ComenteazăGara de Nord, mijlocul lui august, 2022. Anunțul inevitabil nu doar că vine, ci se și se repetă pe măsură ce întârzierea trenului capătă proporții.
„Stimați călători, trenul 346, operat de CFR călători, operator de stat, are o întârziere de 35 de minute!”. Peronul e plin, doamna de la informații mai are un pic și zbiară cu explicații de după tejgheaua ce amintește de plasele pitite dedesubt cu mezeluri pentru pile, în timp ce prostimea stă la coadă cu cartela mototolită în mână.
Mirarea mea nici măcar nu mai e legată de faptul că un tren ce pleacă tocmai la Viena, pornește la drum, din București, cu vreo 45 de minute întârziere. Nici măcar explicația „nașului”, care scoate imbus după imbus din geanta de iluzionist, doar-doar va reuși să deschidă geamul, căci aerul condiționat, evident, nu funcționează. „S-a stricat un vagon care mergea până la Viena și pe acolo nu avem voie să circulam cu nicio stricăciune…”.
„Ce pretenții am?!”, îmi pun în gând întrebarea și imediat ajung să mă îndoiesc de problemele CFR, îmi fug gândurile, „uite!, alții fug de război, eu vreau răcoare…”.
Dar uimirea mea se rezumă strict la detaliul repetat strident în toate anunțurile de la peron: „operator de stat, operator de stat”.
De ce trebuie amintit faptul că CFR e operator de stat, taman când anunți trenul?
Și mai ales la întârzieri? Probabil să nu uităm că în România statul e în întârziere față de cetățeni. Sau poate că e doar o chestiune electorală, un curent naționalist temperat, ceva de genul: „întârzie, întârzie, dar măcar e al nostru trenul, maică, nu l-au furat străinii!”.
„Nu merge când e cald…”, ridică din umeri șeful de tren, apoi continuă să ofere indicații unor pasageri binevoitori care muncesc să deschidă un geam, să putem respira. Îmi aduc aminte că la tura trecută spre Brașov, cu vreo două săptămâni în urmă, șeful de tren pornise hotărât, însoțit de doi pasageri, să repare aerul condiționat: „Haideți cu mine, să vă arăt, poate îi dăm de capăt!”. Duși au fost.
Aerul e tot fierbinte, trenul – plin. „Știți, nu am reușit niciodată să prind un aer condiționat în funcțiune pe traseul București-Brașov în ultimele trei luni, îl informez zâmbind pe șeful de tren în timp ce-mi compostează biletul. Poate nimeresc același vagon?!”. Râde cu poftă. „Știu, știu… nu e vina noastră…, de la 27 de grade pur și simplu înțepenește!”.
La Sinaia e răcoare, dar aerul condiționat e tot la locul lui, doarme dus. Gara frumoasă te duce cu gândul la Castelul Peleș, călătorii pozează Bucegii.
„Credeți că putem recupera o oră de întârziere?”, îl întreabă doamna din fața mea pe șeful de tren. „Facem tot ce putem…”, răspunde serios acesta, precum un politician veritabil, tartor al „operatorului de stat”.
Foto: Agerpres