Poți cunoaște sufletul unui jurnalist prin condeiul său. Îi poți auzi bătăile inimii, diastola care se prelungește fix la o frază pe care o parcurgi. Autorul, nevăzut, e curios de ceea ce crezi despre textul său. Îl poți simți pe autor că îți confirmă, zâmbind și dând din cap, complice, că da, ai înțeles, asta a vrut să spună! Ești pe aceeași lungime de undă cu el și nu te poți opri din citit. Sau, din contră, te poți certa, imaginar, dar și real, cu semnatarul textului. Poți să nu fii de acord, dar continui să îl citești cu patos, pentru că palpezi bunele intenții. 

Scrisul bun nu minte, scrisul bun îl dezvăluie pe cel din spatele condeiului, de parcă ar fi cunoștința ta de o viață.

Ca și voi, așa o știam pe Iulia Marin. O citeam. Pentru mine e de ajuns ca să înțeleg omul.

Ceea ce s-a întâmplat în studioul România TV în două seri consecutive, pe 19 și pe 20 aprilie este, din păcate, nu de azi, ci de ceva ani, noua normalitate. Faptul că platoul seamănă cu niște cabine de duș din care vorbesc unii îmbrăcați, îmi întărește imaginea că invitații din studio, cu Ciutacu în frunte, au dat cu bormașina taman în noaptea de Înviere.

Nu s-au oprit până când gaura a ajuns pe partea cealaltă a bunului simț. E cam mult. Sunt curios să văd ce se va alege de această exagerare a RTV, care a mobilizat Apelul a sute de redacții, edituri și universități concurente împotriva limbajului urii. 

Eu sunt convins că Iulia nu le-ar fi răspuns celor din studioul „cu dușuri”. Nu le-ar fi spus nimic, pentru că la cât de profund înțelegea România de azi, ar fi știut că zornăitul din mijlocul unor astfel de personaje – și în mijlocul unor zile sfinte – nu vine din izbânda Luminii asupra Întunericului, ci se aude din pumnii cu care se bat în piepturile de tinichea corbii ruginiți, lacomi de audiențe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News