Mulți au crezut că tragedia de la Caracal va schimba radical pasivitatea autorităților față de fetele abuzate, că a pus oglinda în fața întregii societăți și că aceasta nu va mai putea rămâne mută în fața suferinței a mii de fete și femei, că va fi un “metoo” românesc.
Tăcerea PNL ne arată că suntem departe de asta.
Diana, una dintre fetele violate de primarul Damian Butnariu fusese răpită de la școală și amenințată că va fi omorâtă dacă nu face ce i se spune (potrivit procurorilor). După viol, fata a încercat să se sinucidă. Rapoartele medicale arată cât de rău au fost afectate cele două copile violate.
Diana a depus plângere, unde a povestit despre proxenetul Adrian Buduroi și primarul Damian Butnariu.
Era anul 2007 și a urmat un proces lung, care s-a încheiat abia în 2019. Proxenetul a primit 15 ani de închisoare, iar primarul a fost încadrat doar ca martor, poziție din care și-a recunoscut faptele.
PNL nu a luat atitudine față de primar nici după suspiciunea că acesta a violat două copile, nici după confirmarea că le-a violat, nici după izbucnirea publică a scandalului, când o țară întreagă a aflat adevărul.
După izbucnirea scandalului în presă, primarul a spus că e normal să fie atacat în an electoral, că e mândru cu ceea ce a realizat pentru comunitatea lui. Un pic mai târziu, a anunțat că se retrage din PNL. La rândul său, partidul a transmis sec printr-un comunicat de presă că “a luat act de autosuspendarea acestuia din poziția de membru al Partidului Național Liberal”, descrisă ca un gest “firesc și așteptat”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9adbd3a1e5fe0aa1b4c8f06c4e0f0c04.jpg)
Realitatea este că, de la un capăt la altul, de la momentul răpirii fetelor până la proces și tăcerea PNL-ului, mentalitățile sunt mai degrabă tipice unei țări precum Afghanistan, decât ale unei societăți civilizate, care își protejează cei mai vulnerabili membri.
În România, judecătorii spun despre fetițe de 10-15 ani că au instigat la viol prin îmbrăcăminte. Judecătorii spun despre fetițe violate în grup că au consimțit violul fiindcă nu au țipat suficient de tare. În unele cazuri de acest tip, dreptatea a fost făcută abia la CEDO, după cum au arătat investigațiile Libertatea. Justiția din România a lăsat să scape 25 de traficanți de copii, care au schingiuit cel puțin 200 de copii — este vorba de investigația internațională din cazul Țăndărei, unde britanicii au condamnat peste 100 de persoane, dar capii rețelei au scăpat în tribunalul românesc.
În România, primarul care violează două copile este încadrat ca “martor” și scapă de pedeapsă legală.
Sistemul este compromis, nu întâmplător România se situează în fruntea listei de state care exportă carne vie, în special pentru exploatarea sexuală.
În 2019, Raportul privind traficul de persoane realizat de SUA spune că “Guvernul României nu îndeplineşte în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane” — era cazul Guvernului PSD și este acum cazul Guvernului PNL.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_fa27c94cd0a1feb2f74b0bd2d7966844.jpg)
“Corupţia endemică şi presupusa complicitate la infracţiuni de trafic de persoane au continuat nepedepsite”, autoritățile au lăsat “majoritatea victimelor neprotejate, predispuse la noi traume şi vulnerabile la noi acte de trafic de persoane”, mai arată raportul.
Instituțiile statului sunt nepăsătoare, de multe ori fac mai mult rău victimelor.
Prin atitudinea sa, PNL arată că este lipsit de voința de a îndrepta lucrurile și că face parte din acest sistem care tolerează agresorii și ignoră victimele.
Soluțiile există și nu presupun mari costuri, e nevoie însă de voință.
PNL nu a făcut nici măcar pasul de bază: recunoașterea problemei și toleranța zero față de violator.
Pedepsele pot fi și sociale, de statut.
Cum ați reacționa dacă ați avea o firmă și ați afla că unul dintre manageri a cumpărat și torturat copile? Ați continua lejer colaborarea cu el? Ați vrea să îi mai fiți coleg, prieten?
E nevoie ca victima să moară pentru ca răpirile și violurile să fie luate în serios?
Până și în lumea animală sunt documentate cazuri, spre exemplu la cimpanzei, în care membri care fac rău celor mai vulnerabili sunt excluși din comunitatea lor de maimuțe. Chiar dacă este vorba de masculul alfa. Ba chiar și cazuri în care pui care și-au pierdut mama sunt adoptați de masculul alfa.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_43ce9ad1b5242e22fc706bdc792072c4.jpg)
Blamarea socială, excluderea socială sunt instrumente de corecție care pot contrabalansa vulnerabilitățile unui sistem instituțional defect.
De aceea era important ca PNL să își pună la colț primarul și să deschidă o discuție lucidă despre tragedia fetelor și femeilor din România, urmată de implementarea soluțiilor. Dacă nu din empatie, măcar rațional, fiindcă o societate prosperă este una care are grijă de cei mai vulnerabili. Dacă cimpanzeii pot, de ce nu au putut și liderii PNL?
***
Laura Ștefănuț a lucrat ca jurnalistă de investigații între anii 2008 și 2018, munca ei fiind reflectată la televiziunea publică germană, televiziunea ARTE, Reuters și alte canale media. În România, a colaborat cu presa independentă și cu Digi 24, unde a fost gazdă a emisiunii 24 de minute și editorul secțiunii de Opinii și Analize. A fost “US Professional Fellow”, cu rezidență în Chicago și a primit “Balkan Fellowship for Journalistic Excellence”.
În 2019 a locuit la Viena, ca bursieră “Milena Jesenská”, din cadrul Institute for Human Sciences.
Din același an a început colaborarea cu
secțiunea de Opinii a publicației Libertatea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20f4b732ec996db395bf8e8c5fd41a7f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b062c901c4e7322050b268cb2df31a37.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8ab6f812adbc0f630295f6b7c902f4fb.jpg)
![Imagini video! Momentul în care criminalul concurentei de la “Insula iubirii” e ]ncolțit de polițiști! Bărbatul s-a sinucis în parcarea complexului Cosmopolis](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d99102017ed2abdf6e51ed331efd573.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd9a2e18f8c72a4f62e2aad89915e734.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8d1a72e19207177af53e5ff5a277317e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3f8dc3a67e95abdb01f9086214b633cb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dc7f7e91d7156ce136fd5e59ff45ec07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ff41715c8d835d1a6818666123a0e881.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_fb46d77629ee6965bf5b0ae3708531c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_38f8c0dc18c6444c091f241b7180c949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_20345c06a16d009c6474651f9de63022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bb6de6fad1529cac241cd2dc6232993b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0867b6a6c7c9a59cf75e56327da267b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_978826d10f3de15ef40965f89ea52d28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2eaab458ac54ac99ed03774a904db9db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_3573c1fc6e9180ba845812601a05c7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_92531cd70d2a839625f127b101928a32.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_46a29506b1e107f00516eb62f320b5f9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.