Ce faci, dormi? Ești la șpriț?… Te uiți pe Netflix? Aha… Fii atent de ce te-am sunat: tu îți amintești ce făceai în seara zilei de 9 noiembrie 1989?… Nu 1998, surdule, ci 1989, adică pe vremea cealaltă, îți amintești? Nu-ți cer să-mi răspunzi acum, pe loc, ca la „Știi și câștigi”, pentru că nici eu nu pot, adică, știu pe unde mă aflam în acea vreme, într-un cămin de nefamiliști din Curtea de Argeș, poate mă pregăteam să plec la fabrică, în schimbul de noapte, dar habar n-aveam ce se întâmpla în seara acelei zilei de 9 noiembrie 1989, pentru că nu aveam radio ca să ascult Europa Liberă… A căzut Zidul Berlinului, domle! Îți amintești?
Eu mi-am amintit acum, când citesc „O istorie a Germaniei moderne”, scrisă de istoricul britanic Martin Kitchen*. Britanicii ăștia au cea mai bună școală de istorici, părerea mea!, sunt cei mai buni, nu-mi răspunde cu șablonul „învingătorii scriu istoria”, nu! Britanicii știu să scrie istorie, dar rușii sunt cei mai buni prozatori…
Ascultă-mă și nu mă contrazice, că nu te rețin! După 500 de pagini citite din „Istoria Germaniei moderne” a lui Kitchen, o istorie nu se citește așa, lejer, ca o postare pe Facebook, mai ales de un ignorant, un chibiț ca mine, am ajuns în seara zilei de 9 noiembrie 1989, când nemții din Berlinul de Est au dat năvală la punctele de frontieră ca să treacă în Vest, pentru că autoritățile comuniste anunțaseră sub presiune că se putea trece granița cu pașaportul, hai că nu intru în amănunte!
Poliția de frontieră a fost copleșită de mulțime și până la urmă a ridicat bariera. Ei bine, Martin Kitchen consemnează strigătul entuziast al unui est-berlinez: „Cine doarme în noaptea asta, precis e deja mort!”. La fraza asta, am izbucnit pentru prima dată în râs de când m-am apucat să citesc „Istoria Germaniei”. Pur și simplu am râs de unul singur în casă și te-am sunat ca să râzi și tu… Nu râzi? De ce nu râzi? Ești deja mort? Ai COVID? Te uiți la Netflix…
Ascultă-mă! „Istoria Germaniei moderne” e o carte grea, nu e nimic de râs, orice istorie, că este a Germaniei, a Camerunului sau a Indoneziei, nu este scrisă ca să distreze cititorii, dar fraza asta, „pescuită” de Kitchen în vâltoarea acelui eveniment, Căderea Zidului, domle!, este memorabilă: „Cine doarme în noaptea asta, precis e deja mort!”. De aceea te-am întrebat ce făceai în seara zilei de 9 noiembrie 1989! Vezi, una este amintirea ta personală, poate dormeai, poate erai cu o drăguță într-o cameră cu draperiile trase, poate te-au trimis ai tăi la Alimentară, să pui sacoșa cu sticle de lapte la coada de a doua zi, și cu totul alta este istoria, adică poza, poza mare a lumii în care am trăit! Ține minte ce-ți spun: amintirile tale sunt numai ale tale, ele nu contează în istorie!
De aceea m-am apucat să citesc „Istoria Germaniei moderne”, de la 1800 și până-n prezent, ca să știu și eu de unde vin nemții ăștia, de ce sunt atât de buni, ca să nu mai folosesc atâtea clișee vehiculate în mentalul colectiv: disciplină, ordine, bere, uite că au anulat și anul ăsta bețivăneala de la Oktoberfest!, cârnați, productivitate, sobrietate, nemții sunt dați dracului, nu te pune cu nemții! Aiurea!
Trebuie citită istoria lor, ca să vezi ce au fost nemții, și pe vremea dominației lui Napoleon, timp în care în Prusia s-au făcut o mulțime de reforme, și pe vremea cancelarului Bismark, ce lider, domle!, cum a făcut Germania wilhelmină, cum și-au revenit după Primul Război Mondial, cum s-a format Republica de la Weimar, cum Hitler a distrus această republică și a aruncat-o la gunoi, uluitor cât de repede s-au mișcat naziștii când au pus mâna pe putere, la fel ca și bolșevicii care au dat lovitura în Rusia, deci nu contează cât de mulți au fost, ci rapiditatea și rețelele perfecte cu care s-au mișcat acești derbedei criminali ai istoriei, dar mai cu seamă este fabulos miracolul economic al Germaniei Federale după al Doilea Război Mondial, în timp ce Republica Democrată Germană a ajuns în faliment, în 89, o notă de subsol a istoriei…
Nemții au avut mereu nevoie de un „spațiu vital”, adică de o zonă de influență și securitate. Au făcut afaceri de secole cu Rusia, așa încât nu trebuie să ne mire relațiile cordiale din prezent cu Putin. Au avut nevoie mereu de forță de muncă, pentru că au avut prea mult de muncă și nu pentru că, din comoditate, au preferat să muncească alții în locul lor. Scrie în cartea lui Kitchen!…
Ce mi-a venit să citesc istoria Germaniei moderne? Ți-am zis, ca să nu mor prost! Și-apoi, noi, românii, avem un președinte de origine germană, de ce n-ar trebui să știm din ce neam se trage Klaus Iohannis?
