Cred că aveam vreo 11-12 ani când m-am dus pentru prima dată singur la cinematograf. Biletul a costat 2 lei, la cinematograful Doina, din cartierul meu de siderurgiști, nu mă obosesc să verific dacă mai există acum această sală.
Conform locului înscris pe bilet, m-am așezat în primul rând, pe centru. Mai erau vreo doi-trei spectatori, o difuzare de prânz, siderurgiștii erau la muncă, în combinat, dar eu nu m-am întrebat atunci unde sunt spectatorii. Eram emoționat, primul meu film, singur, aproape singur în sală, cu eroul meu preferat: Mihai Viteazul.
Filmul lui Sergiu Nicolaescu m-a impresionat foarte tare. Nu știam cine era Sergiu Nicolaescu, doar că o auzeam pe mama oftând admirativ, frumos bărbat!
Am ieșit cu regretul că Mihai Viteazul a fost ucis mișelește, știam asta din manualul de istorie, și că nici măcar în film nu reușise să mențină Unirea celor trei Principate Române până în zilele noastre, ce păcat! – am gândit atunci ca un copil. Firește că i-am povestit mamei marele film, pe tata l-am sărit, nu-i plăcea Sergiu Nicolaescu, dar îi plăcea Amza Pellea în rolul lui Nea Mărin.
Asta este o amintire, o experiență individuală, care nu are decât o valoare strict personală. Nu are nicio valoare istorică. Pentru că experiențele personale nu înseamnă istorie. Nu vreau să pun semnul de egalitate între experiența de spectator de la începutul anilor 70, ce bine era în România ceaușistă!, se găsea de mâncare și erau cinematografe în cartierele muncitorești!, și istoria dramatică a României într-un regim totalitar, naționalist-comunist.
Sâmbăta trecută, în prime time, am rezistat să urmăresc trei sferturi din filmul istoric „Dacii” pe TVR 1, în regia lui Sergiu Nicolaescu, produs în 1967. Tot cu Amza Pellea în rol principal, de data asta în rolul lui Decebal.
Am observat multe stângăcii, toate hainele dacilor erau curate, parcă ar fi fost împrumutate de la Muzeul Țăranului Român, un soldat roman, care lua cu asalt cetatea dacilor, purta niște chiloți roșii, zidurile asediate parcă erau spălate cu detergent. Nu țin să mă agăț de astfel de defecte (în filmele cu James Bond sunt destule), la atâția figuranți e firesc să-ți scape ca regizor, treacă de la mine, spectator în secolului XXI!
Ceea ce m-au iritat au fost dialogurile, scrise de scenaristul Titus Popovici, un alt om al sistemului comunist, la fel ca și Sergiu Nicolaescu, dialoguri decupate din cărțile de istorie, scrise și rescrise de comuniști. Scuza că filmul este o ficțiune nu ține.
Prima secvență este puerilă și tezistă:
Romanul (în fața cetății): – Deschideți porțile! Vă dăm viața și libertatea.
Dacul (de pe ziduri): – Cine sunteți voi?
Romanul: – Stăpânii lumii.
Dacul: – Veți ajunge dacă noi vom pieri.
Și fix după această replică, dacii pornesc la luptă împotriva romanilor, cotropitorii și stăpânii lumii. Debut în forță! Deja taberele au fost împărțite: dacii, băieții buni, și romanii, băieții răi. Film propagandistic, menit să umfle sentimentul patriotic al românilor, dar mai cu seamă să conecteze istoria (rescrisă de comuniști) la marele conducător, Nicolae Ceaușescu.
„Dacii” lui Nicolaescu vorbesc ca tovarășii activiști, în frunte cu secretarul general Nicolae Ceaușescu.
Iată ce spune la un moment dat Decebal (Amza Pellea): „Aur avem, Severus. Poate aurul și bogățiile sunt blestemul nostru. Aprind ura sau prea marea dragoste a străinilor față de noi. Unii sunt puternici, încă neînvinși. Știu… Te-am primit ca prieten oricând, niciodată ca stăpân. Aceasta e legea pământului nostru. Și dacă noi, cei de-acum, vom pieri, legea va rămâne…”.
Mesajul lui Decebal către generalul Severus are ecou și în prezent: suntem o țară bogată, dar la cheremul străinilor care ne jefuiesc și ne exploatează bogățiile, multinaționalele, corporații, interesele mondiale… De aici ni se trag multe lozinci naționaliste, care parazitează un mental colectiv încă tarat de astfel de producții din „epopeea națională”.
Astfel de filme, „Dacii”, „Burebista”, „Columna”, „Mihai Viteazul” și multe altele, nu numai că n-au valoarea artistică, sunt prost scrise, prost jucate, cu personaje schematice, dar sunt pline de minciuni. Sunt filme pentru marele public, populare (mass market!), dar cu multe neadevăruri, îmbibate în ideologia comunistă. Pentru că ideologia înlocuiește regia. Păcat de actori!
Istoria românilor nu se învață din filmele lui Sergiu Nicolaescu și ale altor regizori ai sistemului comunist, ci din cărțile de istorie. Nu din cărțile scrise de comuniști. Pentru că aceasta a fost marea grijă a comuniștilor: să rescrie istoria, prin orice mijloace – crimă și propagandă.
De ce Televiziunea Română programează astfel de filme? Este o întrebare copilărească, la câte probleme mari are instituția. Și televiziunile private, în decursul anilor, le-au difuzat (și le tot difuzează). De ce TVR programează astfel de filme istorice, niște producții propagandistice, care țin de vechiul regim? Pentru că sunt ieftine și n-au cheltuieli cu drepturile de autor?
Reprezintă „omagii” în memoria marilor actori români? Nostalgiile telespectatorilor? TVR își face „datoria” de televiziune publică? TVR satisface gusturile artistice ale foștilor activiști de partid și ale foștilor securiști? Sau progeniturile acestora, crescute în spiritul dogmelor naționalist-comuniste, sunt la „butoanele” televiziunii? Aceste filme fac rating în prime time? Să mai amintim și filmul „Puterea și adevărul”, difuzat luna trecută pe TVR 2, cu activiști PCR, un film de propagandă comunistă, o manipulare sinistră!
Dacă în urmă cu 40 de ani am văzut aproape singur în sală filmul „Mihai Viteazul”, sâmbăta trecută, am urmărit „Dacii” printre alți 236.000 de telespectatori.
Am verificat în sondajele de audiență: „Dacii” a avut o medie de 236.000 de telespectatori pe minut la nivel național (1,3 puncte de rating). Programul nu s-a situat în top 10 cele mai urmărite producții de sâmbătă seara, dar n-avem pretenția ca „Dacii” să bată „Românii au talent” sau „Survivor”.
Măsurătorile de audiență arată un fapt interesant: nu au existat telespectatori la filmul „Dacii” cu vârste între 12 și 24 de ani sau, altfel spus, numărul a fost atât de mic, încât a intrat în marja de eroare a sondajului.
- Circa 3,3% dintre telespectatorii „Dacii” au vârste între 25 și 34 de ani.
- Mai bine de jumătate din audiență (57,3%) are vârste de peste 55 de ani. (Aici mă aflu și eu, dar nu contează!)
- O treime din audiență (31,8%) a fost deținută de segmentul cu vârste între 45 și 54 de ani, probabil sunt „decrețeii”.
- Să mai notăm că 60% dintre telespectatorii „Dacii” au studii medii, iar 25%, studii superioare.
Cifrele de audiență și profilul telespectatorilor nu sunt încurajatoare pentru astfel de filme, am verificat și audiența „Burebista” (200.000 de telespectatori pe minut), film difuzat în urmă cu două săptămâni. Tinerii nu sunt interesați de aceste filme. Doar nostalgicii.
Dacă tot este angajată TVR să mențină nostalgiile naționalist-comuniste (premeditat sau din prostie), n-ar fi mai sănătos să difuzeze o cuvântare a lui Nicolae Ceaușescu de la o plenară sau de un congres? Poate așa va face un rating mai mare ca „Dacii” sau „Burebista”! Poate va bate „Românii au talent”.
Nu cred că astfel de filme trebuie aruncate la lada de gunoi a istoriei cinematografiei naționale, dar un gest de ocolire sau de evitare ar fi la fel de igienic ca și purtarea măștii în pandemie.
Foto: Hepta