Cum mi-am descoperit consătenii într-un documentar pe National Geographic despre OZN-uri și ce ne pot spune americanii despre extratereștri

Nu sunt pasionat de o posibilă viață extrapământească. Prefer o ipoteză mai excentrică: suntem niște ciudate accidente, iar dacă în Univers or mai fi și alte accidente (tot ce e posibil), este ridicolă și impasibilă distanța care ne desparte. Știu că e frumos să speri în extratereștri, ei ar fi ultima noastră speranță să strigăm „nu mai suportăm, vrem o Terra ca afară”.

Ce i-a apucat pe americani

Un material din New York Times de acum 4 ani a alimentat din nou pasiunea isterică pentru OZN-uri. În 2017, ziariștii au arătat că există un departament special, cu buget special, pentru analiza obiectelor neidentificate filmate sau observate de militari (US Navy mai ales).

Din raportul care va fi prezentat la sfârșitul acestei luni, concluziile au ajuns deja în presă, le-ați văzut probabil și pe la noi. Pe scurt: nu e mai nimic, nu vom avea confirmarea că americanii țin ostatici turiști din altă galaxie. Mai interesant mi se pare un pasaj tipic de război rece reînviat, și anume că raportul nu exclude ca soldații americani să fi asistat la exerciții secrete cu vehicule hipersonice, demarate de rivalii chinezi sau ruși! Așa mai vii de acasă, războiul rece este cel care aduce periodic extratereștrii în prim-plan. 

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Toți luptătorii pentru scoaterea extratereștrilor din catacombele Pentagonului au înnebunit după materialul din NYT. Pentru că, în opinia lor, el dovedea că „au avut dreptate”. Adică că guvernul chiar se ocupa serios și băga milioane în investigarea OZN-urilor. Nici nu mai contează că n-o să iasă la lumină mare scofală. Important e că guvernul a ținut ceva secret și că încă ascunde lucruri. Toți acești conspiraționiști ar înghiți orice, numai un lucru extrem de evident nu: că principala preocupare a unui guvern este să-și mascheze propria indiferență sau prostie, iar capitolul „ET” intră probabil la această categorie.

Să fie transparență. Dar sunteți pregătiți să acceptați că nu-i nimic, deși avem dovezi clare că oameni lucizi și antrenați au văzut fenomene inexplicabile? Imposibil. Poporul incredul nu mai acceptă: și dacă nu e nicio conspirație, puneți mâna și inventați una! Aici s-a văzut mâna de geniu a comunicatorului american: el a adăugat acolo esența, anume că „nu exclude existența fenomenelor extraterestre”.

Extratereștrii sunt o problemă de familie

Marele Steven Spielberg ne-a arătat de ceva timp secretul suprem al unui extraterestru bine reușit. El trebuie să descopere coeziunile intime familiale, el dezvăluie adâncurile dramei familiale sau micile crize adolescentine. Cu alte cuvinte, ne spune că extratereștrii suntem chiar noi, noi și familiile, comunitățile noastre.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Nu mă refer atât la ET, clasica poveste cu „mami, am găsit un cățeluș, pot să-l țin?” dusă în spațiu. Mă refer mai ales la „Întâlnire de gradul 3” (1977), unde un bărbat de vârstă mijlocie, cu familie într-un orășel idilic american, o ia razna, dar nu fuge oricum cu o altă femeie, fuge cu o altă femeie după extratereștri (unii care comunică prin melodii tâmpe la orgă). Filmul e minunat prin pedalele apăsate de Spielberg, drama clasică de familie este învestită cu o gravitate cosmică.

Tot Spielberg ecraniza și poveste lui H.G.Wells prin „Războiul lumilor” (2005), cu un adaos important. Eroul interpretat de Tom Cruise își duce copiii la mama lor, de care divorțase. Îi luase pentru un weekend și tocmai atunci extratereștrii se apucaseră să distrugă lumea. Cu un folos: copiii au învățat lecția legăturii de familie (și a gripei care poate îmbolnăvi și civilizații extraterestre).

Extratereștrii sunt proiecții ale problemelor de familie, deci. Dacă nu v-am convins, am ipoteza clară că seria „Alien”, minunata invenție a lui Ridley Scott (primul film în 1979), poate fi interpretată și ca aventura unei mame singure într-o societate ostilă.

