“Aţi valida vreodată
prin prezenţa dumneavoastră sau prin votul dumneavoastră o procedură care nu
respectă legea?”, a întrebat-o ieri
Cristina Tarcea, actualul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție,
pe Corina Corbu, judecătoarea validată de CSM ca viitor președinte al ÎCCJ.
“Fără îndoială că nu îmi
doresc decât să respect legea”, a răspuns Corina Corbu.
Însă atunci când Tarcea i-a
atras atenţia că procedura la care participă e în afara legii, Corbu a dat un
răspuns halucinant: “Am urmat o procedură demarată de CSM, eu consider că ea
se înscrie unor dispoziţii legale”.
Cu alte cuvinte, nu
contează ce prevede legea, contează cine demarează procedura.
Ce prevede legea pentru procedura de desemnare a şefului instanţei supreme
“Președintele Înaltei
Curți de Casație și Justiție este numit de către Secția pentru judecători a
Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curți de
Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani și
care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani. Numirea în funcție se
face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin.
(1) își pot depune candidaturile pentru
funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la Secția
pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care
funcția de președinte a devenit vacantă”. (art. 53 din Legea 303/2004)
Deși mandatul Cristinei
Tarcea expiră în data de 14 septembrie 2019, CSM nu a mai așteptat vacantarea
funcţiei, așa cum prevede legea, și a declanșat procedura de numire a noului
preşedinte al instanţei supreme încă din 30 mai 2019.
Cu trei luni și jumătate
mai devreme! De ce atâta grabă? Poate pentru că vara în România e ca noaptea.
Toată ţara picotește în concediu, iar subiectele importante trec aproape
neobservate și fără să provoace în societate reacţii adverse majore.
CSM spune că a vrut “să prevină riscul unei instabilităţi la vârful justiţiei”
Firește, CSM explică
altcumva tot acest zor. Spune că a vrut “să prevină riscul unei instabilităţi
la vârful justiţiei”. Că a dorit “să fie asigurată continuitatea funcţiei, fără
să fie afectată buna funcţionare a instanţei”. Şi că sensul reglementării ar fi
distorsionat dacă am acredita “ideea că legiuitorul ar fi urmărit un interimat
obligatoriu necesar derulării acestei proceduri (aproximativ 2 luni)”.
“Sensul reglementării acoperă o multitudine de situații de încetare a mandatului funcţiei şi nu doar ipoteza ajungerii la termen a acestuia (revocare, demisie, pensionare, deces etc.)”, susţine CSM într-un comunicat de presă.
Nu ne aflăm însă în nici
una dintre situațile de încetare a mandatului enumerate de CSM. Președintele în
funcţie al ÎCCJ n-a fost revocat, n-a demisionat, nu s-a pensionat și nici n-a
murit. Președintele în funcţie al ÎCCJ e aproape de finalul de mandat, iar
funcţia va deveni vacantă în septembrie.
Ne aflăm așadar în
condiţiile prevăzute clar de articolul 53 alineatul 4 din Legea 303/2004, care prevede
că “judecătorii își pot depune candidaturile pentru funcția de președinte al
ÎCCJ în termen de 30 de zile de la data la care funcția de președinte a devenit
vacantă.”
Adică “în termen de 30
de zile” de la data de 14 septembrie 2019. Nu pe 1 septembrie, nu pe 23 august
și în nici un caz nu încă din iunie.
Acest articol din Legea 303/2004 a fost modificat pe 15 octombrie anul trecut. Pe 10 aprilie anul acesta, Secţia pentru judecători a CSM a adoptat, prin Hotărârea nr. 573, “Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor și revocarea din funcţii”.
Prevede acest regulament
ceea ce susţine azi CSM? Posibilitatea organizării procedurii înainte de
vacantarea postului, pentru a preveni “riscul unei instabilităţi la vârful justiţiei”
și pentru a asigura “continuitatea funcţiei”? Nicidecum.
Articolul 35, alineatul 2
din Regulamentul CSM spune că “judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie și
Justiţie își depun candidaturile la Secţia pentru judecători a Consiliului
Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care
funcţia pentru care candidează a devenit vacantă”.
La organizarea procedurii de numire a preşedintelui instanţei supreme, CSM a încălcat nu doar Legea 303/2004, ci și propriul Regulament.
Singurul candidat în avans, singurul validat
Corina Corbu este singurul candidat la conducerea ÎCCJ care a susţinut ieri interviul în faţa CSM, fiind validată în funcţie.
Poate că ar fi vrut și
alţi judecători să candideze, dar, cunoscând legea, n-au mers mai departe, pentru
că n-au considerat, precum judecătoarea Corbu, că orice procedură demarată de CSM
“se înscrie unor dispoziţii legale”.
Poate că sunt judecători
la ÎCCJ care vor îndeplini condiţia vechimii de 2 ani la această instanţă,
condiţie necesară pentru a accede la funcţia de preşedinte, abia după 14
septembrie. Dar atunci, deși legea le dă dreptul, ei nu mai pot candida, pentru
că postul e ocupat de ieri.
Imaginaţi-vă că asta se
întâmplă într-un concurs oarecare. Că orice altă instituţie publică nu respectă
condiţiile prin lege impuse și desemnează câștigătorul cu mult înainte de
termenul de înscriere la concurs. Ce ar trebui să se întâmple cu cei care pun
la cale această nedreptate?
Consiliul Superior al
Magistraturii “se supune în activitatea sa numai legii”. Asta prevede articolul
2 din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM. E doar o teorie.