ComenteazăEra în august 1927 când Calvin Coolidge, al treizecilea și unul dintre cei mai apreciați președinți ai Statelor Unite, favorit pentru al doilea mandat, a convocat o conferință de presă în vacanță, pe nepusă masă.
Președintele a intrat și a oferit fiecărui jurnalist prezent un bilețel pe care scria: „I do not choose to run”.
Apoi s-a ridicat, a adăugat că „pentru azi” nu va mai exista nicio comunicare dinspre instituția prezidențială și a plecat.
Fraza lui Coolidge a fost întoarsă pe toate părțile, intrând în antologia ambiguității de înalt nivel. De ce președintele a spus „Nu am ales să candidez”, în loc să folosească frazarea, mai logică, „Am ales să nu candidez”? Ce ascundeau decizia și, mai ales, exprimarea?
Cert e că n-a mai candidat.
În locul său a participat în alegeri și a câștigat tot un republican, Herbert Clark Hoover, omul care arăta ca un președinte ideal, de la costumație la forța fizică emanată, dacă acceptați exprimarea.
Rămânând la bicepși, după ce s-a vaccinat într-un meritat anonimat – așa se întâmplă când nu ai prestigiul fitness al președintelui Iohannis și al premierului Cîțu -, Ludovic Orban a fost întrebat cum comentează cererile de demisie din fruntea PNL. În ultimele zile, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău i-au cerut lui Orban să plece.
Ludovic Orban a răspuns că deocamdată el e președintele partidului și că anul acesta va exista un congres, la care „dacă mă voi hotărî să candidez pentru un nou mandat voi anunţa”.
În cazul limbii române pentru uzul clasei politice, lucrurile sunt mai clare decât în Dakota de Sud, acolo unde era președintele Coolidge când a scris bilețelul cu „I do not choose to run”.
În politica noastră, te poți hotărî tu sau te pot hotărî alții. Pe acești „alții” nu i-a ales nimeni, niciodată, dar au capacitatea de a fi chiar mai puternici decât cei aleși, atunci când au cu ce și când oamenii se lasă hotărâți de către ei.
În general, cine ajunge la Cotroceni intră în grațiile deținătorilor de secrete, dosare și bilețele. Atunci, șeful statului român începe să o ia pe scurtăturile democrației. Unii dintre președinți, care sunt talentați în a tăia colțurile terenului, cum nu a fost Emil Constantinescu, dar cum au excelat Traian Băsescu și Klaus Iohannis, se califică la statutul de „Divinitate”, ca să-l cităm tot pe Rareș Bogdan. În logica puterii care „dă bine” la noi, fosta vedetă TV crede că l-a lăudat pe Klaus Iohannis, dar, în desenul democratic, el tocmai a descris nepermisul.
Iar „Divinitatea” nici nu se mai deranjează să hotărască, ea sugerează. Dacă cel țintit nu înțelege, „Divinitatea” trimite mesaje pe bilețele, care uneori se întâmplă să fie oameni.