4 comentariiSuntem o societate polarizată, cu o capacitate/apetență redusă pentru gândire critică și relativ ușor manipulabilă. Rezultatul este dispariția dialogului argumentat și mai ales dispariția dilemelor despre propriile noastre idei sau acțiuni.
Trăim perioada de glorie a șmecherului dedicat, agresiv și convins de genialitatea lui. Ambițioșii noștri nu sunt cei care au curajul să meargă împotriva curentului de corupție și nepotism, ci oportuniști adesea lingăi, care ar face orice să ajungă faimoși și bogați, în ciuda mediocrității lor evidente.
Competența, bunul-simț, analiza logică și curajul de a spune lucrurilor pe nume sunt obstacole majore în calea succesului. Dăncilă, Ciolacu, Ciucă, Andrușcă, Bode, Budăi sunt nume care, să fim serioși!, n-aveau ce să caute în prima linie politică.
Pe lângă aceștia avem și o serie de politicieni dubioși și agresivi, dependenți de putere, vizibilitate și bani, care vorbesc cu un incredibil tupeu despre cinste, onoare și meritocrație.
„Modele” de succes
De la Oprea până la Oprișan, de la Dragnea la Mitrea sau Mitică Dragomir și Sebastian Ghiță, Orlando Teodorovici, Udrea sau Mazăre, am avut zeci și zeci de astfel de „modele” de succes, care, în ciuda pușcăriei (o parte) sau a unui trecut foarte dubios, continuă să fie iubiți sau invidiați de o bună parte a societății.
Din păcate, personaje de acest fel inspiră alte cohorte de șmecherași ambițioși. Nu educația, experiența sau realizările contează, ci abilitatea de a te plasa în gașca câștigătoare, de a pupa disciplinat dosul șefului, de a-ți urla convingerile, de a împroșca plin de indignare pe oricine vrea șeful sau partidul.
Un rol important în promovarea în societate a acestor antimodele îl joacă mass-media, unde întâlnim, de prea multe ori, aceleași comportamente ca-n politică.
Tăcerea care demotivează
Reacțiile noastre indignate s-ar putea însă să nu ajute nici ele. A demonstra că sistemul este corupt, bazat pe nepotism și infestat de serviciile secrete și foști securiști poate crește și mai mult polarizarea.
Fără poziționări clare din partea elitelor politice, a serviciilor secrete, mediului academic, societății civile, magistraților, militarilor și oamenilor de afaceri și fără acțiuni dure menite să rezolve problemele uriașe de corupție și incompetență din interior, șansele ca dezvăluirile noastre să ajute sunt minime.
Riscul este ca aceste dezvăluiri să accentueze furia, senzația de neputință, depresia celor buni și să dea senzația de impunitate și control absolut al celorlalți.
Și mai grav, aceste dezvăluiri care sunt întâmpinate de tăcere pot duce la o demotivare masivă a puținilor politicieni care fac politică în mod cinstit. Pot să transforme oameni decenți în cinici. Pot să dea senzația unei țări capturate și fără scăpare.
Critica, normală într-o țară funcțională, poate deveni toxică într-o țară polarizată. Poate duce la dispariția speranței, la resemnare și la alimentarea extremelor. Poate favoriza gruparea în „secte” în interiorul partidelor și dispariția zonei de mijloc din politică, atât de necesară pentru a evita mișcări de tip neolegionar sau comunist.
Rolul intelectualului, de la Havel citire
Cred că toate cele de mai sus se datorează dispariției rapide a intelectualilor din punctele-cheie ale societății.
Havel spunea așa: „Intelectualul trebuie să fie constant un critic… să fie provocator fiind independent, trebuie să se revolte împotriva tuturor presiunilor și manipulărilor ascunse sau evidente, trebuie să se îndoiască de funcționarea sistemului… intelectualul trebuie să fie remarcabil prin faptul că irită oriunde ar fi.”
Avem din ce în ce mai puțini intelectuali de tipul lui Havel. Sistemul îi scuipă afară. Absența lor nu numai din partide, dar și din academie, servicii secrete, poliție, armată, biserică, ministere, magistratură este stridentă.
Războiul „șmecher vs intelectual” a fost câștigat de gargaragii agresivi și corupți. Vizibilitatea și, implicit, popularitatea domnului Andrei Pleșu sunt astăzi incomparabil mai mici decât cele ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă, un monument de impostură, agresivitate și lipsă de bun-simț.
Dar, iată, față de modelul prezentat de Havel, oamenii buni din interiorul sistemului riscă să fie tentați să aleagă calea mai scurtă, adică să fie lași și oportuniști. Au nevoie de alte modele. Altfel, mâine o să ne fie chiar mai rău decât azi.