Alex vrea să facă auzită vocea părinților care fac tot posibilul să le ofere copiilor lor cea mai bună îngrijire și care vor să îi crească într-o societate incluzivă. Alex este uimit de băiețelul său. Rolul său de tată este un proces minunat și plin de provocări, care nu se încheie niciodată.
Începând din această săptămână, Alex Bute va scrie, din Elveția, țară unde trăiește alături de familia sa, pentru Libertatea.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Cel mai probabil, copiii noștri, ai românilor plecați din țară, nu vor învăța despre România la școală. Nu vor învăța să iubească România uitându-se la televizor sau auzind știrile pe fundal. Nu vor învăța să aprecieze țara noastră de la prietenii lor din țări străine.
Pentru că a fost 1 decembrie, vreau să echilibrez toate lucrurile negative pe care le aud copiii noștri în afara României, oferindu-le motive să iubească România.
Ca un fir invizibil, faptul că ne-am născut în aceeași țară ne-a legat împreună. Chiar când eram doar un copil, m-a făcut să mă simt ca o parte importantă a ceva special. Mi-a dat un sentiment de securitate, apartenență și recunoștință.
Asta s-a schimbat o dată ce am crescut și am părăsit România pentru a trăi, a munci și a pune bazele unei familii în afara ei. 5 milioane de români sunt în aceeași situație. Dar ce se întâmplă cu copii lor, cum vor crește ei și ce sentimente vor avea față de România? Și, mult mai important, se vor simti parte a unei comunități, legati de acel fir invizibil?
Ce înseamnă să fii părinte imigrant, indiferent de țara unde ai ales să locuiești, să muncești și să-ți crești copilul?
Rolul de parinte e, în general, plin de bucurii, provocări, anxietati…
Să fii părintele unui copil născut sau care crește în afara României vine cu provocări adiționale și noi pentru mulți dintre noi.
Ce spun studiile referitoare la acest subiect?
Doctoranda Ruth Hill Useem a fost o socioloagă și antropologă americană care a introdus conceptul de “Copil în a treia cultura” (“Third Culture Kid” în engleză) pentru a descrie copiii care își petrec o parte importantă din anii de dezvoltare într-o cultură străină datorită părinților care muncesc în străinătate.
Începuturile cercetarilor din anii 60 s-au axat pe familiile americane care trăiau în baze militare americane din toată lumea, plus familiile ce aparțineau corpurilor diplomatice. Odată cu deschiderea granițelor și globalizarea comerțului, lucrurile s-au schimbat, cu atât mai mult după formarea spațiului European cu dreptul european de liberă circulație și muncă între statele Uniunii Europene.
Ce identitate are cu adevărat copilul unui părinte român în altă țară?
Hai să ne gândim la o simplă întrebare pentru majoritatea dintre noi, adulții: “De unde ești?” Răspunsul va veni automat și simplu.
Pentru un copil care s-a născut în afara țării sau crește într-o altă țară, această întrebare nu e niciodată ușoară. De obicei, poate fi o listă de orașe și țări în care au trăit sau unde s-au născut ei sau părintii lor.
Identitatea lor va fi ancorată nu numai în țările de pașaport, locul de naștere sau țările natale ale părinților, dar și în țara și cultura în care sunt crescuți.
Ajută-i să înțeleagă cum să răspundă la întrebare, iar acest lucru îi va ajuta să aprecieze identitatea lor mai repede, chiar si de la o vârstă fragedă.
Legaturile cu restul familiei rămase în România
Creșterea copiilor în afara României poate ridica mai multe întrebări și îngrijorări; un lucru de care îți faci griji ca părinte expat este forța legăturilor cu familia rămasă în România – cum vor reacționa copiii când își vor vedea bunicii, mătușile, unchii, verisorii care poate nu erau născuți ultima dată când am vizitat familia? Va exista conexiune?
Atâtea întrebări, atât de puține răspunsuri.
O călătorie către România în fiecare an ajută la păstrarea acestor legături, dar nu este destul suficient pentru a permite consolidarea conexiunilor. În plus, deplasarea cu copiii sau călătoriile pe distanțe lungi vin cu propriile provocări, de timp de concediu, de costuri de călătorie, mai ales dacă locuiți în SUA sau Canada.
Cum am procedat? Am folosit cea mai bună modalitate de a ma conecta cu fiul meu – citindu-i cărți, cu precădere cartea lui favorită, Călătorie spre o altă țară natală: România. Mi-a permis să pornim discuții frecvente, fie despre locurile unde trăiesc diferiți membri ai familiei în Romania, fie doar să mă împingă să depăn amintiri din copilărie, experiențele mele cu bunicii și unchii. De asemenea, am stabilit ritualul folosirii tehnologiei moderne precum Whatsapp, FaceTime, Skype și videochatul cu bunicii în mod regulat.
Provocarea cu a păstra și a vorbi limba română când îți crești copilul în altă țară
Soluțiile sunt diverse, dar am observat niște modele care par să funcționeze: dacă ai prieteni români sau o comunitate apropiată din care faci parte, atunci poți crește semnificativ timpul în care copilul tău va auzi și va vorbi româna. Dar, mult mai independent de acest scenariu, e să petreci timp de calitate și cu materiale de calitate, dezvoltându-i nu numai vocabularul, dar și interesul în cunoașterea și vorbirea limbii române.
