ComenteazăVrea PSD să captureze economic o lucrare mare? Păi, cu ce s-a ocupat PSD de zeci de ani? N-a capturat tot, aruncând poporetului firimituri, iar poporetul n-a mai fost prost și a luat suta aia de lei de la Ciolacu, dacă n-a apucat să o ia de la Ceaușescu. Chiar așa, ce credeți că veți vedea prima dată: pe Yeti sau diploma de bacalaureat a lui Marcel de la Buzău?
Și uite că tot Nicușor, cu fața lui de polinom în necaz, reprezentant al clanului matematicienilor în lupta cu clanul sportivilor, clanul milițienilor cu salariul mic și case multe și clanul pesediștilor, a rămas ultimul mohican. Ultimul reprezentant de seamă al luptei cu hoarda bugetofagilor care a dezvoltat România până a băgat-o în Africa subsahariană la calitatea vieții.
Aia e, atât au putut românii în democrația lor originală. Vorba bunicului meu bulgar în vârstă de nouăzeci și patru de ani: români, ce să le faci?! Iată bilanțul după treizeci și cinci de ani: una bucată individ în opoziție instituțională. Și ăla olimpic internațional la matematică. Mai mare râsul. Nici doctorat în securitate națională n-are.
În rest, trompete, bâlci și tragedii așteptând să se întâmple. Și apa caldă tot nu vine, tot nu vine. Dar e OK, românii din capitala României, la fel ca în alte orașe mici și mijlocii, pot să stea încă o iarnă în frig și împuțiți.
La urma urmei, trebuia să sosească și decontul pentru distracția din tranziție și pentru votul înțelept aplicat. Chiar așa, cum o mai fi vremea pe la Atena, pe la dom doctor Oprescu, pe care nu-l deranjează așa-zisul stat român nici măcar cu o floare, așa, ca gest, ca recunoștință, cum fac hușenii cu Nelu Tătaru.
Țara noastră e țara noastră, dulce pasăre albastră. Am căutat un cuvânt care să o cuprindă toată. Cred că l-am găsit: jale.
Desigur, jale cu moț, fiindcă românul e deștept, e special, se învârte, se descurcă, își face loc, dă din coate, dă la gioale, bagă strâmbe și ce bine e când îi vine și lui rândul o tură la buget, gest frumos. Și apoi, desigur, urlă că d-aia nu merge nimic în țara asta. Tot la vorbele lui nenea Iancu ajungem: e rândul copiilor noștri să plângă, noi am râs destul.
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu