ComenteazăSe dă un oraș de, să zicem, 70.000 de oameni. Să-l numim Anonimeni, un frumos oraș nici prea-prea, nici foarte-foarte, plin de cetățeni pe care să-i numim “anonimi”.
Partidul nu contează
Avem un primar cu două-trei mandate în CV, partidul nu are importanță. Cei care nu-și mai suportă primarul așteaptă, desigur, o alianță a opoziției împotriva lui.
Sunt și vreo două partide mici care își negociază lipsa (atenție!, lipsa, nu prezența!) din competiție. Dacă nu se prezintă la vot, opoziția unită are șanse să dea jos primarul în funcție.
Dacă primarul actual împarte puțin din putere cu ăștia micii și îi determină să fărâme opoziția cu diverși candidați, atunci își conservă fără probleme mandatul. Tot un fel de democrație, dar doar pentru un maxim de 10% din Anonimeni.
“Ține-mă, că îl bat!”
În timpul negocierilor, intră în scenă realitatea. Realitatea e compusă din PUZ-uri, aprobări diferite de construcții, afaceri pe bani publici mici și medii. 10% din oraș, să le numim elite de afaceri, politice sau funcționărești, cu tot cu familiile lor, intră în vrie.
Ei “se luptă”, dar lupta trebuie să fie cu mănuși. Este metoda cunoscută în cartier sub numele “ține-mă, că îl bat!”.
Cum să faci să dai jos primarul sau șeful de Consiliul Județean din funcție, fără să-ți periclitezi contractele pentru cine știe ce bloc, complex turistic etc.?
Cum să fii revoluționarul Anonimenilor când ai o afacere bunicică din vânzarea de mici la zilele orașului și ale comunelor din proximitate? Cum să vrei să schimbi ceva când, de fapt, ți-e oarecum bine cu vreo 5 magazine din cartierul sărac din Anonimeni? Este o neputință profundă care roade fundațiile orașului.
Criza COVID crește influența primarilor în funcție
Pe lângă aceste frâne clasice, avem un “bonus de COVID”. În fața posibilei crize economice generate de carantine și restricții, se panichează toată lumea, dar mai ales acei 10% care dețin deja frâiele micii societăți “anonimene”.
O familie cu o afacere înfloritoare, de exemplu, va avea tendința să găsească și mai multe plase de siguranță decât are deja: pe lângă averea privată, va căuta să-și plasese progeniturile în posturi cu rente sigure, publice. Sau să-și garanteze un contract public în plus. Că nu știi ce va veni.
În situații de criză, așa s-a întâmplat și în 2009-2010, tendința e ca vârful piramidei să ia cu asalt fondurile publice. Toți capitaliștii, mici și mari, la cea mai mică cutremurare a pieței, fug sub pulpana publică. De aia auziți urletele împotriva asistaților social. Oamenii cu bani și oamenii fără absolut nimic, intră în competiție directă, pe timp de criză.
Cazul Iași: PUZ-urile lui Chirică
Ieșim din Anonimeni și mergem puțin spre orașele mari. La Iași e un caz-școală, nici nu mai contează partidul. Nici nu trebuie să-ți imaginezi vreo mafie serioasă imobiliară. Nici măcar nu e mafie propriu-zis.
Tot omul “ajuns” visează acolo la un bloc plasat bine. E un tăvălug cu amestec legal-ilegal-avocați-comisioane. Imaginați-vă, în locul celor câteva sute de mii de oameni dintr-un oraș, un lan de porumb.
Imobiliarii sunt doar cei care manevrează combina. Ei nu văd cetățeni, văd cel mult niște entități organice bune de exploatat. Și prin metode mafiote, dar mai ales prin metode legale puse la dipoziție de statul român: retrocedări aiurea, parcuri devastate, ambiguități legislative etc.
Marele inamic e imobiliarul în acest moment, dar acest inamic va câștiga oricum alegerile. Precum Chirică la Iași, pe care PNL-ul n-a avut grețuri să-l ia cu el. Așa e epoca, imobiliară, de PUZ-uri și de Chirici e nevoie peste tot.
Cazul București: ecuația Ponta-Băsescu
Când nimeni nu poate deci să o facă pe politicianul vioi, pentru că riscă să-și strice aranjamentele, apar puțin în scenă și formațiunile mai mici. Bucureștiul, un Anonimeni mai mare, este animat de cei doi sateliți cu putere de negociere, Ponta și Băsescu.
Cei cu șanse reale, Nicușor Dan și Firea apar în medii safe, își aranjează mesajele, și-au pierdut orice consistență. Ponta și Băsescu îi amenință că intră în competiție și strică toată sceneta. Ponta se preface că joacă, fără să joace. Avantaj Firea. Dacă intră și Băsescu, avantaj tot Firea.
Normal ar fi să fie prezenți amândoi pe scenă, să-și ia procentele și asta e, așa e democrația. Dar Ponta și Băsescu și-au negociat absența.
Bucureștiul poate hrăni mulți nesătui cu funcții și contracte. Însă mai interesantă este negocierea pentru locuri în viitorul guvern.
Pentru că multă lume e resemnată deja, cu Ciolacu în frunte, că va fi o alianță de dreapta la putere după parlamentare, pe lângă care vor pluti și sateliți precum Ponta sau Băsescu. Sau chiar amândoi.
Pot băga mâna în foc că Băsescu a așteptat oferte zdrobitoare de la Firea, nu de la aliații “firești”, de dreapta. Și sunt autorizații și contracte multe de dat și pe București, vreun parc de copii de refăcut de 50 de ori în 3 ani s-o găsi și pentru PMP.
Liderii pe care-i merităm
Votul dintr-un tur, cheltuielile suplimentare de COVID-19, care au suplimentat rația de rente discreționare pentru primarii și șefii de consilii județene în funcție, toate produc plictiseală pentru marele public și foșgăială infernală pentru negocierile de nivelurile 2-3.
Strategia preferată de comunicare este strategia Iohannis. Nu se vorbește decât cu ceva presă aservită, nu se dau interviuri, nu se intră în dezbateri cu contracandidați.
Iar toată această fierbere are loc tocmai din motivele opuse celor care ni se spun de obicei: nu e vreo piață liberă democratică nici în economie, nici în politică, doar se rearanjează puțin la vârf modelul piramidei.
Mare parte din populație e exclusă de la aceste alegeri. Eu am presupus doar un 10% care să se simtă direct interesați de aceste alegeri. Restul electorilor sunt atât de alienați încât nici nu prea mai știu ce să ceară de la primar.
Deci, da, e puțin valabilă și aia cu “liderii pe care îi merităm”.