Copilul și stereotipurile și prejudecățile despre România și români
Cu toții purtăm cu noi diverse prejudecăți. Sunt parte a socializării noastre, în comunitățile noastre. Ele sunt influențate de ce vedem, de ce credem și de cum înțelegem lumea. Multe dintre prejudecățile noastre sunt informate prin stereotipuri – idei și imagini generalizate despre grupuri de oameni. Ar fi aproape imposibil să trăim printre oameni și să nu fim expuși stereotipurilor.
Oricât am lupta împotriva lor, multe dintre opiniile străinilor despre români și România sunt influențate de stereotipuri. Asta poate avea consecințe serioase pentru copiii care trăiesc în mijlocul acestor comunități, deoarece ei încă nu și-au dezvoltat filtrele și percep toate informațiile aproape în egală măsură, ajungându-se ca un cuvânt sau o propoziție spusă de un străin să conteze la fel de mult, în subconstientului lui, ca și cuvântul părintelui.
Impactul stereotipurilor negative asupra copiilor de vârste fragede poate avea efecte pe termen lung pentru viitorul lor: asupra încrederii în sine, a carierei alese pe viitor, a propriilor ambiții și în general a bunăstării sufletești.
Oferă empatie
Empatia înseamnă să încerci să înțelegi cum este să fii în locul copilului tău. Empatia nu înseamnă doar să spui cuvintele potrivite, ci să transmiți cu adevărat sentimentele de înțelegere, punând întrebări deschise, ascultând și fiind acolo pentru el sau ea când vor să împărtășească.
Este important să le recunoști copiilor sentimentele ca fiind reale, astfel încât să simtă că pot vorbi cu tine atunci când sunt triști și să-ți împărtășească motivele din spate așa cum le văd ei.
Oferă-le alternative viabile care să contracareze prejudecățile
Poți face asta prin discuții frecvente bazate pe diferite teme, cum ar fi eroii istoriei și copilăriei tale, lucruri ușor de explicat unui copil, împărtășirea experiențelor frumoase din România, reamintirea locurilor și oamenilor frumoși întâlniți când vizitați România, asocierea cu mâncarea bună, făcută cu suflet, cu venirea bunicilor în vizită, răsfoirea și citirea unor cărți care prezintă România cu părțile ei frumoase și fără stereotipuri, sărbătorirea zilei naționale nu doar în familie, ci invitând prietenii copilului și explicând jucăuș diferite tradiții frumoase românești. Dacă americanii pot face asta pe 4 iulie în fiecare an cu mândrie și voie bună, de ce nu și noi pe 1 Decembrie?
Responsabilitățile noastre, ca părinți, bunici rude și prieteni
Care sunt valorile majore pe care ar trebui să le insuflăm copiilor noștri care pot contribui la crearea Romaniei pe care ne-o dorim?
Lecțiile de dragoste, responsabilitate și comunitate ar fi raspunsurile. Dacă micuții învață prin exemplu cum să fie o persoană iubitoare, atunci vor crește arătând dragoste față de ceilalți. Dacă ei înțeleg că sunt responsabili pentru acțiunile lor, atunci vor crește pentru a-i ține pe ceilalți, dar și pe ei înșiși, la standarde ridicate de responsabilitate. Dacă înțeleg importanța de a contribui, în comunitățile din care fac parte, atunci vor deveni natural cetățeni activi atât ai țării gazdă, de domiciliu, cât și ai comunității românilor de pretutindeni.
Amintiri din copilarie și nu numai
Catalogați, documentați, scrieți într-un jurnal ce faceți, păstrați fotografii, păstrați bani și suveniruri, amintiți-vă numele locurilor și oamenilor pe care i-ați vizitat, vorbiți despre vacanțele pe care le-ați făcut, împărtășiți poveștile auzite – copiii tăi vor dori să știe când vor fi mai mari toate aceste lucruri. Ele vor fi o parte din voi ca familie, dar și din ei, atunci când vor crește și se vor putea retrage și-și vor putea reaminti frumoasele experiențe și trăiri.
Repatrierea, o provocare
O mutare „înapoi acasă, în România” va fi grea atât pentru tine, dar mai ales pentru copiii tai. Vă veți confrunta, poate, cu o casă în care nu ați locuit niciodată, de un sistem școlar complet diferit față de cel cu care s-au obișnuit copiii, de mentalități de zi cu zi diferite.
Pregătirea pentru repatriere este extrem de dificilă – nu aveți idee despre modul în care familia și prietenii pe care i-ați lăsat în urmă vor fi mers mai departe, cum veți face față și dacă veți putea să vă adaptați „înapoi acasă” atunci când realitatea ultimilor ani a fost în altă parte – o aventură de mulți ani.
Modelul ești chiar tu
Nu uita de povestea ta, a voastră, de greutațile prin care ați trecut împreună. Copiii sunt mai puternici decât credem. Nu trebuie să-i recompensăm și să-i răsfățăm când ne simțim vinovați. Tot ce își doresc ei este o casă împreună cu voi, părintele, și să se simtă în siguranță în mediul vostru de familie. Să știe ce se întâmplă, să comunicați deschis și să vadă că sunteți fericiți.
Când se vor uita în spate, vor vedea sacrificiile făcute de părintii lor pentru o viață mai bună, pentru o educație bună, pentru a vedea lumea și, îi va face să se străduiască să fie și ei mai buni și să obțină mai mult de la viață.