Cum vrea Donald Trump să rămână în istorie și de ce Putin nu e chiar fericit. Câteva schițe pentru dinamica geopolitică a lui 2025

Pe plan intern, poți cel mult ajusta birocrația, adopta legi de protecție socială sau regla taxele, așa cum poți dramatiza mediatic „scandalurile” din capitală: cea mai puternică economie capitalistă, cu cea mai flexibilă piață a muncii, se descurcă și fără prețiosul ajutor al elitei federale, așa cum giganticul „complex militaro-industrial” prosperă din contracte garantate cu statul. 

Dar ce se schimbă în politica externă a SUA? Din anunțurile ghiduș-enorme rezumate în postările noului-vechi președinte rezultă tot mai clar că omul își propune să facă afacerea secolului pentru America: regulile stabilite și încă respectate, formal, nu prea mai contează. Orice negociere e mai curând bilaterală și seamănă cu tranzacțiile dintre companii, în vederea unor „fuziuni și achiziții”. Canalul Panama va fi rebotezat „Donald Trump”. Canadei i se propune să devină cel de-al 51-lea stat al SUA. 

Poate că și Mexicul ar putea adera la o nouă „uniune” pan-americană, dincolo de acordul NAFTA. Dacă Franța a vândut Louisiana și Rusia țaristă a monetizat Alaska, de ce n-ar face și Danemarca un pas similar, scăpând de Groenlanda? 

Evident, echipa dlui Trump reacționează la stresul geopolitic BRICS+ printr-o visată repliere a Occidentului în cele două Americi: bastionul democratic și capitalist din Nord, cu anexa latino-americană; oricât de nerealistă, căci greu de aplicat prin simplă negociere, viziunea aceasta dezvăluie, ca într-o confesiune psihanalitică, ideea că pentru noua administrație, U.E. nu mai reprezintă matricea civilizației euro-americane, ci un soi de client colectiv prestigios, dar deloc indispensabil, forțat să contracteze servicii de securitate colectivă de la Washington. 

Recomandări

Regiunea României care vede prima autostradă între orașe la 35 de ani de la Revoluție. Șosele de zeci de miliarde proiectate până în 2030

O piață pentru F-35 ceva mai mare decât Arabia Saudită, cu brânză Camembert și șampanie la suprapreț. 

Donald Trump se comportă de parcă opoziția (cultural-ideologică și politico-socială față de maniera sa pragmatică și unilaterală de a redobândi – mai exact de a redefini – „măreția Americii”) n-ar mai exista, inclusiv pentru a schimba la o adică majoritatea din Senat și Camera Reprezențanților, peste doar doi ani și jumătate. Ambiția implicită a noii administrații pare să vizeze o redesenare geopolitică a mapamondului mai rapidă decât cea la care aspiră BRICS+. Un soi de fulgerătoare politică a faptului împlinit, în agonia finală a ONU și cu o nouă agendă americanocentrică bifată pe termen mediu și lung. 

Impetuozitatea acestor ambiții riscă să le creeze europenilor impresia lipsei de alternativă și impulsul unei alinieri mecanice, foarte asemănătoare cu poziția „brace for impact” recomandată pasagerilor unui avion în picaj. 

Înainte de a cumpăra Groenlanda sau de a smulge Canada (altfel, un stat G7…) de sub autoritatea simbolică a coroanei britanice, dl Trump va trebui sa abordeze dosarul conflictului ruso-ucrainean. UE (și statele membre NATO din UE) nu vor accepta să lipsească de la masa tratativelor de pace nici președintele Zelenzki și nici ele, iar dl Trump nu poate găzdui procesul la Washington: ar fi o umilință prea mare pentru Putin să joace, pe la vreun nou Camp David, rolul fantomei unui Yasser Arafat. 

Recomandări

Elogiu adus României de televiziunea americană CNN: „Nu au mai rămas multe locuri în Europa, dar România se apropie”

Oriunde se vor desfășura, negocierile de pace îl pun pe Putin în cea mai ingrată postură. În primul rând, războiul început de el, pe persoană fizică, nu i-a adus niciun avantaj. Nu e liderul formal al BRICS+: China joacă mult mai plauzibil acest rol. Nu a schimbat regimul de la Kiev și a cucerit, cu tot cu peninsula Crimeea, circa un sfert din Ucraina: un sfert distrus economic, minat, neguvernabil și pentru a cărui reconstrucție nu are nici bani, nici resurse umane locale (ar trebui transferate din Rusia). 

Economia Federației Ruse e în contracție, după o militarizare care a supt resursele statului (izolat internațional) exact așa cum cursa înarmărilor, accelerată sub Ronald Reagan, a epuizat URSS. Fundătura din Ucraina va fi preludiul unor secesiuni adiționale, exact așa cum eșecul Moscovei în Afganistanul anilor 80 a prefațat implozia Uniunii Sovietice. 

Chiar dacă dl Trump va bloca accesul în NATO al Ucrainei, va compensa asta prin înarmarea ei consistentă (în fond, e și ea o piață pentru arsenalul hi-tech made in USA). Europenii, japonezii și sud-coreenii vor participa la reconstrucție și procesul integrării în UE va continua. 

Recomandări

Top 10 achitări spectaculoase în anul 2024. Cine sunt inculpații VIP care au fost găsiți nevinovați și câți dintre ei „au fentat” justiția

SUA vor presa în continuare pentru ca UE să se decupleze de gazul rusesc și să cumpere mai mult gaz lichefiat american. NATO ca atare va rezista, dacă europenii vor aloca 5% din PIB pentru cheltuielile de apărare colectivă. Abia oprirea ostilităților – și apariția acelei fâșii demilitarizate, în maniera celei care secționează durabil peninsula coreeană – va decredibiliza intern propaganda lui Putin: absurdele pierderi umane, economice, financiare și diplomatice ale Kremlinului vor deveni în sfârșit evidente pentru întreaga populație a Federației Ruse, ceea ce va spori presiunea pentru o schimbare de regim. 

Putin caută cu disperare o strategie de oprire a conflictului, pe care nu l-a câștigat pe niciun plan, deși tocmai pacea pe care a stricat-o prin acțiunile sale iraționale ar putea fi piatra tombală așezată pe propriul regim dictatorial. 2025 va fi un an mai mult decât interesant.

Urmărește-ne pe Google News