Ripley, extraordinara eroină, luptă și cu ipocrizia corporatistă a șefilor ei de pe nava spațială, și cu vietățile ostile din Univers, ea fiind însărcinată cu astfel de creatură. Ce să mai zic!?, povestea ar putea fi transpusă cu ușurință într-un roman de secol 19 despre drama unei fete cu copil ilegitim într-un oraș micuț, plin de fiare umanoide moraliste.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Marea învățătură ar trebui aplicată și în cazul acestor mari dezvăluiri americane: cea mai mare aventură este să scoți extratereștrii din poveste și să vezi cu ce rămâi. Rămâi cu noi forme de cheltuit banii publici pe prostii, în loc să-i bagi în educația oamenilor care nu mai au altă speranță decât extratereștrii.

Nănești

Ne întoarcem la povestea OZN-ului din satul meu. Pe scurt, foarte mulți martori au văzut niște discuri luminoase deasupra satului. Cei mai mulți, la o nuntă (unde se aflau și părinții mei). Taică-meu a tranșat scurt când l-am întrebat: „niște lumini, mare scofală”. Dar taică-miu era un tip atât de sceptic, încât și dacă veneau extratereștrii personal la el îi dizolva cu două glume. Alții, tot martori credibili, cei care au vorbit pe la National Geographic sau pentru ziarul nostru, Libertatea, sunt, de exemplu, profesorul Agafiței, cel care mi-a împrumutat toată copilăria cărți. Omul spune ce a văzut, luându-și toate precauțiile, știe că ar putea fi interpretat aiurea, dar nici n-are chef să ascundă o așa experiență. 

I-am mai găsit pe la National Geographic și prin alte zeci de materiale pe mătușa Cornelia și unchiul Mitică. Cadrul de la televiziunea americană era memorabil, cu ei doi sprijiniți de o aceeași bicicletă. Și cu glasul puțin ascuțit al mătușă-mii care ar putea doborî MIG-uri cu două trei exclamații. Tanti Cornelia mi-a dezvăluit culisele. Cică au venit ăia de la National Geographic să-mi filmeze rândunicile. Cum adică?, zic. A stat cameramanul un sfert de oră să prindă un cadru cu puii de rândunică din cuibul de pe prispă. I-am explicat lui tanti că asta e „artă”.

Tanti Cornelia s-a plictisit repede să spună povestea. O pană de curent și o întâmplare stranie cu zeci de martori, ok, dar deja era prea mult. Însă, de fiecare dată când mai venea o echipă de reporteri în fața casei, se înmuia. Un ziarist de la Kanal D, mi-a zis, era cam slab și obosit, așa că a băgat în el niște sarmale de post cu mămăligă, să nu leșine pe uliță.

Care ar fi lecția cu OZN-ul și Năneștiul, după ce dai extratereștrii la o parte, din poveste? Că e un sat cu o mare variație de caractere, personaje, de fapt mai stranii decât extratereștrii înșiși. Mediul rural e prezentat de obicei atât de clișeistic, încât toți oamenii par niște umbre din Las Fierbinți.

A fost nevoie să vină extratereștrii pe aici ca să stea de vorbă cineva serios cu oamenii. Chestia mai tare fiind, desigur, că nu au văzut doar OZN-uri, dar, stai așa!, să-i asculți ce cred despre pensii, despre joburi, despre stat etc.

De altfel, după zecile de materiale văzute și citite despre întâmplarea din Nănești, mi-am dat seama ce e cu adevărat interesant la oamenii ăștia, unii dintre ei foarte apropiați mie, este calmul lor, nu încearcă să convingă pe nimeni de ceva. Ba chiar sunt mai sceptici decât și-ar dori unii reporteri. La Nănești, un OZN e un OZN și atât, mare chestie!, oamenii ăștia știu secretul dinainte să apară raportul din Congresul american.

Așa că, la 20 de ani de la pogorârea OZN-ului peste satul meu, vă dau un sfat, dați la o parte OZN-ul din poveste. Mai important e întotdeauna ce rămâne, fie că se întâmplă la Spielberg sau într-un sat de pe Siret.

Foto: Eli Driu

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește-ne pe Google News