Ascultă-mă, nu te rețin prea mult, că nu vreau să-ți povestesc istoria Germaniei la telefon… În anul 1832, reformatorii economiști ai Prusiei au propus statelor germane formarea Uniunii vamale (Zollverein), prin care se desființau taxele vamale. Astfel, de Anul Nou 1834, uniunea vamală a fost inaugurată oficial, așa încât, din cele 39 de state germane, 28 erau membre ale Zollverein! Asta nu te duce cu gândul la Uniunea Europeană de azi? Nu te duce? Nimic nu e întâmplător, trebuie doar să citim istoria, ca să înțelegem prezentul.
Hai că nu te mai țin de vorbă, ai să zici că sunt nevorbit, dar nu pot să nu-ți mai spun ceva despre procesul de denazificare a Germaniei după 1945. Ai văzut celebrul film artistic „Procesul de la Nürnberg”, cu Spencer Tracy? Uită-l și ascultă-mă: denazificarea aia din procese n-a curățat Germania de naziști, așa cum ne închipuim noi, românii, pentru că nici noi n-am scăpat de nomenclaturiștii PCR și de foștii securiști după ce l-au împușcat pe Ceaușescu. Să-ți citesc ceva din carte:
„August Heissmeyer, șeful Departamentului Central al SS, a devenit în 1940 șeful lagărelor de concentrare și a comandat Divizia Totenkopf a SS. După război, acest distins criminal nazist a petrecut o scurtă perioadă în închisoare înainte să lucreze pentru Cola-Cola”, scrie istoricul Kitchen.
Auzi, Coca-Cola! O fi greșeală de tipar? Dar nu cred că-i greșeală, că și la noi, multinaționalele care au venit după ʼ89 căutau să angajeze foști securiști și nomenclaturiști, că pe ăștia se puteau baza, asigurându-și protecția afacerilor, că doar nu m-ar fi luat pe mine, fiu de ceferist din curul Moldovei! Mai mult, uite ce mai scrie britanicul:
„În 1950, un sfert dintre șefii de departamente din Bonn erau foști membri ai partidului nazist. În 1953, 60% dintre șefii noilor departamente aveau această îndoielnică distincție. În ministerul de externe, 78% dintre funcționarii superiori serviseră sub Hitler. Erau mai mulți membri ai partidului nazist în ministerul de externe decât fuseseră în 1938”.
Ca să nu mai spun de Hans Globke, colaborator al regimului nazist, care a fost timp de 12 ani șeful de cabinet al cancelarului Konrad Adenauer. Suntem fraieri dacă credem că odată cu prăbușirea regimului nazist, bolșevic sau comunist au dispărut și oamenii care au slujit aceste aberații criminale. În istorie nu există dreptate, nu-i așa?…
Cutremurătoare sunt capitolele despre exterminarea evreilor, așa-numita „soluție finală”. Nu te mai țin de vorbă cu această catastrofă umanitară, că-ți piere cheful și de băutură, și de Netflix…
Dar să știi, nemții ăștia au avut parte de lideri adevărați în istoria lor. Adică, șefi de stat care au avut rezultate, domle, nu pentru ei și familiile lor, ci pentru popor, pentru țară, de la Adenauer la Willy Brandt, de la Helmut Schmidt la Helmut Kohl, de la Gerhard Schröder la Angela Merkel, toți au avut rezultate. N-au fost uși de biserici, dar au fost lideri. Asta înseamnă leadership: să ai rezultate!
Care sunt rezultatele de până acum ale neamțului nostru Klaus Iohannis? Dar leadership-ul este altă discuție, te sun în altă zi…
Stai așa, nu închide, să-ți mai zic ceva! Dacă Germania câștigă EURO 2020 din vara asta, promit că am să recitesc cartea lui Kitchen! Merită. Citim și vorbim!… Auzi, ce film zici că ai găsit pe Netflix?
* „O istorie a Germaniei moderne de la 1800 până în prezent”, de Martin Kitchen, Editura Humanitas, traducere Mugur Butuza, ediția 2021.
foto: EPA