Dallas de Iaşi, locul unde trăiesc copii invizibili și oameni care nu sunt nici măcar cetățeni

Acum câţiva ani am făcut puţin teren în zona Iaşi: lucram la o documentare despre cerşetori pentru cartea mea „Bandiţii”. Aşa am descoperit cartierul Dallas. Auzisem despre el, dar nu-l văzusem.

În cele din urmă am ajuns în Dallas, la Iași, am stat o perioadă. E un cartier peste Bahlui, în vecinătatea cartierelor Mircea cel Bătrân și Dacia. Este cel mai sărac cartier din Iași și poate printre cele mai sărace din țară. Dar nu se compară cu Pata Rât din Cluj. Pata Rât este etalonul. Repet pentru clujeni&co: poți tu ca oraș să ai toate festivalurile de top din țară pentru că atât timp cât ai Pata Rât nu prea poți emite pretenții. Dacă nu poţi rezolva  Pata Rât, eşti un banal oraş de „lumea a III-a”.

Revenim la Dallas. Ce am văzut acolo m-a deprimat profund: multă sărăcie şi multă mizerie. Dar nu asta m-a întristat cel mai mult. Am mai văzut lucruri din acestea. Cel mai mult m-a deprimat lipsa de orizont, lipsa de viitor al copiilor mulţi, frumoşi şi foarte isteţi. În ciuda acestor calităţi aceşti copii erau damnaţi pentru eternitate la sărăcie.

De ce?

În Dallas, pe cont propriu în sărăcie

Primul lucru aproape fără scăpare: în acest ghetou al sărăciei lucii, marea parte a locuitorilor nu aveau acte.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Fără acte într-o ţară “civilizată, membră UE” nu ai niciun drept. Nu eşti cetăţean: eşti abandonat de stat.

De ce nu au acte? Pentru că nu au proprietăţi. Nu au unde să se înregistreze. De ce nu se găsesc alte soluţii? Simplu: autorităţile i-au abandonat total. Nu au acte, nu au drept de vot, nu pot fi nici măcar “carne de tun politic”. Ei nu sunt “subiect politic”: sunt pe cont propriu în sărăcia lor.

Dallas este un ghetou al sărăciei de unde nu se poate ieşi nicicum.

Sărăcia este cea mai crudă formă de violenţă, spunea Ghandi. Vreţi să vedeţi violenţă în forma ei pură? Mergeţi în aceste cartiere-ghetou. Ce şanse au aceşti copii? Zero.

Ei cresc în mare parte analfabeţi şi pot presta cel mult muncile cele mai de jos. Ca în Pata Rât: oameni care trăiesc din gunoi. Şi mai pot cerşi. Cerşetoria este o formă de muncă a oamenilor fără minime şanse, pe care societatea i-a exlus total. Pentru aceşti copii nu există nici o şansă. O astfel de societate ne dorim?

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Ei sunt ”altfel”

De ce sunt analfabeţi copiii? Fără acte nu se pot înscrie la şcoală.

Dar mai apar organizaţii şi oameni care se luptă pentru drepturile lor. Unii reuşesc să înveţe carte prin ONG-urile care vin pe teren. Unii reuşesc să-şi facă acte şi ajung în şcolile din cartierele vecine.

Ce se întâmplă acolo în şcoli? Nu vreţi să ştiţi. Acolo are loc ghetoizarea în clasă: aceşti copii sunt puşi undeva în fundul clasei, uneori bine delimitaţi de “copiii normali”, “din familii bune”.

De ce? O profesoară mi-a explicat: “pentru că sunt romi şi sunt altfel, au ceva biologic diferit, sunt mai activi, greu de stăpânit”. Da, da. Şi o directoare cu doctorat în pedagogie din “lumea bună” chiar încerca să mă convingă că “ei sunt altfel”. Asta e de un rasism inadmisibil.

Dar partea cea mai dificilă e următoarea: “ei miros”.

”Mirosul social”

Da, sărăcia “miroase urât”. Şi ei miros “nu natural” ci “miros social”, iar noi nu vrem să pricepem asta.

Poate dacă aţi vedea în ce condiţii trăiesc: toţi în aceeaşi încăpere unde se şi găteşte, se şi doarme iar accesul la apă e un lux, poate am înţelege mai uşor. Poate am fi mai toleranţi…

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Integrarea lor în clasă? Ştiţi care e pedeapsa cea mai folosită în aceste şcoli? Copiii “din lumea bună”, când greşesc, ştiţi cum sunt pedepsiţi? Sunt puşi în bancă “cu romul”. Stigmat mai mare nu se poate, rasism mai virulent e greu de găsit. Acum aflu că până şi pauzele dintre ore sunt diferite pentru ca aceşti copii să nu se intersecteze.

Aceşti copii sunt supuşi unei duble forme de rasism: rasismul clasic etnic şi rasismul nou social. Iar rasismul social, anti-săraci (nu anti-sărăcie) este noua politică de stat susţinută de mai toate pardidele pe faţă. Deja e mult prea mult.

Ironic, acest cartier despre care vorbesc poartă numele de Dallas. Poate unii au uitat: Dallas a fost cel mai faimos serial american difuzat în România în anii 80. Dallas, locul unde trăiau magnaţii petrolului, locul bogăţiei şi luxului a devenit un nume “stigmat” al sărăciei şi mizeriei, al locului unde oamenii nu sunt nici măcar cetăţeni, ci sunt damnaţi la sărăcie.

A propos, ştiţi câte astfel de „colonii” avem în România? Profesorul de sociologie de la Cluj, István Horváth, cel care face o cercetare pe acest domeniu mi-a spus: în România avem 2.000 de astfel de “colonii”. Ştiţi câte poartă numele de Dallas? Avem 14 astfel de comunităţi cu numele de Dallas.

Ştiţi câţi “copii invizibili” avem? Potrivit unui studiu al organizației „Salvaţi Copiii” (2016), peste 400.000 de copii nu sunt incluşi în sistemul de învăţământ, iar una dintre cele mai întâlnite cauze este chiar lipsa actelor de identitate. Ştiţi câţi copii trăiesc în deprivare materială severă? Aproape un milion: mai exact 989.000.

Aţi auzit vreun candidat la preşedenţie sau vreun partid să lupte cu acest flagel? Nu. Ei au alte priorităţi care se pare că nu sunt priorităţile cetăţenilor.

Urmărește-ne pe Google News