Sondajele la nivel național, în prime-time (orele 19:00 – 24:00), arată că noi categorii de public au urmărit aceste programe. Tinerii cu vârste  între 18 și 24 de ani s-au instalat timid în fața micilor ecrane, cei cu vârste între 25 și 34 de ani au prins curaj să pună mâna pe telecomandă, iar publicul matur (35 – 44 de ani) a dat năvală, înregistrând cele mai mari creșteri procentuale în audiența fiecărei televiziuni de știri. De asemenea, a crescut consumul TV în mediul rural și în orașele cu o populație de sub 30.000 de locuitori. În funcție de educație, cetățenii cu studii medii au umflat audiențele acestor televiziuni. Aceste mișcări de telespectatori i-au surprins (plăcut) pe investitorii în publicitatea comercială, care se obișnuiseră să comande reclame în cursul anului pentru un public din ce în ce mai bătrân și inactiv. 

Dar să le luăm pe rând! 

Cea mai spectaculoasă modificare a publicului telespectator a suferit-o Realitatea Plus, care a mizat pe promovarea candidatului Călin Georgescu și a partidului AUR. În intervalul 24 noiembrie – 8 decembrie 2024, ponderea din audiența acestei televiziuni a persoanelor cu studii medii a fost de 56,7%, în prime-time, în creștere cu 10 puncte procentuale față de perioada 10 – 23 noiembrie. Realitatea Plus a avut cel mai mare procent de telespectatori cu studii medii de pe nișa știrilor TV. Alte televiziuni cu procente ridicate: TVR Info (55,2%), Prima News (55%) și România TV (54,2%) – cu mențiunea că primele două televiziuni au avut audiențe foarte mici la nivel național. 

Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale
Recomandări
Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale

Aproape 30% din audiența Realitatea Plus a fost formată din oameni cu studii superioare, în scădere cu 3 puncte procentuale față de cele două săptămâni anterioare primului tur de scrutin prezidențial. La această categorie a „intelectualilor” au condus Euronews (57%) și Digi24 (55%). Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din audiența acestor televiziuni a fost formată din persoane cu studii superioare. La polul opus s-au aflat România TV (20,8%) și TVR Info (34%). De asemenea, România TV a avut cea mai mare pondere a studiilor primare: 24,3%. Asta în timp ce la Antena 3 CNN, procentul a fost de 11,2%, iar la Realitatea Plus de 12,8%. 

La România TV, cota de 42,8% din audiența în prime-time (428.000 telespectatori pe minut) a fost formată din persoane care locuiesc în mediul rural. Este cea mai mare cotă procentuală dintre cele opt televiziuni de știri prezente în măsurătorile realizate de Kantar Media. Alte televiziuni urmărite la sate: Realitatea Plus (38,6% din audiența televiziunii), TVR Info (35,3%) și Antena 3 CNN (31%). Să notăm că ponderea ruralului din audiența Realitatea Plus a crescut cu 11% față de perioada 10 – 23 noiembrie, cel mai mare salt de pe nișa de știri. 

Telespectatorii din urbanul mic (sub 30.000 de locuitori) au avut următoarele procente din audiențele acestor televiziuni: România TV (19%), Antena 3 CNN (11,6%) și Realitatea Plus (17,8%). 

România a intrat în Schengen terestru, anunță președinția ungară a Consiliului UE
Recomandări
România a intrat în Schengen terestru, anunță președinția ungară a Consiliului UE

La rândul său, Digi24 se poate lăuda că mai mult de un sfert din audiența sa a provenit din București: 26,8%. Audiența medie a fost de 150.000 de telespectatori în prime-time, în perioada analizată. Alte televiziuni cu ponderi mari de bucureșteni: Euronews (20%), B1 TV (19,2%), TVR Info (19%) și Antena 3 CNN (15,2%). Această din urmă televiziune a avut cea mai mare pondere a telespectatorilor din orașe cu peste 200.000 de locuitori din audiența sa: 10,2%.

Pe targetul de vârstă 35 – 44 de ani, la nivel național, fiecare televiziune a înregistrat creșteri spectaculoase. În cazul Realitatea Plus, cota acestui public a crescut de la 2,2% din audiența sa (10-23 noiembrie) la 8,8% (24 noiembrie – 8 decembrie). O creștere a cotei de 300%! Dar cele mai mari procentaje se regăsesc la Euronews (22%) și Digi24 (18,3%). La grupa de vârstă 45 – 54 de ani, tot cele două televiziuni au deținut cele mai mari ponderi: Euronews (28,6%) și Digi24 (24,5%).

Televiziunile cu cel mai mare procentaj al femeilor din audiență au fost România TV (53,4%) și Antena 3 CNN (50,7%). Bărbații au fost mai prezenți la TVR Info (59,3%), Digi24 (58,3%) și B1 TV (57,8%).

Toate aceste date (care se uită imediat după ce-au fost citite, nu-i așa?) pot sugera că românii își aleg televiziunile de știri în funcție de votul pe care l-au acordat pentru un partid sau un candidat. Spune-mi la ce televiziune te-ai uitat ca să-ți spun pe cine ai votat! Degeaba te-ai uitat, degeaba ai votat.    

Gabriel Resources a anunțat că este într-o „situație financiară critică” și a cerut sprijinul acționarilor. Istoria proiectului minier inițiat de Frank Timiș în 2001
Recomandări
Gabriel Resources a anunțat că este într-o „situație financiară critică” și a cerut sprijinul acționarilor. Istoria proiectului minier inițiat de Frank Timiș în 2001

Foto colaj: Shutterstock, capturi youtube       

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
FANATIK.RO
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Observatornews.ro
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI