Pe 25 octombrie 2001, Regele Mihai împlinea 80 de ani. Un album editat de Humanitas se deschide cu două dedicații pentru rege: una a regelui Juan Carlos al Spaniei, cealaltă a prințului Charles.

Prințul de atunci a devenit regele de astăzi. Sau, cum a spus BBC la moartea reginei: „A condus mânată de datorie și s-a sprijnit pe credință. Charles este acum regele nostru”.

Acum aproape 20 de ani, Charles scria despre regele Mihai:

„Pentru că îl cunosc de la începutul vieții mele – și pentru că l-am văzut la practic toate sărbătorile familiei noastre de la Încoronarea mamei încoace -, cred că am o oarecare idee despre ceea ce a trebuit el să îndure de-a lungul vieții sale”.

„Mă doare sufletul pentru Mihai și  Ana când știu prin ce teribile încercări și necazuri au trebuit ei să treacă” 

„Mă doare sufletul, de asemenea, pentru români, ale căror vieți, tradiții și bunăstare au fost brutal sfărâmate pentru mulți ani”

„De-a lungul tuturor acestor orori și alienări de neînțeles, Mihai nu s-a lăsat niciodată cuprins de amărăciune sau de răzbunare. El și-a păstrat întotdeauna umanitatea adevăratului bărbat de stat, credința în valorile civilizației și o liniște înțelegătoare. El a rămas, pentru mulți români, o lumină de speranță în întuneric, iar conaționalii lui pot acum, în sfârșit, să vadă adevărul care a  fost înnegurat atâția ani de minciuni și propagandă”. 

Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat
Recomandări

Acest om, care și-a găsit într-un suveran al României inspirație și model, va fi în curând, după cea mai lungă așteptare din istoria Angliei, încoronat drept Charles al III-lea, regele Marii Britanii. Iar principesa Margareta va fi acolo. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

Crisiana   •   12.09.2022, 02:29

La inceput Majestatea sa acum Regele Charles III se lauda cu rudenia cu Vlad Tepes. Acum cu o sta-stra-bunica. Chiar nu conteaza. Cunoaste Romania prin familia regala romana. Ceea ce a facut pentru ea este minunat si benefic pentru aceea zona a Romaniei. Acum ca rege sigur nu va mai putea sa vina asha des in Romania.Sigur ii va simti lipsa.

stelian   •   09.09.2022, 19:52

Cu siguranță nu ești invatat cu munca altfel ai fi știut că oamenii care muncesc sunt demni și nu primesc de pomană, mai ales de la dușmani. Și ai mai fi știut că un om educat mult peste medie nu are nevoie de pomană căci reprezintă forța de muncă foarte calificată iar castigurile sunt pe măsură. Dar când ai toate astea și stai cu mana intinsa la poștaș sa vina cu plicul de la București e clar că undeva este o problema. Vezi că toți oamenii aia despre care am scris mai sus, prizonieri, văduve, orfani s-au descurcat singuri, fara pomană de la nimeni.

    andrei.v.c   •   11.09.2022, 11:37

    Bai ***, du-te sa și vise umede în Rusia și nu distruge tara asta cu gândirea ta, toți de o vârstă cu tine sunteți vinovați de ce e Romania acum. Nu meritați un leu pensie

    Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

stelian   •   09.09.2022, 09:33

Cand vorbim despre cei care au suferit trebuie sa vorbim despre cei care au murit in a doua conflagratie mondiala, despre familiile acestora, despre cei cazuti prizonieri prin lagare si mai putin despre cei care au trait prin Elvetia cu renta lunara platita de statul roman. Si Margareta sufera teribil cand ia sacul de bani in dauna milioanelor de romani care traiesc din punguta cu doi bani.

    misu50   •   10.09.2022, 09:27

    Nu te suspectez de inteligenta, sper macar ca stii sa citesti. Si daca e asa cauta cartile cu istoria adevarata a vietii Regelui Mihai...Si daca nu esti obosit si cele cu istoria monarhiei in Romania!

    andrei.v.c   •   09.09.2022, 19:06

    stelian   •  09.09.2022, 09:33

    Cand vorbim despre cei care au suferit trebuie sa vorbim despre cei care au murit in a doua conflagratie mondiala, despre familiile acestora, despre cei cazuti prizonieri prin lagare si mai putin despre cei care au trait prin Elvetia cu renta lunara platita de statul roman. Si Margareta sufera teribil cand ia sacul de bani in dauna milioanelor de romani care traiesc din punguta cu doi bani.

    Da, așa e, după ce a fost dat afara din Romania cu siguranță că a fost plătit de comuniști. Aceeași comuniști care la fiecare ocazie încercai sa defăimeze casa regală prin toate modurile posibile. Mai mult au suferit aia care au avut de a face cu *** ca tine

    Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro

Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Viva.ro

Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Adevarul.ro

Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro

Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă

Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Observatornews.ro
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI