ComenteazăÎntr-o bună zi, când întreg departamentul de creație era maxim
concentrat, trudind pentru o prezentare, din hala deschisă se aude o voce
obidită de art-director: “Shit, am aruncat Photoshopul!“.
Photoshop este un soft, nu-l poți arunca, în mod real. Îl poți
șterge, din greșeală, îl poți dezinstala, dar nu îl arunci cu adevărat. Problema
este că, atunci când ești presat de timp, e neplăcut. Reinstalarea durează,
refacerea setărilor, de asemenea. Este tot ce-ți lipsește atunci când, de fapt,
ai treburi mult mai importante.
Iar România are, în acest moment, treburi cu adevărat importante.
Doar că din Piața Victoriei s-a auzit, prin noiembrie-decembrie, un obidit “Shit,
am aruncat democrația!“.
Prin 2012, pe când PSD și PNL schimbau legislația referendumului
în timp ce tocmai provocau un referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu,
ne-au tras de urechi și comisia de la Veneția, și Comisia Europeană și Curtea
Constituțională, că așa ceva nu se face. Legea modificată a intrat în vigoare
doar după un an, ceea ce a permis ca referendumul, oricât de puțin ar fi
convenit USL, să se desfășoare după regulile existente atunci când se pornise
planul de înlăturare al lui Traian Băsescu.
Acum, din 4 noiembrie încoace, devine din ce în ce mai evident că
PNL n-a venit la guvernare decât pentru a schimba regulile, pentru a-și rezolva
rapid câteva probleme presante, cum ar fi cash-flow-ul sistemului privat de
sănătate, și pentru a provoca, prin sfidare și aroganță împinse la extrem,
alegeri anticipate.
Am fost amăgiți că nu se va mai face nimic fără dezbatere. În
schimb, curg asumările răspunderii guvernamentale, ne fugăresc ordonanțele de
urgență, deciziile se iau în baza democraticului principiu: așa am zis eu!
Recomandările Comisiei de la Veneția, altădată icoană în altarul
la care se închina toată lumea ieșită în stradă, au redevenit ceea ce au fost,
de fapt, mereu: recomandări.
Referendumul consultativ convocat de președintele Iohannis în mai
anul trecut a redevenit ceea ce a fost din start: un referendum consultativ, nu
literă de lege. Astfel, nu mai este o problemă să dai ordonanțe de urgență în
domeniul justiției. Era pe vremuri, dar acum nu mai e.
Așa că, de ce ne mai complicăm? De ce ne mai chinuim, de ce
cheltuim aiurea niște bani? De ce nu sunt numiți primarii, președinții de consilii
județene, consilierii locali, consilierii județeni și chiar parlamentarii prin
ordonanță de urgență. În definitiv, pare posibil. Totul pare posibil. De ce nu
mutăm banii din bugetul statului în anumite buzunare, fără să mai mimăm
intermedierea prin servicii și produse? Ce rost are? Să se dea repede OUG și să
se spună cui îi mai suntem datori, și să se plătească cu celeritate din împrumuturi,
dacă noi suntem prea leneși și nu acoperim nevoile.
Vocea aia obidită, a vreunui avertizor de integritate din guvern,
încă se aude, dar din ce în ce mai slab. “Shit, am aruncat democrația!“.
Spre deosebire de orice soft, democrația se reinstalează mai
greu. Nu era nici cazul și nici momentul potrivit să o ștergem taman acum. Dar
dacă s-a întâmplat, aia e. Cândva, poate secolul ăsta, poate în cel viitor, vom
ajunge la România aia normală care ni s-a promis. Timp este. În definitiv, la
scara istoriei, unii dintre noi sunt biete accidente.