină resursele naturale cu resursele umane și cu o infrastructură specifică dublată de un amplu sistem de proceduri medicale și administrative care necesită un personal medical și administrativ foarte calificat.
Stațiunea balneară nu e doar un loc de odihnă, ci si unul de profilaxie, reabilitare, terapie. Oameni bolnavi cu anumite probleme medicale care sunt lecuiți în condiții speciale. În centru este sistemul sanitar – creierul – care are la dispoziție o imensă infrastructură și personal, precum și imense resurse naturale.
Istoria sistemului balnear de la noi începe după Mica Unire. Firește, a existat și înainte ceva, dar după Unire începe statul să gândească procedural acest sistem. Se preiau modele externe. Și să nu uităm că după Marea Unire România Mare primește ca moștenire importante centre balneare din rețeaua Imperiului Habsburgic rămase în Transilvania care era mult mai avansat la acest capitol.
Govora e interesantă pentru că este unul din primele modele de Sanatoriu – Stațiune Balneară – al tânărului stat.
Govora este foarte interesantă ca proiect pentru că e construită de la zero – aici nu exista nimic. E genul de proiect în care mai întâi e desenat și după realizat – așa cum se face. Apariția stațiunii Govora ne dovedește că aveam deja stat și chiar unul modern.
Și apare acest proiect – ca un oraș în grădină: cu un urbanism balnear, cu diverse clădiri administrative, de cazare, pavilioane de băi și neapărat un parc balnear. Parcul de aici e ca la carte: probabil primul nostru parc balnear. Statul reușește să construiască acest sistem.
Întrebarea mea de copil mai flămând e: cine comandă și pentru cine se comandă acest proiect? E un loc unde se retrage noua elită de la capitală? Sau e ceva pus la dispoziția păturilor largi?
E foarte interesant cum funcționa el și pentru cine: nu e ceva unitar. Atenție: vorbim în primă fază de finele secolului XIX. Acestea rămân de analizat, dar e clar că deja avem un incipient sistem balnear, ceea ce e semn bun.
Primul mare hotel – Palace, o clădire absolut excepțională – e finalizat în 1914. Deasupra parcului, alături de hotel, avem Pavilionul de băi publice, clădire extrem de frumoasă, doar că în prezent e în paragină.
E foarte interesant cum evoluează dezvoltarea sistemului balnear în epoca interbelică: de la urbanism și arhitectură la orășel, administrație și circuitul celor care vin aici.
Pe urmă vine perioada regimului comunist care schimbă radical câteva lucruri:
a. natura proprietății (statul preia juridic controlul – naționalizarea resurselor și clădirilor);
b. democratizarea accesului (pot ajunge aici oricine pe baza unui control medical și trimitere nu pe baza banilor);
c. schimbarea accentului – un puternic accent pe profilaxie și reabilitare: procedurile medicale devin centrale: medicul este creierul centrului;
d. dezvoltarea sistemului de masă ca un circuit integrat – de la infrastructură la sistem medical și construirea unui întreg sistem de rețele etc.
e. cuplarea centrelor balneare cu structurile și organizațiile de muncă – cu întreprinderi de tot felul.
Practic sistemul balnear în est a avut o mutație radicală: de la ceva elitist pentru o mână de oameni cu bani, la ceva de masă, pentru tot cetățeanul indiferent de rang.
A nu se înțelege că sistemul balnear era perfect – avea destule probleme. Dar el a reușit să se dezvolte enorm de mult în această direcție. E o banală constatare.
Ce a lăsat în spate? O imensă infrastructură dublată de o imensă „armată” de cadre specializate. Plus o imensă cultură populară balneară – fiecare avem în familie povești cu ai noștri la o stațiune balneară. Asta e o practică și o cultură imensă.
Dacă am categorisi ar fi așa: am moștenit o infrastructură imensă – unică în felul ei (de la munte – la mare – clădiri, rețele de băi, parcuri – tot acest urbanism balnear), o „armată” de medici și tot anturajul de medici specializați de diverse ranguri – e o comoară unică; am moștenit firește ceva ce aveam dar acum bine cartografiate – resursele naturale și valoarea lor terapeutică sistematizată; plus: o cultură balneară populară cu un factor de modernizare excepționale.
