ComenteazăCitim zilnic felurite explicații. Unii spun că relaxarea estivală a fost privită ca final oficial al pandemiei și că, prin urmare, publicul nu mai resimte urgența vaccinării. Alții dau din nou vina pe carențele sistemului de educație, în contextul cărora prosperă știrile false și teoriile conspirației.
Anumite voci amintesc vizibilul deficit de încredere în relația dintre cetățeni și autorități, moștenit din comunism. Există și o evaluare prin comparația cu alte state-membre UE: după un recent grafic difuzat de EuroNews, România se află la mijloc (adică la coada fruntașilor și în fruntea codașilor).
Acest rezultat oarecum pozitiv reflectă prima etapă a campaniei, când se declanșase un soi de „maraton”: lumea chiar stătea la coadă, pentru a primi serul imunizant. Nu știm unde ne vom afla în plutonul european, dacă actualul dezinteres față de subiect va continua până la toamnă.
Libertate condiționată
Știm, în schimb, că pandemia nu s-a încheiat, că apar noi tulpini ale virusului și că frecvența necesității de a relua dozele nu a fost prescrisă. Nici peisajul european nu e coordonat. Există țări unde viața a revenit la normal și altele în care persistă diferite restricții.
Disparități locale se văd și în SUA. La New York – metropola care, anul trecut, a fost cea mai afectată de întârzierea măsurilor anti-COVID-19 – purtarea măștilor de protecție e în continuare imperativă, chiar pentru persoanele vaccinate.
În ce o privește, Comisia Europeană a lansat certificatul digital – un soi de pașaport epidemiologic – aplicat deja în șapte state membre, cu derogări temporare în altele. Până în august – luna sacrosanctă a vacanțelor – e de presupus că el va fi condiția liberei mobilități în ansamblul celor 27. Așadar, libertate condiționată: nu sună bine, ceea ce favorizează noi forme de vaccinofobie și scepticism medical.
Cu chiu, cu vai, lumea caută să unifice lecțiile COVID-19. Există voința de a vindeca, dar mai ales aceea de a preveni, pentru că nimic nu garantează singularitatea actualei pandemii. Nu e clar dacă obiectivul consensului public, medical și politic se va dovedi realist sau va rămâne un simplu deziderat impracticabil.
Centrul de Științe ale Pandemiei de la Oxford
Am suferit cu toții trauma COVID-19, însă reacțiile psihologice și sociale la această experiență colectivă se bat adesea cap în cap. Unii au rămas raționali, solidari și optimiști, în vreme ce alții au plătit nota depresiei și a panicii latente, care folosește orice pretext pentru a se actualiza.
Există un subton tragicomic în conflictul dintre cei contaminați (sau cei care chiar au pierdut în pandemie membri ai propriei familii) și tabăra celor (deocamdată) scutiți de virus, care îngroașă rândurile anti-vaxerilor, defilând egoist sub flamura unei „rezistențe” când „religioase”, când „elective”.
Între timp, Universitatea Oxford a inaugurat, pe 28 mai 2021, un Centru de Științe ale Pandemiei, cu misiunea de a genera instrumente și soluții globale pentru a preveni, identifica și contracara viitoare riscuri pandemice.
Structura amintită va găzdui cercetări interdisciplinare (boli infecțioase, imunologie, biologie structurală, diagnosticare, procesarea datelor, fabricarea de noi tratamente medicamentoase, teste clinice, sănătate publică, în combinație cu abordări analitice inspirate de științele politice și sociale).
Centrul e conceput ca hub internațional, deci bazat pe nevoia de a împărtăși cunoașterea, dincolo de barierele culturale și de tentația protecționismului. Sunt și eu de părere că aceasta e abordarea cu adevărat eficientă, în termeni strategici, dată fiind natura globală a crizelor de acest tip. Prin alianța dintre știință, sectorul public și industrie vom asista la progrese spectaculoase atât în ordinea inovației, cât și în cea a cercetării fundamentale.
Trecutul ne învață că șocurile comunitare accelerează dezvoltarea pe toate planurile, ceea ce nu le face simpatice, dar le dezvăluie potențialul constructiv.
Se pare că în această logică a fost pus pe picioare, la București, recent inauguratul Centru Euro-Atlantic pentru Reziliență, a cărui titulatură denotă ambiții de mare nivel, în așteptarea primelor rezultate practice, deocamdată făgăduite.