Pentru mine istoria balneară a României este cumva și istoria noastră modernă – e ca o oglindă: pe epoci, pe perioade. Dar este unul dintre cei mai moderni indici – e o cultură de emancipare excepțională cu un real factor de utilitate pentru cetățeni.
Și a venit 1990 – a venit naționalizarea pe invers, adică jaful de la toți spre unii – numit privatizare.
S-a făcut haotic și jefuit ca în codru, peste tot. În câțiva ani, sistemul a fost dus în colaps. S-a mers mai ales pe un mecanism simplu: ce e scump și complicat de întreținut – aruncăm, iar ce e profitabil păstrăm.
Sistemul balnear a fost împins dinspre zona profilactică și medical terapeutică spre zona de odihnă, turism și divertisment. Adică s-a revenit spre zona dedicată doar celor cu bani. Devine tot mai scumpă.
Dar partea tragică: tot acest sistem integrat a fost distrus și dispare elementul central din sistemul balnear – sistemul medical este practic distrus sau păstrat doar de aparență ca să crească prețul. Păstrăm doar medicina de aparență: întreținere corporală (necesară, dar insuficientă) nu cea profesionistă care poate da diagnosticul și procedura complexă pentru terapie. Medicina balneară profesionistă de înaltă calificare e pe cale de dispariție.
Mai este un element care e în degradare – resursele naturale. Ele, pe de o parte, sunt privatizate și păstrate doar cele ce aduc profit rapid, imediat. E vizibilă degradarea și dispariția izvoarelor publice de apă, de exemplu. Ba chiar ai impresia că sunt rău intenționați: vor ca cetățenii care beau de la izvor apă specială să plătească taxe la izvorul nostru privat – cel public este distrus căci e pe gratis și mai face concurență „neloială”. Nu vorbesc din auzite – pot da exemple cu nume de stațiuni. Apa, nămolul și aerul au fost deja privatizate pe aici.
Asta se vede și mai tare la parcuri și la pavilioanele cu băi publice. Ai hotelul privatizat, bine întreținut dar scump – și alături fostele băi publice sau parc în ruine. La Govora parcul e bine întreținut, dar Pavilionul e în ruine.
De ce se întâmplă asta? Acesta e rezultatul privatizărilor haotice și proastei negocieri, lipsite de obligații impuse proprietarilor, precum și abandonarea de către stat a propriilor interese.
Situația post ‘90 a rețelelor balneare ne spun despre statul român că e unul total disfuncțional, un stat care nu are viziune, nu are priorități și strategie și că lucrează doar în interesul unui mic grup și în dezinteresul grosului populației și a nevoilor ei. Grosul populației nu-și permite mersul la băi de întreținere – ea are nevoie de mers la băi pentru sănătate: de aceea au nevoie de un sistem integrat și accesibil.
Cum e stațiunea așa e și statul.
La Băile Govora avem acest grup – Studiogovora: ei au pornit dinspre urbanism și arhitectură și au ajuns să pună în discuție acest întreg complex de factori implicând comunitatea locală și încercând să schimbe, să salveze, să reabiliteze un întreg centru balnear. Să-l readucă în zona de interes public cu implicarea comunității și a intereselor ei – ceea ce ar trebui să facem noi toți.
E un lucru extraordinar ce fac ei și trebuie să-i susținem. Dar eu cred că e nevoie de o politică asumată de stat în parteneriat cu cei ce deja dețin o mare parte. E un sistem integrat, nu ai cum să abandonezi asta.
Sistemul balnear ar putea deveni foarte ușor și repede, fără investiții exagerat de mari, un sistem de top foarte atractiv pentru toată regiunea.
Ar trebui să devină o prioritate națională, parte a strategiei de dezvoltare – dar ai cu cine?
Fotografii: Marius Vasile